Cautare

Admitere 2019

ADMITERE 2019

 

FACULTATEA DE FARMACIE organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2019-2020 la programul de studii universitare de licență autorizat FARMACIE, 300 de credite / 5 ani (10 semestre), forma de învățământ cu frecvență, 50 de locuri.

 

CALENDARUL SESIUNILOR DE ADMITERE

Admiterea se organizează în două sesiuni: 

SESIUNEA IULIE 2019: 

  • 30 iulie 2019. Perioada de înscriere 1 iulie 2019-29 iulie 2019

SESIUNEA SEPTEMBRIE 2019, pentru locurile rămase neocupate în sesiunea iulie 2019: 

  • 27 septembrie 2019. Perioadă de înscriere 2 septembrie 2019-26 septembrie 2019

 

CONCURSUL DE ADMITERE 

Admiterea se face pe programe de studii şi forme de învăţământ, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi la concursul de admitere, în limita cifrei de şcolarizare aprobată de ARACIS pentru programul de studii şi forma de învăţământ respective. 

Disciplina de concurs este CHIMIE ORGANICĂ. Proba de concurs constă din completarea unui test-grilă cu 20 de întrebări. Fiecare întrebare are patru variante de răspuns, dintre care un singur răspuns este corect. Fiecare întrebare la care se marchează răspunsul corect și numai acesta se notează cu 0,5 puncte. Nota obținută la testul-grilă trebuie să fie de minim 5(cinci). Media generală la concursul de admitere se calculează ca medie aritmetică între nota obținută la testul-grilă și media generală obținută la examenul de bacalaureat. 

Manualul recomandat și tematică: 

CHIMIE, Manual pentru clasa a X-a, autori: Luminița Vlădescu, Corneliu Tăbărășanu-Mihăilă, Luminița Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, orice ediție începând cu 2010. (Capitolul 1. Introducere în studiul chimiei organice, pp. 5-16. Capitolul 2. Hidrocarburi. 2.1 Alcani, pp. 18-35, 2.2 Alchene, pp. 35-55, 2.3 Alchine, pp. 55-65, 2.4 Alcadiene, pp. 65-71, 2.5 Arene, pp. 71-88. Capitolul 3. Compuși organici monofuncționali. 3.1 Alcooli, pp. 91-100, 3.2 Acizi carboxilici, pp. 100-117.

 

ÎNSCRIEREA CANDIDAȚILOR 

Înscrierea la concursul de admitere se face personal, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, și de către o altă persoană, pe bază de procură autentificată la notariat. 

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se elimină cerința de depunere la dosarul de înscriere la concursul de admitere a copiilor legalizate ale documentelor originale ale candidatului. La dosar se depun copii ale documentelor originale, aduse de către candidat sau realizate în cadrul UTM, certificate pentru conformitate cu originalul de către secretara care realizează înscrierea. Pentru procedura de certificare, candidații vor prezenta obligatoriu documentele în original. După certificarea conformității cu originalul, documentele originale se returnează candidatului, cu excepția actelor de studii (diploma de bacalaureat, diploma de licență), care se păstrează la dosar pe toată durata studiilor. În cazul în care candidatul prezintă copii legalizate, acestea sunt acceptate. 

Pentru înscrierea la concursul de admitere, candidații completează o Cerere de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de licență pentru anul universitar 2019-2020, în care vor menționa, sub semnătură, toate datele solicitate în formularul respectiv. 

Cererile de înscriere sunt însoțite de Nota de informare a candidatului la concursul de admitere cu privire la colectarea prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și de Formularul de consimțământ pentru colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal. 

Plata taxei de înscriere la admitere se realizează numai după prezentarea dosarului de înscriere la secretariatul facultății.

