Cautare

Admitere 2018

ADMITERE 2018

 

FACULTATEA DE INFORMATICĂ organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2018-2019 la următoarele programe de studii:

 

I. Ciclul de studii universitare de licență: 

Nr. crt.

Domeniul de licenţă

Programul de studii

Nr. credite/Durata studiilor

Forma de învăţământ/Număr de locuri

1.

Informatică

Informatică

180 de credite / 3 ani (6 semestre)

IF, 100 de locuri, Acreditat

ID Bucureşti / 125 de locuri, Acreditat

 

II. Ciclul de studii universitare de master: 

Nr. crt.

Programul de studii

Nr. credite/Durata studiilor

Forma de învăţământ

Domeniul de master

Număr de locuri

1.

Securitatea sistemelor informatice şi a reţelelor informaţionale

120 de credite / 2 ani

(4 semestre)

IF, Acreditat

INFORMATICĂ

100

2.

Informatică aplicată în imagistică medicală

120 de credite / 2 ani

(4 semestre)

IF, Acreditat

 

CALENDARUL SESIUNILOR DE ADMITERE 

Admiterea în programele de studii universitare de licență se organizează în două sesiuni:

SESIUNEA IULIE 2018: 

  • 30 iulie 2018. Perioada de înscriere 2 iulie 2018-26 iulie 2018

SESIUNEA SEPTEMBRIE 2018, pentru locurile rămase neocupate în sesiunea iulie 2018: 

  • 28 septembrie 2018. Perioadă de înscriere 3 septembrie 2018-25 septembrie

 

Admiterea în programele de studii universitare de master se organizează în sesiunea septembrie 2018, 25-27 septembrie 2018.

 

CONCURSUL DE ADMITERE 

Admiterea se face pe programe de studii şi forme de învăţământ, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi la concursul de admitere, în limita cifrei de şcolarizare aprobată de ARACIS pentru programul de studii şi forma de învăţământ respective. 

Candidații la programele de studii în limba română care au urmat studiile liceale în afara României sau într-o altă limbă decât limba română susțin un test de verificare a cunoștințelor generale de limba română. 

Pentru programul de studii de licență Informatică, disciplinele de concurs sunt INFORMATICĂ și TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI A COMUNICAȚIILOR. Subiectele vor fi elaborate pe baza programelor școlare în vigoare începând cu anul 2011, la disciplina Informatică, clasele IX-XI, specializarea Matematică-Informatică (neintensiv Informatică) și la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor, clasele IX-X, studiată în trunchiul comun, la toate filierele, profilurile și specializările. Pentru aceste discipline și ani de studii sunt valabile toate manualele alternative, aprobate de MEN. 

Proba de concurs constă din completarea unui test-grilă cu 20 de întrebări. Fiecare întrebare are patru variante de răspuns, dintre care un singur răspuns este corect. Fiecare întrebare la care se marchează răspunsul corect și numai acesta se notează cu 0,5 puncte. Nota obținută la testul-grilă trebuie să fie de minim 5(cinci). La stabilirea mediei generale la concursul de admitere se ia în considerare media generală obținută la examenul de bacalaureat, cu o pondere de 25% din media generală de admitere. 

Proba de concurs pentru admiterea la studii universitare de master este un interviu (probă orală), notat cu note de la 10(zece) la 1(unu). Nota de promovare a interviului este de minim 5(cinci). Media generală la concursul de admitere la programele de studii universitare de master se calculează ca medie aritmetică între nota obținută la interviu și media generală obținută la examenul de licență și nu poate fi mai mică decât 6(șase).

 

ÎNSCRIEREA CANDIDAȚILOR 

Înscrierea la concursul de admitere se face personal, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, și de către o altă persoană, pe bază de procură autentificată la notariat. 

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se elimină cerința de depunere la dosarul de înscriere la concursul de admitere a copiilor legalizate ale documentelor originale ale candidatului. La dosar se depun copii ale documentelor originale, aduse de către candidat sau realizate în cadrul UTM, certificate pentru conformitate cu originalul de către secretara care realizează înscrierea. Pentru procedura de certificare, candidații vor prezenta obligatoriu documentele în original. După certificarea conformității cu originalul, documentele originale se returnează candidatului, cu excepția actelor de studii (diploma de bacalaureat, diploma de licență), care se păstrează la dosar pe toată durata studiilor. În cazul în care candidatul prezintă copii legalizate, acestea sunt acceptate.

Pentru înscrierea la concursul de admitere, candidații completează o Cerere de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de licență pentru anul universitar 2018-2019, respectiv o Cerere de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de master pentru anul universitar 2018-2019, în care vor menționa, sub semnătură, toate datele solicitate în formularul respectiv.

 

Candidații pentru programele de studii universitare de licență vor prezenta la înscriere următoarele acte și documente: 

