Universitatea Titu Maiorescu din București prelucrează date cu caracter personal în scopul desfășurării activităților universitare ce vizează:
admiterea în învățământul superior; programe de studii de licență, masterat, studii doctorale, postuniversitare; activități educaționale; activități de absolvire; angajări; prestări de servicii;implementarea de proiecte cu finanțare internă sau externă; activități științifice.


Universitatea Titu Maiorescu este înregistrată ca operator în Registrul de evidenţă a prelucrării datelor cu caracter personal, gestionat de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, sub nr. 6291, având ca scop declarat „educaţie şi cultură”, „statistică” şi „cercetare ştiinţifică”.

Politica de confidențialitate

Scopul acestei Politici de Confidențialitate este să explice ce date prelucrăm, în ce scop le prelucrăm și ce facem cu ele. Suntem conștienți că datele cu caracter personal vă aparțin, de aceea depunem toate eforturile să le prelucrăm în siguranță. Nu transmitem date cu caracter personal decât în conformitate cu obligațiile legale ce ne revin și doar destinatarilor stabiliți prin lege.

Transmiterea de date cu caracter personal unor părți terțe, altele decât cele prevăzute de lege, se va realiza, dacă este cazul, în urma informării dvs. și în baza consimțământului dvs., încheind acorduri de confidențialitate ferme cu aceste terțe părți care cuprind cerințe stricte referitoare la măsurile tehnice și organizatorice de protecția datelor cu caracter personal obligatorii pentru terți.

 

1. Termeni și condiții
Toți utilizatorii site-ului se obligă să respecte prezentele condiții pentru utilizarea site-ului. Prin folosirea, vizionarea, transmiterea, reținerea, stocarea și/sau utilizarea informațiilor și materialelor site-ului, a serviciilor sau a funcțiilor oferite în sau de site sau a conținutului site-ului, în orice modalitate, dumneavoastră sunteți de acord cu fiecare dintre termenii și condițiile prezentate în continuare.
Universitatea Titu Maiorescu din București își rezervă dreptul de a modifica unilateral și fără nici o notificare prealabilă: conținutul, forma de prezentare și/sau structura site-ului în orice moment, modificările făcute fiind considerate a fi acceptate de către dumneavoastră dacă veți continua să folosiți site-ul.

 

2. Prelucrarea datelor cu caracter personal
Pentru desfășurarea activităților sale, Universitatea Titu Maiorescu din București prelucrează date cu caracter personal ale anumitor categorii de persoane fizice. Acestea pot include date cu caracter personal ale studenților, angajaților, ale utilizatorilor acestui site sau ale colaboratorilor/partenerilor contractuali ai Universității Titu Maiorescu din București.

Datele cu caracter personal înseamnă orice informații privind o persoana fizică identificată sau identificabilă, iar o persoană identificabilă este acea persoană identificabilă, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Această Politică se referă la datele personale ale studenților noștri, ale angajaților, ale altor persoane care intră în contact cu noi sau care vizitează locațiile noastre, angajați sau persoane aflate în proces de angajare, colaboratori etc. și se aplică datelor cu caracter personal colectate prin: e-mail sau direct la locație, prin formulare diverse, CV-uri, înregistrări video, website, social media etc. În scopul desfășurării activității, Universitatea Titu Maiorescu din București poate colecta, prelucra și stoca anumite date cu caracter personal necesare din punct de vedere legal, în interes legitim sau pentru încheierea și/sau executarea unui contract. Aceste date pot fi, dar nu se limitează la: nume, prenume, CNP, serie CI/BI, vârsta, sex, cetățenie, adresa, adresa IP, telefon, adresa de e-mail, date din categorii speciale referitoare la starea de sanatate, imagini foto-video etc.

În cazul în care datele despre o astfel de persoană sunt prelucrate, aceasta persoană este denumită „persoană vizată” în înțelesul legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal.

 

3. Cadru legal
Începând cu data de 25 mai 2018, a intrat în vigoare REGULAMENTUL (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, cunoscut și sub denumirea Regulamentul general privind protecția datelor („GDPR” sau „Regulamentul”). GDPR creează un regim juridic unitar la nivelul Uniunii Europene aplicabil prelucrării datelor cu caracter personal și este direct aplicabil în România.

Toate persoanele din cadrul Universității vor fi obligate să respecte GDPR și să acorde atenția necesară drepturilor pe care persoanele fizice le au în legătură cu datele lor cu caracter personal.

