Congresul „Viziunea Interdisciplinară în Medicina Dentară” revine cu o nouă ediție!

Timp de trei zile, medicina dentară este explorată dincolo de granițele unei singure specialități – prin prezentarea unor cazuri clinice complexe, perspective interdisciplinare și actualizări științifice relevante pentru practica medicală actuală.

Evenimentul reunește specialiști, cadre didactice și profesioniști din domeniu într-un cadru academic solid, oferit de Facultatea de Medicină Dentară a Universității Titu Maiorescu din București, pentru dialog, schimb de experiență și dezvoltare profesională.

Când? 22–24 aprilie 2026
Unde? Universitatea Titu Maiorescu din București, Campus Timpuri Noi, Corp V, Calea Văcărești nr. 187

Dacă îți dorești informații care aduc claritate, rigoare științifică și soluții aplicabile în practica clinică, te așteptăm la VIMD 2026.

Diploma se eliberează pe baza participării fizice, cu validarea prezenței la secretariatul congresului.

Congresul se desfășoară exclusiv cu prezență fizică. Punctele EMC vor fi acordate numai participanților a căror prezență la congres este confirmată prin verificarea prezenței la eveniment.

Lectori invitați

Lectori străini

Lector: Dr. Angelo Cardarelli
Prelegere: All-on-X Procedure in Atrophic Patients

Dr. Cardarelli, profesor universitar la Universitatea San Raffaele din Milano și profesor asociat la Universitatea Internațională din Agadir, se remarcă prin îmbinarea activității academice cu practica clinică la un înalt nivel. Specialist în chirurgie orală și implantologie, contribuie activ la dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor moderne din domeniu. Absolvent al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității din L’Aquila și specializat în Chirurgie Orală la Universitatea „Sapienza” din Roma, și-a consolidat formarea profesională într-un mediu academic de prestigiu. De asemenea, ocupă funcția de consilier științific în cadrul IRCCS San Raffaele, implicându-se activ în cercetare și educație medicală. Prin activitatea sa didactică, clinică și științifică, Dr. Cardarelli contribuie la promovarea excelenței în chirurgia orală și implantologie la nivel internațional.

Lector: Dr. Christos Markopoulos

Prelegere: Digital tools and protocols in modern implantology and Oromaxillofacial Surgery. Where we stand

Medic dentist cu formare în chirurgie orală și implantologie, Dr. Christos Markopoulos desfășoară activitate clinică în Salonic, Grecia, cu focus pe implantologie, parodontologie chirurgicală și estetică dentară. Instructor certificat Digital Smile Design (DSD) și formator în protocoale foto-video și tehnologii CAD-CAM, este implicat activ în educația internațională în domeniul stomatologiei digitale. Colaborator științific și lider de opinie pentru companii din domeniul implantologiei și chirurgiei orale, a primit distincția International Congress of Oral Implantologists (ICOI) și este membru al European Federation of Periodontology, contribuind la promovarea tehnologiilor digitale în practica clinică modernă.

Lector: Dr. Nikos Kechaghias

Prelegere: HELLENIK CLEFT CENTER: Long lasting treatment clefts

Chirurg oro-maxilo-facial, absolvent al Facultăților de Medicină și Medicină Dentară ale Universității Aristotel din Salonic, Dr. Nikos Kechaghias are formare complexă în chirurgie cranio-facială, incluzând neurochirurgie și ORL, și supraspecializare în chirurgia ortofacială estetică și tratamentul despicăturilor labio-palatine în centre europene de referință.

Coordonează departamentul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială și este fondatorul primului Hellenic Cleft Center din cadrul Spitalului St. Luke din Salonic, fiind implicat în managementul interdisciplinar al malformațiilor cranio-faciale și în dezvoltarea strategiilor moderne de tratament pe termen lung.

Lector: Dr. Taha ÖZYÜREK

Prelegere: Prelegere Ultrasonic power in endodontics: precision and efficiency

Prof. univ. dr. Özyürek, profesor universitar și șef al Departamentului de Endodonție la Universitatea Bahçeșehir, este un cercetător de referință în domeniul tehnicilor moderne de irigare și al instrumentației endodontice. Prin activitatea sa academică și științifică, contribuie semnificativ la dezvoltarea și perfecționarea practicilor endodontice contemporane.Deținător al titlului de doctor obținut la Universitatea Ondokuz Mayıs și autor a peste 100 de publicații științifice, dr. Özyürek se regăsește în clasamentul Top 2% Scientists Worldwide realizat de Universitatea Stanford. Activitatea sa este completată de o prezență activă pe scena internațională, fiind un lector apreciat și implicat în numeroase organizații dentare de prestigiu.Prin contribuțiile sale științifice și educaționale, susține dezvoltarea continuă a endodonției la nivel internațional.

