Cautare

Despre noi

Facultatea de Farmacie este cea mai nouă facultate din Universitatea Titu Maiorescu, autorizată în iunie 2013. Reprezintă încununarea efortului conducerii UTM de a întregi triada de facultăți dedicate studiilor medicale: Facultatea de Medicină, de Medicină Dentară și de Farmacie. Activitatea a fost inaugurată în octombrie 2013, cu prima generatie de „boboci de Farmacie”, în noua clădire de laboratoare ce aparține Facultății de Farmacie.

Programul de studii se desfășoară pe 5 ani, forma de învățământ cu frecvență, și este în totalitate conform cu cerințele naționale și ale Uniunii Europene pentru acest tip de formare. Structura activităților a fost adaptată la cele mai recente cerințe de modernizare a învățământului, cu particularitățile specifice domeniului farmaceutic, incluzând întocmirea de planuri de învățământ corespunzătoare, cu programe analitice ale disciplinelor atent selecționate.

Curricula cuprinde atât disciplinele obligatorii necesare formării viitorilor farmaciști, cât și o paletă bogată de cursuri opționale care să asigure studenților dezvoltarea unor competențe complementare de comunicare cu pacienții, legislație specifică, probleme de mediu sau antreprenoriat. 

Facultatea își propune să devină o instituție de învățământ privată performantă și competitivă, în care absolvenții săi să dobândească o pregătire profesională, calitativă compatibilă cu cerințele actuale ale pieței muncii. Încă din primul an de funcționare, facultatea și-a stabilit obiective ambițioase, care să aibă ca rezultat instruirea și formarea studenților în direcția performanței și responsabilității profesionale.

Obiectivul principal este realizarea unui proces de învățământ de calitate, actualizat, bazat pe comunicare, flexibilitate și participare, în permanență concentrat pe înțelegerea contextului actual al industriei farmaceutice și asistarea dezvoltării viitorilor farmaciști în concordanță cu exigențele pieței muncii. 

Activitatea practică a studenților este organizată și se desfășoară în colaborare cu toate tipurile de instituții sau întreprinderi legate de profesia de farmacist, de la farmacii deschise, la companii producătoare de medicamente si instituții de cercetare.

Facultatea de Farmacie este în plină dezvoltare, adăugând în permanență noi valențe activității didactice și științifice desfășurate în spațiile generoase în care studenții și cadrele didactice își derulează munca de zi cu zi. Cursurile se desfășoară în amfiteatre spațioase, echipate cu tehnică modernă de predare, iar lucrările practice sunt găzduite în laboratoarele dedicate din clădirea Facultății de Farmacie. 

Cunoștințele legate de disciplinele fundamentale și de specialitate sunt aplicate ca deprinderi practice cu ajutorul echipamentelor specifice cele mai moderne, de la facilități de sinteză a medicamentelor, la aparatură de controlul medicamentelor, studii de microbiologie și botanică, biofizică și chimie farmaceutică. Procesul de instruire în Facultatea de Farmacie este orientat spre prezent și mai ales spre viitor, asigurând studenților accesul la informație științifică de specialitate de ultimă oră.

Considerăm necesar și să nu ne uităm rădăcinile, astfel încât în clădirea facultății este amenajat un mic muzeu al farmaciei, ca un omagiu adus înaintașilor profesiei, încercare de a cultiva în sufletul studenților conștiința valorii perene a acestei meserii milenare, aflate întotdeauna în slujba bunăstării comunității. 

Programul educațional este completat de un program de cercetare care se desfășoară pe doua direcții. Una dintre acestea vizează integrarea elementelor de cercetare în activitatea studenților încă din etapele timpurii ale formării lor. În cadrul laboratoarelor din clădirea dedicată Facultății de Farmacie, studenții pot participa la cercuri științifice, alături de cadrele didactice specializate. Cea de-a doua direcție constă în dezvoltarea de colective de cercetare fundamentală și aplicativă în domeniul farmaceutic, cu încurajarea participării cadrelor didactice și a cercetătorilor asociați la proiecte de cercetare interne și internaționale.

Eforturile echipelor de cercetare din Facultatea de Farmacie s-au concretizat în înființarea Departamentului de Nanofarmacie din cadrul Institutului de Cercetări Medicale “Academician N. Cajal” al Universității Titu Maiorescu.

De asemenea, se încurajează participarea la evenimente științifice, atât a cadrelor didactice, cât și a studenților. Facultatea are deja participare activă la Conferința Internațională “Educație și Creativitate pentru o societate bazată pe cunoaștere”, organizată anual în cadrul Universității.

Trebuie menționate și legăturile Universității cu numeroase universități din Europa. Facultatea de Farmacie are o preocupare continuă de a realiza cât mai multe parteneriate cu instituțiile de învățământ străine, susținând programele de mobilități studențești Erasmus.