Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniile educației, formării, tineretului și sportului pentru perioada 2021-2027.

Erasmus+ oferă oportunități de studiu, formare, voluntariat sau dobândire a experienței profesionale în străinătate pentru milioane de europeni.

Bazându-se pe succesul de care s-a bucurat în cei 35 de ani de activitate, programul Erasmus+ își consolidează eforturile în vederea multiplicării oportunităților oferite unui număr mai mare de participanți și unei varietăți mai mari de organizații, axându-se pe impactul său calitativ și contribuind la crearea unor societăți mai favorabile incluziunii și cu un nivel mai mare de coeziune, mai ecologice și mai pregătite din punct de vedere digital.

Universitatea Titu Maiorescu (UTM) are o experiență îndelungată în implementarea programului Erasmus+, obținând prima Cartă Erasmus în anul 2004 şi organizând mobilități începând cu anul 2005. Datorită activității de internaționalizare, numărul de studenți internaționali s-a dublat, iar mobilitățiile Erasmus+ au crescut anual cu 10%.

De-a lungul istoriei sale, Universitatea Titu Maiorescu s-a dezvoltat ca o universitate comprehensivă, fiind singura universitate privată din România care oferă o educație medicală integrată în cadrul Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. Prin intermediul programelor cu predare în limba engleză, UTM a devenit o universitate atractivă pentru studenții internaționali, dar și pentru cadrele didactice din străinătate, care pot desfășura activităţi de cercetare, predare sau formare într-o limbă de circulație internațională.

Universitatea Titu Maiorescu își desfășoară activitatea în cadrul Acțiunii-cheie 1– mobilități de studiu și practică în altă țară pentru studenți, precum și mobilități de predare sau formare pentru cadrele didactice și personalul administrativ.

Pentru mai multe informații despre beneficiile programului Erasmus+, puteți să ne vizitați la Departamentul Relații Internaționale sau să ne contactați la adresa de email erasmus@univ.utm.ro.