Lector: Prof. Dr. Ahmed SHAWKY

Prelegere: Second chance dentistry: Strategies for successful endodontic retreatment part I

Conf. univ. dr. Shawky, cadru didactic la Universitatea din Cairo, este un expert recunoscut în domeniul endodonției, cu o activitate clinică și academică remarcabilă. Deținător al diplomelor BDS, M.Sc. și PhD în endodonție, îmbină activitatea didactică cu cercetarea științifică și practica clinică de specialitate. Membru Gold al StyleItaliano Endodontics și al Asociației Egiptene de Endodonție, dr. Shawky este implicat activ în comunitatea profesională internațională. Activitatea sa este completată de colaborări academice în Italia și Spania, prin care contribuie la schimbul de cunoștințe și la promovarea abordărilor inovatoare în endodonția modernă.Prin expertiza sa și implicarea constantă în educație și cercetare, dr. Shawky contribuie la dezvoltarea și perfecționarea practicilor endodontice la nivel internațional.

Lector: Prof. univ. Dr. Georgi Tomov

Prelegere: Laser-assisted debonding of all ceramic restorations

Profesor universitar la New Bulgarian University din Sofia, Dr. Georgi Tomov este medic specialist în endodonție și parodontologie, doctor în științe medicale, c„u expertiză recunoscută în stomatologia laser. Vicepreședinte al International Society for Laser Dentistry și fost șef al disciplinei de parodontologie la Universitatea de Medicină din Plovdiv, desfășoară o activitate academică și clinică de referință în domeniu. Autor a numeroase publicații și capitole de carte și lector invitat în programe internaționale de masterat, contribuie activ la dezvoltarea și integrarea tehnologiilor laser în practica stomatologică modernă.

Lector: Prof. Dr. Mustafa Gundogar

Prelegere: Latest advancements in root canal irrigation

Dr. Mustafa Gündoğar este absolvent al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității Marmara, unde a obținut diploma de DDS în 2005. A urmat programul de studii postuniversitare în Endodonție oferit de Institutul de Științe ale Sănătății al Universității Marmara și a obținut titlul de doctor (PhD) în Endodonție în 2011. În prezent, lucrează ca profesor în cadrul Departamentului de Endodonție al Facultății de Medicină Dentară a Universității Medipol din Istanbul, Turcia.Domeniile de interes ale Dr. Gündoğar includ proprietățile cinematice ale instrumentelor din nichel-titan, rezistența ciclică și la torsiune a sistemelor rotative Ni-Ti, precum și cele mai recente tendințe în sistemele de activare a irigației endodontice. Din 2020, activează în cadrul Centrului de Cercetare în Medicină Regenerativă și Restaurativă (REMER).
Dr. Mustafa Gündoğar este un speaker renumit, fiind frecvent invitat la conferințe naționale și internaționale importante. A publicat peste 50 de articole de cercetare originale în reviste naționale și internaționale evaluate inter pares și indexate și activează ca recenzor pentru numeroase reviste internaționale indexate. De asemenea, este influencer pe rețelele sociale, având peste 65.000 de urmăritori pe Instagram. Este fondatorul ENDOTALKS Library, prima platformă educațională de endodonție brevetată pe rețelele sociale.
Dr. Gündoğar este membru activ al Asociației Dentare Turce (TDB), al Societății Turce de Endodonție (TED) și al Societății Europene de Endodonție (ESE).

Lector: Prof. Dr. Vincent MORGAN

Prelegere: Short Implants in Contemporary Implantology: Indications, Biomechanics and Long Term Outcomes

Vincent J. Morgan, D.M.D., absolvent al Tufts University School of Dental Medicine în anul 1970, coordonează echipa de protetică în cadrul practicii sale private de grup, Implant Dentistry Centre. Dr. Morgan este responsabil pentru dezvoltarea sistemului Integrated Abutment Crown™ (IAC) – o restaurare implantară revoluționară, fără utilizarea șuruburilor și a cimentului – precum și a materialului TRINIA™, un material CAD/CAM armat cu fibre, lipsit de componente metalice, prevăzut cu cape retentive frezate pentru restaurări telescopice. De asemenea, este editorul lucrării The Bicon Short Implant: A Thirty-Year Perspective. Împreună cu ceilalți clinicieni din cadrul Implant Dentistry Centre, Dr. Morgan a contribuit la dezvoltarea și diseminarea numeroaselor tehnici restaurative asociate sistemului Bicon Dental Implant System, incluzând stabilizarea imediată a implanturilor Bicon și cimentarea extraorală a coroanelor implantare.

