Universitatea Titu Maiorescu, în calitate de IOSUD, anunţă organizarea concursului public pentru ocuparea postului de Director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD).

Condiţiile generale de participare la concurs sunt cele prevăzute de:

  • Legea  Educaţiei Naţionale nr. 1/2011;
  • Carta Universităţii Titu Maiorescu;
  • Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat;
  • OMECTS nr. 6560/2012, modificat prin OMEN nr.4204/2013.

Condiţiile specifice de participare la concurs sunt:

  • dreptul de a conduce doctorate în domeniile în care sunt organizate studii universitare de doctorat în cadrul şcolilor doctorale ale  IOSUD Universitatea Titu Maiorescu
  • îndeplinirea standardelor minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare aprobate prin OMECTS nr. 3121/2015;
  • respectarea condiţiilor de incompatibilitate şi cumul de funcţii de conducere stabilite în Legea  Educaţiei Naţionale nr. 1/2011  şi  Carta Universităţii Titu Maiorescu;
  • experienţă managerială universitară.

Înscrierile la concurs se fac în perioada 27-29 iunie 2016 la Registratura Rectoratului Universităţii Titu Maiorescu din strada Dâmbovnicului nr. 22, sector 4, Bucureşti.

Dosarul de candidatură cuprinde:

  • Solicitare de depunere a candidaturii;
  • Act de identitate (CI/BI)-copie;
  • CV-ul şi lista lucrărilor ştiinţifice;
  • Document care atestă faptul că are dreptul de a conduce doctorate în domeniile în care sunt organizate studii universitare de doctorat în cadrul şcolilor doctorale ale  IOSUD Universitatea Titu Maiorescu- copie;
  • Raport de autoevaluare privind îndeplinirea standardelor minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare aprobate prin OMECTS nr.3121/2015;
  • Declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea condiţiilor de incompatibilitate şi cumul de funcţii de conducere stabilite în Legea  Educaţiei Naţionale nr. 1/2011  şi în Carta Universităţii Titu Maiorescu.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Secretariatul IOSUD- telefon 0213302141 sau de la Direcţia Resurse Umane- telefon 021 3161647.

Concursul se va desfăşura la sediul Rectoratului Universităţii Titu Maiorescu din strada Dâmbovnicului nr.22, sector 4, Bucureşti, în data de 30 iunie 2016, ora 10,00.