Cautare

Prezentare

CERCUL DE ISTORIE A DREPTULUI

STUDENŢII MAIORESCIENI REJUDECĂ PROCESE CELEBRE

 

În cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti, se desfăşoară Cercul de Istorie a Dreptului, acolo unde „studenţii maiorescieni rejudecă procese celebre”. Rejudecarea unor procese celebre din istoria omenirii  repezintă o îmbinare între istorie şi drept, între teorie şi practică, între util şi plăcut. Studenţii Facultăţii de Drept de la Universitatea „Titu Maiorescu” au astfel şansa de a veni în contact cu o lume de mult apusă, dar şi de a se familiariza cu ceea ce se întâmplă într-o sală de judecată.

Procesele se desfăşoară sub forma unor mici puneri în scenă ale şedinţelor de judecată în care au fost condamnate personalităţi ale istoriei universale, de la Iisus Hristos şi Socrate la Galileo Galilei, şi ale celei româneşti, propunându-ne, în viitor, o rejudecare a proceselor lui Horea, Cloşca şi Crişan, al lui Ion Antonescu ori cel al lui Nicolae Ceauşescu. Deja s-au „consumat” primele spectacole-proces din seria amintită mai sus.

Astfel, în luna martie a avut loc, în montarea studenţilor anului I ai Facultăţii de Drept, PROCESUL LUI SOCRATE, urmat, în aprilie, de PROCESUL LUI GALILEO GALILEI, pus în scenă de studenţii anului II, ambele manifestări bucurându-se succes.

Cele două procese sunt transpuneri în scenă a unor texte existente, cel al lui Platon despre Socrate şi cel al lui Bertolt Brecht despre Galileo Galilei, pe care le-am adaptat necesităţilor didactice.

 

Cazul Socrate

Motivaţie: Personalitatea complexă a lui Socrate, procesul şi moartea acestuia constituie, la aproape două milenii şi jumătate de la evenimentul din 399 a. Chr., prilejuri de a ne îndrepta atenţia asupra acestora. Procesul lui Socrate este un proces intentat gândirii, care cercetează adevărul dincolo de imaginea impusă societăţii de către mediocritatea conducătoare.

Concluzii: Condamnarea lui Socrate impune două concluzii: judecând după regulile actuale, procesul a fost o eroare juridică dar, plecând de la ceea ce scria Tucidide că le-ar fi spus atenienii celor de pe Insula Melos,  a fost un act de normalitate, pentru că „aşa după cum toţi ştim, cei mari fac ceea ce pot, iar cei mici suferă ceea ce trebuie să sufere” (Tucidide, Războiul peloponesiac, non vidi). Corupţia, invidia, martorii falşi au existat dintotdeauna, ceea ce şi prin această punere în scenă s-a demonstrat. Socrate, în ciuda finalului tragic (pentru noi, cei de azi – n.m.), îşi impune punctul de vedere prin discipolii săi: Xenofon, Platon etc.

 

Cazul Galileo Galilei

Motivaţie: Un alt simbol, un alt proces celebru. Dar, spre deosebire de cazul Socrate, un proces cu tentă politico-religioasă. Inchiziţia era instrumentul prin care Papalitatea reuşea să-şi impună controlul politic. Procesul lui Galileo pune în faţă două tabere: o tabără a necunoaşterii, a dogmei exagerate, a fricii de viitor şi o tabără, reprezentată de Galileo Galilei, a celor care considerau că datoria omului este să descopere adevărul și să nu accepte „realităţi” impuse. În cele din urmă, bătrânul şi înţeleptul Galilei este înfrânt de puterea ecleziastică, este obligat să recunoscă păcatul ereziei comise ca să îşi salveze viaţa.

Concluzii: Socrate alege să moară otrăvit, Galileo Galilei alege să trăiască, dar tot otrăvit. Fiecare dintre aceştia va muri fără să-şi fi văzut planul îndeplinit, dar cu speranţa că viitorul le va da dreptate. Galilei va fi reabilitat treptat, pe parcursul a mai multor secole, totul culminând cu declaraţiile Papei Ioan Paul al II-lea, conform cărora Procesul lui Galilei şi condamnarea acestuia constituie o eroare a Bisericii. O eroare demonstrată şi de piesa pusă în scenă de studenţii anului II ai Facultăţii de Drept.