Lector: Dr. Laura MURCKO

Prelegere: Short Implants in Contemporary Implantology: Indications, Biomechanics and Long Term Outcomes

Dr. Laura Murcko este absolventă, promoția 1989, a University of Pittsburgh School of Dental Medicine și a programului de rezidențiat în practică generală desfășurat în cadrul Denver Veterans Administration Medical Center. De-a lungul carierei sale, a avut o implicare activă în cadrul profesiei, ocupând diverse funcții, printre care cea de purtător de cuvânt național al Academy of General Dentistry și președinte național al American Association of Women Dentists, poziție în cadrul căreia a fost, de asemenea, membru al consiliului editorial al publicației PennWell’s Woman Dentist Journal. Implicată constant în educația medicală continuă, a deținut funcția de co-președinte al reuniunii anuale naționale a AGD, președinte al filialei din Colorado a AGD și delegat AGD. Dr. Murcko este implicată în implantologia dentară pe parcursul majorității carierei sale și, în prezent, realizează atât inserarea, cât și restaurarea implanturilor Bicon implants în cadrul Implant Dentistry Centre.

Lector: Dr. Mohamed El-zaafarani

Prelegere: Second chance dentistry: Strategies for successful endodontic retreatment part  II                                                     

Dr. El-Zaafarani, specialist în micro-endodonție și lector internațional, este o personalitate de referință în domeniul endodonției moderne. În calitate de șef al Departamentului de Endodonție în cadrul Hala Dental Center, îmbină practica clinică de înalt nivel cu activitatea educațională internațională. Este coautor al lucrării „Retreatments” și membru Gold al StyleItaliano Endodontics, contribuind activ la promovarea standardelor moderne în endodonție. Activitatea sa profesională a fost recunoscută prin distincții importante, precum premiul Best Endodontic Case (SIE 2016) și Best Speaker (AEEDC Dubai 2023).Prin expertiza sa în micro-endodonție și implicarea constantă în educație și cercetare, Dr. El-Zaafarani contribuie semnificativ la dezvoltarea și perfecționarea tratamentelor endodontice la nivel internațional.

Lectori invitați

Lectori UTM

Lectori UTM

Prof. Univ. Dr. Habil. Raluca Monica Comăneanu

Prelegere: Metoda elementelor finite – de la inginerie la medicină dentară

Prof. univ. dr. habil. Raluca Monica Comăneanu, medic specialist în chirurgie dentoalveolară și doctor în medicină dentară, este cadru didactic la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, unde coordonează Departamentul Disciplinelor de Specialitate Medicină Dentară. Prin activitatea sa didactică și managerială, contribuie semnificativ la dezvoltarea învățământului stomatologic și la formarea viitorilor specialiști. Activitatea sa științifică este concentrată în domeniul implantologiei și al materialelor dentare, fiind reflectată în numeroase lucrări publicate în reviste internaționale de specialitate. Recunoscută pentru cercetările privind osteointegrarea implanturilor și tehnicile de augmentare osoasă, prof. univ. dr. habil. Comăneanu contribuie activ la dezvoltarea și implementarea celor mai avansate metode de reabilitare orală.

Conf. Univ. Dr. Alexandru Burcea

Prelegere: Implantologia în situații clinice extreme: provocări și soluții

Conf. Univ. Dr. Alexandru Burcea este medic primar Chirurgie Dento-Alveolară, doctor în Științe Medicale și coordonatorul Catedrei de Implantologie și Chirurgie Orală la Facultatea de Medicină Dentară  din cadrul  Universității „Titu Maiorescu”. Cu o experiență clinică și academică de peste 20 de ani, a publicat peste 50 de articole, dintre care 15 indexate ISI, și este autor a 4 cărți de specialitate.

Este speaker invitat la congrese naționale și internaționale, susținând lucrări în domeniul implantologiei, augmentărilor osoase și piezochirurgiei. De asemenea, este Key Opinion Leader pentru mai multe companii din domeniu și activează în prestigioase asociații internaționale de chirurgie orală și implantologie.

