Cautare

Admitere 2018

ÎN ATENȚIA CANDIDAȚILOR ADMIȘI

SESIUNEA SEPTEMBRIE 2018

 

CANDIDAȚII ADMIȘI ÎN SESIUNEA SEPTEMBRIE 2018 SUNT OBLIGAȚI SĂ ACHITE CEL PUȚIN PRIMA RATĂ A TAXEI DE STUDII PÂNĂ LA DATA DE 02 OCTOMBRIE 2018, ORA 16. ÎN CAZ CONTRAR, CANDIDATUL NU VA FI ÎNMATRICULAT ÎN ANUL I.


 

CONCURS  DE ADMITERE - SEPTEMBRIE 2018

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

  


 

ADMITERE 2018

 

FACULTATEA DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ TÂRGU JIU organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2018-2019 la următorul program de studii:

 

I. Ciclul de studii universitare de licență: 

Nr. crt.

Domeniul de licenţă

Programul de studii

Nr. credite/Durata studiilor

Forma de învăţământ/Număr de locuri

1.

Sănătate

Asistență medicală generală

240 de credite / 4 ani
(8 semestre)

IF, 60 de locuri, Autorizat

 

CALENDARUL SESIUNILOR DE ADMITERE 

Admiterea în programele de studii universitare de licență se organizează în două sesiuni: 

SESIUNEA IULIE 2018: 

  • 27 iulie 2018. Perioada de înscriere 2 iulie 2018-25 iulie 2018

SESIUNEA SEPTEMBRIE 2018, pentru locurile rămase neocupate în sesiunea iulie 2018: 

  • 27 septembrie 2018. Perioadă de înscriere 3 septembrie 2018-25 septembrie

 

CONCURSUL DE ADMITERE 

Admiterea se face pe programe de studii şi forme de învăţământ, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi la concursul de admitere, în limita cifrei de şcolarizare aprobată de ARACIS pentru programul de studii şi forma de învăţământ respective. 

Pentru programul de studii universitare de licență Asistență Medicală Generală, disciplina de concurs este BIOLOGIE. Proba de concurs constă în completarea unui test-grilă cu 100 de întrebări. Fiecare întrebare are un singur răspuns corect. Fiecare întrebare la care se marchează răspunsul corect și numai acesta se notează cu un punct. Punctajul se transformă în notă, după cum urmează: 

nota\;biologie = punctaj\;obtinut\times0,1

Nota obținută la testul-grilă trebuie să fie de minim 5(cinci). La stabilirea mediei generale la concursul de admitere se ia în considerare media generală obținută la examenul de bacalaureat, cu o pondere de 10% din media generală de admitere.

 

Manual recomandat: 

BIOLOGIE, Manual pentru clasa a XI-a, autori: Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu. Editura Corint, orice ediție începând cu 2006. (Cu excepția subcapitolelor Teme și aplicații, Lucrări practice, Autoevaluare, Noțiuni elementare de igienă și patologie.) 

 

ÎNSCRIEREA CANDIDAȚILOR 

Înscrierea la concursul de admitere se face personal, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, și de către o altă persoană, pe bază de procură autentificată la notariat. 

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se elimină cerința de depunere la dosarul de înscriere la concursul de admitere a copiilor legalizate ale documentelor originale ale candidatului. La dosar se depun copii ale documentelor originale, aduse de către candidat sau realizate în cadrul UTM, certificate pentru conformitate cu originalul de către secretara care realizează înscrierea. Pentru procedura de certificare, candidații vor prezenta obligatoriu documentele în original. După certificarea conformității cu originalul, documentele originale se returnează candidatului, cu excepția actelor de studii (diploma de bacalaureat, diploma de licență), care se păstrează la dosar pe toată durata studiilor. În cazul în care candidatul prezintă copii legalizate, acestea sunt acceptate. 

Pentru înscrierea la concursul de admitere, candidații completează o Cerere de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de licență pentru anul universitar 2018-2019, în care vor menționa, sub semnătură, toate datele solicitate în formularul respectiv.

 

Candidații pentru programele de studii universitare de licență vor prezenta la înscriere următoarele acte și documente: 

I. Candidații cetățeni români care au urmat studiile liceale în România, în limba română:

  • cererea tip de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de licență pentru anul universitar 2018-2019;
  • diploma de bacalaureat, în original și în copie certificată conform cu originalul (sau copie legalizată);
  • diploma de bacalaureat în copie certificată conform cu originalul (sau copie legalizată), însoțită de adeverința de student în care se precizează că actele de studii în original se află la dosarul studentului (în cazul candidaților care sunt studenți la o altă facultate);
  • diploma de licență în copie certificată conform cu originalul de secretariatul facultății (sau copie legalizată) (în cazul absolvenților altor facultăți);
  • adeverința de promovare a examenului de bacalaureat (în cazul candidaților care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului școlar 2017-2018, cu obligația de a prezenta la secretariatul facultății diploma de bacalaureat în original și în copie certificată conform cu originalul de secretariatul facultății, sau copie legalizată, până la data de 30 septembrie 2018, dacă vor fi declarați admiși);
  • declarație pe proprie răspundere că nu urmează mai mult de două programe de studii de licență concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ superior care le oferă (anexă la cererea de înscriere);
  • certificat de naștere, în original și copie certificată conform cu originalul (sau copie legalizată);
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul, în original și copie certificată conform cu originalul (sau copie legalizată);
  • actul doveditor al divorțului, dacă este cazul, în original și copie certificată conform cu originalul (sau copie legalizată);
  • adeverință medicală eliberată de medicul școlar sau medicul de familie, din care să rezulte starea de sănătate a candidatului, precum și că nu suferă de boli contagioase, cu mențiunea apt pentru a urma studii universitare;
  • actul de identitate în original și copie certificată conform cu originalul (sau copie legalizată);
  • 3 (trei) fotografii tip carte de identitate;
  • dovada achitării taxei de înscriere la concursul de admitere.
  • Dosar-plic pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), denumirea facultății și a programului de studii pentru care candidează, precum și adresa de e-mail și numărul de telefon.

 

Înscrierea candidaţilor la concursul de admitere se face la sediul facultății din Târgu Jiu, Bd. Ecaterina Teodoroiu nr. 100, între orele 800 – 1600 în zilele lucrătoare, iar sâmbăta între orele 800 – 1400. 

Taxa de înscriere la concursul de admitere se poate plăti la sediul facultății sau la Banca Transilvania, în contul UTM RO90BTRL04301202N01816XX, pe baza codurilor de plata, afișate pe site-ul Universității. Înscrierea la concursul de admitere este confirmată numai dacă există dovada achitării taxei de admitere. Taxa de înscriere la concursul de admitere nu se restituie în nicio condiție.

Regulamentul de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile universitare de licenta si master pentru anul universitar 2018-2019 poate fi consultat aici. Regulamentul privind nomenclatorul de taxe pentru anul universitar 2018-2019 poate fi consultat aici.