Candidații pentru programele de studii universitare de licență vor prezenta la înscriere următoarele acte și documente în dosar-plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon: 

  1. Cererea tip de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de licență pentru anul universitar 2019-2020 (de la secretariat);
  2. Diploma de bacalaureat, în original și copie. Candidații care sunt studenți la o altă facultate prezintă diploma de bacalaureat în copie certificată conform cu originalul sau legalizată, însoțită de adeverința de student în care se precizează faptul că actele de studii în original se află la dosarul studentului. Candidații care au urmat studiile liceale în afara României sau în România într-o altă limbă decât limba română prezintă diploma de bacalaureat însoțită de foaia matricolă, în original și traducere legalizată (în original) în limba română. Pentru țările care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga, diploma de bacalaureat trebuie vizată cu Apostila de la Haga de către autoritățile competente din țările emitente. Pentru țările care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga, diploma de bacalaureat trebuie să fie supralegalizată de către Ambasada/Oficiul Consular al României din țara respectivă. Pentru diplomele din Republica Moldova nu este necesară apostilarea sau supralegalizarea. Diplomele emise anterior anului 2008 vor fi însoțite de Adeverința de autenticitate, eliberată de Ministerul Educației din Republica Moldova (în original);
  3. Declarație pe proprie răspundere, conform căreia candidatul nu urmează mai mult de două programe de studii de licență concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ superior care le oferă (anexă la cererea de înscriere);
  4. Certificat de naștere, în original și copie sau, în cazul cetățenilor străini, traducere legalizată (în original) în limba română;
  5. Certificat de căsătorie (dacă este cazul), în original și copie, sau, în cazul cetățenilor străini, traducere legalizată (în original) în limba română;
  6. Adeverință medicală eliberată de o autoritate competentă română sau traducere certificată conform cu originalul sau legalizată, în cazul în care adeverința este eliberată de o autoritate competentă străină, care să ateste starea de sănătate la momentul examinării, cu mențiunea “S-a eliberat prezenta pentru a-i servi la înscrierea la facultate”;
  7. Trei fotografii color format ¾;
  8. Actul de identitate, în original și copie, sau, în cazul cetățenilor străini, traducere legalizată (în original) în limba română;
  9. Certificat de competență lingvistică pentru limba română, eliberat de către instituții abilitate de Ministerul Educației Naționale, nivel minim B1, sau certificatul de absolvire al Programului pregătitor de limba română, în cazul candidaților care au urmat studiile liceale în afara României sau în România într-o altă limbă decât limba română, pentru candidații cetățeni străini la programe de studii în limba română;
  10. Dovada achitării taxei de înscriere.

 

Înscrierea candidaților care au urmat studiile liceale în România în limba română se face la secretariatul facultății, Corpul M, Calea Văcărești nr. 189, între orele 900 – 1600 în zilele lucrătoare, iar sâmbăta între orele 900 – 1400. 

Candidații care au urmat studiile liceale, respectiv universitare în afara României sau într-o altă limbă decât limba română depun la Departamentul Relații Internaționale, Corpul M, Calea Văcărești nr. 189, parter, trei dosare-plic cu documentele solicitat, dintre care două cu documente de studii în traduceri legalizate (în original), apostilate/supralegalizate, și un dosar cu copii simple ale tuturor documentelor. 

Taxa de înscriere la concursul de admitere, precum și taxa pentru analiza dosarului candidatului de către Departamentul Relații Internaționale se pot plăti în numerar, la casieria Universității din Corpul Rectorat, strada Dâmbovnicului nr. 22, parter sau la Banca Transilvania, în contul UTM RO90BTRL04301202N01816XX, pe baza codurilor de plată care pot fi consultate aici. Înscrierea la concursul de admitere este confirmată numai dacă există dovada achitării taxei de admitere. Taxa de înscriere la concursul de admitere și taxa pentru analiza dosarului candidatului de către Departamentul Relații Internaționale nu se restituie în nicio condiție.

 

Contact: 

Tel.: 021.330.20.61

E-mail: farmacie@univ.utm.ro