Conf. Univ. Dr. Dan Pătroi

Prelegere:Restaurări protetice pe implante în zona estetică

Conf. univ. dr. Dan Pătroi este un expert recunoscut în protetică și estetică dentară, cu o activitate remarcabilă în domeniul educației, cercetării și practicii clinice. În calitate de conferențiar universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, coordonează activitatea Catedrei de Reabilitare Orală și a Catedrei de Estetică Dentară, având un rol esențial în formarea viitorilor specialiști. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și doctor în științe medicale, dr. Pătroi este implicat activ în proiecte de cercetare axate pe osteointegrarea grefelor osoase și augmentarea alveolară postextracțională. Activitatea sa științifică include numeroase articole publicate în reviste de specialitate, fiind totodată invitat ca speaker la congrese internaționale. Prin expertiza sa în restaurările protetice moderne și tehnicile de cimentare adezivă, contribuie semnificativ la dezvoltarea și perfecționarea practicilor din domeniul reabilitării orale.

Conf. Univ. dr. Lelia Laurența Mihai

Prelegere: Prelegere Manifestări orale ale bolilor sistemice

Conf. univ. dr. Lelia Laurenția Mihai este o personalitate de referință în domeniul stomatologiei, cu o vastă experiență academică și clinică. În calitate de conferențiar universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din București și coordonator al programului de rezidențiat în parodontologie, îmbină activitatea didactică de înalt nivel cu practica medicală specializată. Medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială, precum și în parodontologie, contribuie activ la dezvoltarea interdisciplinară a domeniului. Formarea sa profesională este completată de o diplomă interuniversitară în patologia mucoasei bucale, obținută la Universitatea Montpellier, iar activitatea științifică este reflectată în numeroase studii publicate în reviste internaționale de specialitate. Prin implicarea constantă în educație și cercetare, dr. Mihai susține excelența în medicina dentară contemporană.

Conf. Univ. Dr. Andreea Bănățeanu

Prelegere: Implicațiile absenței tratamentului afecțiunilor parodontale asupra sănătății generale

Conf. univ. dr. Andreea Bănățeanu, cadru didactic la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, este medic primar în protetică dentară și specialist în ortodonție, remarcându-se printr-o activitate științifică și clinică susținută. Prin expertiza sa interdisciplinară, contribuie la dezvoltarea și aplicarea metodelor moderne în reabilitarea orală. Activitatea sa științifică este reflectată în numeroase publicații apărute în reviste de specialitate indexate, abordând teme variate, de la materiale utilizate în protezarea digitală și compozite pentru restaurări dentare, până la impactul infecțiilor orale asupra sănătății sistemice. De asemenea, cercetările sale includ studii privind osteointegrarea implanturilor și integrarea tehnologiilor digitale în practica stomatologică contemporană.

Conf. Univ. Dr. Oana Botoacă

Prelegere: Managementul deșeurilor în cabinetul stomatologic

Conf. univ. dr. Oana Botoacă, medic specialist în ortodonție și protetică dentară, este doctor în medicină dentară și cadru didactic la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, remarcându-se printr-o activitate didactică și științifică susținută. Prin expertiza sa interdisciplinară, contribuie la formarea studenților și la dezvoltarea practicilor moderne în medicina dentară. Activitatea sa de cercetare include participarea la numeroase proiecte în domeniul materialelor dentare și al tehnologiilor stomatologice, rezultatele fiind reflectate în lucrări publicate în reviste indexate ISI și BDI. De asemenea, a contribuit la elaborarea unor lucrări de referință în domeniu, fiind coautor al mai multor cărți de specialitate.

Conf. Univ. Dr. Anna Maria Pangică

Vice Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi București

Conf. Univ. Dr. Anna Maria Pangică este Decanul Facultății de Medicină Dentară și conferențiar universitar la Universitatea Titu Maiorescu, specializată în endodonție. Medic primar în stomatologie generală și doctor în medicină dentară, deține mastere în materiale biocompatibile și în endodonție.

Activitatea sa științifică se axează pe inovații în tratamentele endodontice, tehnici moderne de irigare și utilizarea laserului. Cu numeroase studii publicate internațional, contribuie la dezvoltarea metodelor de tratament și educație în endodonție.

