Despre noi

 

Primul număr al Revistei Analele Universităţii Titu Maiorescu a apărut în anul 2002.

Ea a fost menită să marcheze realizările ştiinţifice cele mai pertinente ale cadrelor didactice ale Facultăţii de Drept, precum şi ale acelora cu care aceasta are relaţii de colaborare.

S-a dorit, astfel, să se contribuie şi la sporirea prestigiului colectivului nostru de cadre didactice. Începând cu numărul corespondent anului 2007 Analele Facultăţii de Drept apar într-o serie nouă. Cu această ocazie, au fost atraşi în colectivul de redacţie profesori universitari de la prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară şi străinătate. De asemenea, pentru a se asigura o mai mare vizibilitate ştiinţifică internaţională, începând cu numărul VIII revista apare cu articolele redactate în limbi de circulaţie internaţională. Convingerea colegiului de redacţie al Revistei Analele Universităţii Titu Maiorescu Seria Drept este aceea conform căreia un sistem legislativ îşi poate atinge obiectivele sociale şi economice în măsura în care normele juridice sunt făcute cunoscute şi sunt supuse unei analize critice menite să le amelioreze. Publicaţia noastră doreşte să se constituie într- o contribuţie în acest sens.

Redactor-Şef
Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu


Indexări

Jurnalul este indexat in urmatoarele baze de date:

Pentru informatii suplimentare despre publicare si trimiterea articolelor, puteti sa va adresati la adresa violeta_slavu@yahoo.com.