  1. Cererea tip de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de licență pentru anul universitar 2018-2019;
  2. Diploma de bacalaureat, în original și copie. Candidații care sunt studenți la o altă facultate prezintă diploma de bacalaureat în copie certificată conform cu originalul sau legalizată, însoțită de adeverința de student în care se precizează faptul că actele de studii în original se află la dosarul studentului. Candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului școlar 2017-2018 pot prezenta la înscriere, pentru sesiunea imediat următoare examenului de bacalaureat, în locul diplomei de bacalaureat, adeverința de promovare a examenului de bacalaureat, eliberată de către liceu (în original). Candidații care au urmat studiile liceale în afara României sau într-o altă limbă decât limba română prezintă diploma de bacalaureat în original și traducere legalizată (în original) în limba română. Pentru țările care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga, diploma de bacalaureat trebuie vizată cu Apostila de la Haga de către autoritățile competente din țările emitente. Pentru țările care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga, diploma de bacalaureat trebuie să fie supralegalizată de către Ambasada/Oficiul Consular al României din țara respectivă. Pentru diplomele din Republica Moldova nu este necesară apostilarea sau supralegalizarea. Diplomele emise anterior anului 2008 vor fi însoțite de Adeverința de autenticitate, eliberată de Ministerul Educației din Republica Moldova (în original);
  3. Declarație pe proprie răspundere, conform căreia candidatul nu urmează mai mult de două programe de studii de licență concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ superior care le oferă (anexă la cererea de înscriere);
  4. Certificat de naștere, în original și copie sau, în cazul cetățenilor străini, traducere în limba română de traducător autorizat;
  5. Certificat de căsătorie (dacă este cazul), în original și copie, sau, în cazul cetățenilor străini, traducere în limba română de traducător autorizat;
  6. Adeverință medicală eliberată de medicul școlar sau de familie din care să rezulte starea de sănătate a candidatului, cu mențiunea apt pentru a urma studii superioare;
  7. Trei fotografii color tip carte de identitate;
  8. Actul de identitate, în original și copie, sau, în cazul cetățenilor străini, traducere în limba română de traducător autorizat;
  9. Certificat de competență lingvistică pentru limba română, eliberat de către instituții abilitate de Ministerul Educației Naționale, nivel minim B1, sau certificatul de absolvire al Programului pregătitor de limba română, în cazul candidaților care au urmat studiile liceale în afara României sau în România într-o altă limbă decât limba română;
  10. Dovada achitării taxei de înscriere.
  11. Dosar plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon.

 

Candidații pentru programele de studii universitare de master vor prezenta la înscriere următoarele acte și documente: 

  1. Cererea tip de înscriere la concursul de admitere și de înmatriculare la studii universitare de master pentru anul universitar 2018-2019;
  2. Diploma de bacalaureat, în original și copie. Candidații care sunt studenți la o altă facultate prezintă diploma de bacalaureat în copie certificată conform cu originalul sau legalizată, însoțită de adeverința de student în care se precizează faptul că actele de studii în original se află la dosarul studentului. Candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului școlar 2017-2018 pot prezenta la înscriere, pentru sesiunea imediat următoare examenului de bacalaureat, în locul diplomei de bacalaureat, adeverința de promovare a examenului de bacalaureat, eliberată de către liceu (în original). Candidații care au urmat studiile liceale în afara României sau într-o altă limbă decât limba română prezintă diploma de bacalaureat în original și traducere legalizată (în original) în limba română. Condițiile de apostilare/supralegalizare sunt cele de mai sus;
  3. Diploma de licență, în original și copie. Candidații care sunt studenți la o altă facultate prezintă diploma de licență în copie certificată conform cu originalul sau legalizată, însoțită de adeverința de student în care se precizează faptul că actele de studii în original se află la dosarul studentului. Candidații care au urmat studiile universitare în afara României prezintă diploma de licență în original și traducere legalizată (în original) în limba română. Condițiile de apostilare/supralegalizare sunt cele de mai sus;
  4. Declarație pe proprie răspundere, conform căreia candidatul nu urmează mai mult de două programe de studii de master concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ superior care le oferă (anexă la cererea de înscriere);
  5. Certificat de naștere, în original și copie sau, în cazul cetățenilor străini, traducere în limba română de traducător autorizat;
  6. Certificat de căsătorie (dacă este cazul), în original și copie, sau, în cazul cetățenilor străini, traducere în limba română de traducător autorizat;
  7. Adeverință medicală eliberată de medicul școlar sau de familie din care să rezulte starea de sănătate a candidatului, cu mențiunea apt pentru a urma studii superioare;
  8. Trei fotografii color tip carte de identitate;
  9. Actul de identitate, în original și copie, sau, în cazul cetățenilor străini, traducere în limba română de traducător autorizat;
  10. Certificat de competență lingvistică pentru limba română, eliberat de către instituții abilitate de Ministerul Educației Naționale, nivel minim B1, sau certificatul de absolvire al Programului pregătitor de limba română, în cazul candidaților care au urmat studiile liceale și universitare în afara României sau în România într-o altă limbă decât limba română;
  11. Dovada achitării taxei de înscriere.
  12. Dosar plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon.

 

Înscrierea candidaţilor cetățeni români la concursul de admitere se face la sediul facultății din Calea Văcăreşti nr. 189, între orele 800 – 1600 în zilele lucrătoare, iar sâmbăta între orele 800 – 1400. 

Candidații cetățeni străini depun la Departamentul Relații Internaționale (Corpul M, Calea Văcărești 189, parter) trei dosare-plic cu documente, dintre care două cu documente de studii în traduceri legalizate (în original), apostilate/supralegalizate, și un dosar cu copii simple ale tuturor documentelor. 

Taxa de înscriere la concursul de admitere și taxa de înscriere pentru susținerea testului de verificare a cunoștințelor generale de limba română (pentru candidații cetățeni străini) se pot plăti la sediile casieriei Universității sau la Banca Transilvania, în contul UTM RO090BTRL04301202N01816XX, pe baza codurilor de plata, afișate pe site-ul Universității. Înscrierea la concursul de admitere este confirmată numai dacă există dovada achitării taxei de admitere. Taxa de înscriere la concursul de admitere și taxa pentru susținerea testului de verificare a cunoștințelor generale de limba română nu se restituie în nicio condiție.

Regulamentul de organizare si desfasurare a admiterii in ciclurile universitare de licenta si master pentru anul universitar 2018-2019 poate fi consultat aici. Regulamentul privind nomenclatorul de taxe pentru anul universitar 2018-2019 poate fi consultat aici.