Con. Univ. Dr. Claudia Florina Andreescu-Bogdan

Prelegere: Particularități ale tratamentului protetic la pacientul vârstnic în practica curentă

Conf. univ. dr. Claudia Florina Andreescu-Bogdan, cadru didactic la Facultatea de Medicină Dentară a Universității „Titu Maiorescu” din București, este doctor în științe medicale și medic primar în stomatologie generală. Prin activitatea sa didactică și clinică, contribuie la formarea viitorilor specialiști și la promovarea practicilor moderne în medicina dentară.Cercetările sale sunt orientate către domenii de actualitate, precum protetica digitală, stomatologia geriatrică și implantologia, aducând contribuții semnificative în dezvoltarea materialelor CAD/CAM și a restaurărilor protetice fixe moderne. Activitatea sa științifică este susținută de numeroase publicații în reviste de specialitate.

Șef de lucrări Dr. Andreea-Dana Tudose

Prelegere: Pacientul modern în stomatologie: social media, așteptări nerealiste și implicații medico-legale – Cazuri clinice

Dr. Andreea-Dana Tudose, șef de lucrări la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, se remarcă printr-o activitate didactică și științifică valoroasă în domeniul restaurărilor directe, al odontoterapiei și al terapiei laser.Absolventă a UMF Craiova în anul 2000, și-a consolidat parcursul academic prin obținerea doctoratului în științe medicale, a competenței în implantologie, precum și a două masterate europene dedicate aplicării laserului în stomatologie, urmate la Aachen Dental Laser Center și la UMF „Victor Babeș” Timișoara. Publicațiile sale științifice evidențiază un interes constant pentru inovație și pentru optimizarea tratamentelor stomatologice, cu accent pe utilizarea laserului în albirea dentară, managementul leziunilor carioase și relația dintre materialele restaurative și dentină.

Ș.L. Dr. Cosac Dana

Prelegere: Tratamentul endodontic complex: de la diagnostic la succes clinic

Dr. Cosac Dana, medic primar în Endodonție și specialist în Pedodonție, este cadru didactic în cadrul catedrelor de Endodonție și Pedodonție, remarcându-se printr-o vastă experiență clinică și didactică. Deținătoare a titlului de doctor în științe medicale, și-a orientat activitatea către optimizarea tratamentelor minim invazive și managementul cazurilor complexe din practica stomatologică. Activitatea sa științifică este reflectată în numeroase studii publicate în reviste de specialitate indexate, abordând teme precum tratamentul leziunilor periapicale extinse, tehnici chirurgicale avansate în endodonție și proceduri moderne de revitalizare pulpară.

Dr. Anca Dobrescu

Prelegere: Prelegere Zirconiul între estetică și performanță biomecanică

Șef lucr. dr. Anca Dobrescu este medic stomatolog, doctor în medicină dentară, cu competență în implantologie. Cadru didactic la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, activează în învățământul universitar din 2008, având un rol important în pregătirea studenților la medicină dentară. În paralel, își desfășoară activitatea clinică în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Autoare a numeroase articole științifice publicate în reviste de specialitate, dr. Dobrescu este apreciată pentru expertiza sa în implantologie și reabilitări protetice moderne.

Ș.L. Dr. Tudor Petru Ionescu

Prelegere: Importanța examinării câmpului protetic edentat parțial în succesul tratamentului cu proteze mobile

Șef de lucrări dr. Tudor Petru Ionescu este medic specialist în protetică dentară și medic primar în stomatologie generală, remarcându-se printr-o vastă experiență în domeniul medicinei dentare. În paralel cu activitatea clinică, ocupă funcția de cadru didactic la Facultatea de Medicină Dentară a Universității „Titu Maiorescu” din București, implicându-se activ în formarea viitorilor specialiști și în coordonarea rezidenților în specialitatea protetică dentară.Doctor în medicină dentară, dr. Ionescu desfășoară și o activitate de cercetare susținută, fiind implicat în numeroase proiecte cu finanțare internațională și autor al unor lucrări publicate în reviste indexate ISI. Expertiza sa se extinde către domenii inovatoare, precum radiografia digitală și tehnicile de asistență computerizată în chirurgia maxilo-facială, contribuind astfel la integrarea tehnologiilor moderne în practica stomatologică.

Ș.L. Dr. Cherana Gioga

Prelegere: Pacientul oncologic în cabinetul de stomatologie: protocoale, limite, provocări

Medic specialist în chirurgie oro-maxilo-facială, cu o experiență profesională de peste 30 de ani, este absolvent al Facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Doctor în medicină dentară și cadru didactic la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, îmbină activitatea clinică de înalt nivel cu cea academică. Activitatea sa de cercetare este orientată către domenii de actualitate, precum tehnicile moderne de tratament ale osteonecrozelor maxilare, piezochirurgia, utilizarea implanturilor scurte și ultrascurte, precum și principiile stomatologiei minim invazive. Prin contribuțiile sale științifice și experiența clinică vastă, susține dezvoltarea continuă a chirurgiei oro-maxilo-faciale. De asemenea, este membru activ în numeroase asociații medicale de prestigiu, atât la nivel național, cât și internațional.

Ș.L. Dr. Ștefan Manea

Prelegere: Arsenalul endodontic modern – Ce aparatură, instrumentar și materiale folosim?

Ș.L. Dr. Ștefan Manea, absolvent al Facultății de Medicină Dentară, UMF Carol Davila, are o vastă experiență în endodonție, unde utilizează cu precizie microscopul operator. Doctor în medicină dentară din 2014 și cadru didactic dedicat la Universitatea Titu Maiorescu, îmbină expertiza clinică cu o solidă bază academică. Deținând un master în biomateriale de la Universitatea Politehnica București, el contribuie activ la domeniul endodonției și al biomaterialelor prin numeroase articole publicate în reviste internaționale.

Asist. Univ. Dr. Ioana-Mădălina Lescai

Prelegere: Gestionarea spațiului pe arcadă în edentații

Asist. univ. dr. Ioana-Mădălina Lescai este medic specialist în protetică dentară și cadru didactic la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, remarcându-se printr-o activitate clinică și academică solidă. Cu o experiență profesională de peste 15 ani, deține titlul de doctor în medicină, obținut la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în urma unor cercetări axate pe diagnosticul și tratamentul stomatologic la paciente aflate în perioada pre- și postmenopauzei. Expertiza sa profesională include domenii precum ocluzologia și protetica fixă, aprofundate prin absolvirea programului internațional „3 Series Master Program in Fixed Prosthodontics” în Italia. Activitatea sa științifică este susținută de articole publicate în reviste indexate, precum și de participarea la numeroase cursuri avansate în implantologie și pedodonție.

Univ. Dr. Alexandru Sitaru

Prelegere: Comunicarea în stomatologie. Emoții, neurotransmițători și tipuri de personalitate

Sef de lucrări la Universitatea „Titu Maiorescu”, Dr. Alexandru Sitaru este medic specialist în chirurgie dento-alveolară și doctor în științe medicale, remarcându-se prin îmbinarea armonioasă a activității clinice cu cea didactică și științifică. Prin experiența sa profesională, contribuie activ la formarea noilor generații de medici stomatologi și la dezvoltarea practicilor moderne din domeniu.Activitatea sa științifică este reflectată în numeroase studii publicate în reviste internaționale de specialitate, abordând teme interdisciplinare precum endodonția, parodontologia și utilizarea tehnologiilor laser în stomatologie. Prin cercetările sale inovatoare și implicarea constantă în mediul academic, Dr. Sitaru susține progresul continuu al domeniului stomatologic.

Asist. Univ. Dr. Ștefania Iancu

Prelegere: Greșeli în protetica pe implanturi

Asistent universitar la Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea Titu Maiorescu, și medic specialist în protetică dentară, Dr. Ștefania Iancu desfășoară activitate clinică și didactică în domeniul reabilitărilor implanto-protetice. Interesul său profesional vizează protetica dentară fixă, restaurările pe implanturi și planificarea interdisciplinară a cazurilor complexe. Activă în cercetare, este coautor al unor studii publicate în reviste internaționale, cu teme precum regenerarea osoasă, augmentările sinusale și complicațiile asociate implantologiei, contribuind la optimizarea rezultatelor clinice în protetica pe implanturi.

Ș.l. Dr. Cristina Chelu

Prelegere: Amprenta dentară de la clasic la modern

Șef de lucrări în cadrul Facultății de Medicină Dentară a Universității Titu Maiorescu din București, Dr. Cristina Chelu este medic primar în protetică dentară, medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-maxilară și doctor în științe medicale. Cu o experiență academică și clinică solidă, activitatea sa este orientată către optimizarea tehnicilor de amprentare și integrarea fluxurilor digitale în reabilitarea orală. Implicată în formarea studenților și în practica de specialitate, contribuie la adaptarea conceptelor clasice la cerințele medicinei dentare modern