 

4. Scopul pentru care colectăm și prelucrăm datele d-voastră cu caracter personal
4.1. Studenți
a. Pentru a va oferi serviciile noastre:

Servicii de învățământ – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este legislația în domeniul învățământului. Date cu caracter personal prelucrate: nume și prenume, adresa de domiciliu, CNP, seria și numărul actului de identitate, telefon, adresa de e-mail, vârsta, sex, data nașterii, date cu caracter personal din categorii speciale (informații referitoare la starea de sănătate);

Activități de cercetare – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este consimțământul dvs. Date cu caracter personal prelucrate: nume și prenume, adresa de domiciliu, CNP, seria și numărul actului de identitate, telefon, adresa de e-mail, vârsta, sex, data nașterii, date cu caracter personal din categorii speciale (informații referitoare la starea de sănătate);

b. Pentru a comunica cu dumneavoastră:


Informarea dumneavoastră, opinii, sesizări, sugestii din partea dumneavoastră, soluționarea diverselor probleme pe care ni le semnalați, oferirea de servicii personalizate – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este interesul legitim al operatorului și/sau interesul persoanelor fizice vizate. Date cu caracter personal prelucrate: nume și prenume, adresa de domiciliu, CNP, seria și numărul actului de identitate, telefon, adresa de e-mail, vârsta, sex, data nașterii, date cu caracter personal din categorii speciale (informații referitoare la starea de sănătate);



c. Pentru a respecta obligațiile legale ce ne revin:
Înregistrări audio-video prin sistemul de supraveghere – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este interesul legitim al operatorului și/sau interesul legitim al persoanelor vizate pentru protejarea persoanelor și a bunurilor. Date cu caracter personal prelucrate: imagini foto-video;

Identificatori online – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este interesul legitim al operatorului, interesul legitim al persoanelor vizate pentru protejarea sistemelor informatice și îmbunătățirea relației cu dvs. Date cu caracter personal prelucrate: adresa IP, adresa MAC a dispozitivului dvs, localizare geografică, informații despre sistemul de operare și browser-ul dvs.
Conform legislației aplicabile – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este obligatia legala ce revine operatorului. Date cu caracter personal prelucrate: nume și prenume, adresa de domiciliu, CNP, seria și numărul actului de identitate, telefon, adresa de e-mail, vârsta, sex, data nașterii, date cu caracter personal din categorii speciale (informații referitoare la starea de sănătate);

4.2. Angajați sau colaboratori
a. Pentru angajare – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este încheierea unui Contract Individual de Muncă. Date cu caracter personal prelucrate: nume și prenume, telefon, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, informații privind educația și instruirea, calificări profesionale, experiența, stare de sănătate etc. (informații cuprinse în CV-uri, fișe de aptitudini);



b. Pe durata angajării – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este executarea unui Contract Individual de Munca și obligațiile legale care îi revin operatorului (legislația muncii). Date cu caracter personal prelucrate: nume și prenume, telefon, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, informații privind educația și instruirea, calificări profesionale, experiența, stare de sănătate, evaluări, date ale persoanelor aflate în îngrijire, date ale minorilor, date ale altor persoane fizice în diverse relații cu angajații etc. (informații cuprinse în CV-uri, fișe de aptitudini, certificate de concedii medicale, certificate de naștere, de căsătorie, de deces etc.);

c. Pentru a respecta obligațiile legale ce ne revin:

– Înregistrări audio-video prin sistemul de supraveghere – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este interesul legitim al operatorului, interesul legitim al persoanelor vizate pentru protejarea persoanelor și a bunurilor. Date cu caracter personal prelucrate: imagini foto-video;

– Identificatori online – temeiul juridic pentru prelucrarea datelor este interesul legitim al operatorului, interesul legitim al persoanelor vizate pentru protejarea sistemelor informatice și îmbunătățirea relației cu dvs. Date cu caracter personal prelucrate: adresa IP, adresa MAC a dispozitivului dvs., localizare geografică, informații despre sistemul de operare și browser-ul dvs.

4.3. Vizitatori
Utilizăm datele dumneavoastră personale pentru a asigura securitatea dumneavoastră, a bunurilor și personalului nostru. În acest caz, ne bazăm procesarea datelor pe interesul legitim și anume protecția acestor spații, persoane, active și personal.
Date prelucrate în acest context pot fi numele dumneavoastră precum și alte date cu caracter personal pe care ni le puteți furniza direct, la solicitarea noastră, precum și imaginile dumneavoastră înregistrate cu ajutorul sistemului de supraveghere video.

4.4. Vizitatori ai site-ului nostru
În momentul în care accesați site-ul nostru, serverul de web salvează în mod automat loguri (jurnale) de accesare ce conțin adresa IP a vizitatorului, resursa (documentul) web accesată, precum și informații despre Sistemul de Operare/Browserul utilizat. Stocăm aceste date pentru a preveni frauda și pentru a asigura securitatea website-ului și a informațiilor.
De asemenea, pe site-ul nostru folosim module cookie pentru a îmbunătăți experiența de navigare a tuturor vizitatorilor, precum și pentru a măsura eficiența acestui website.

Prin intermediul modulelor cookie nu colectăm și nu procesăm nicio informație pe baza căreia utilizatorul ar putea fi identificat. Pentru mai multe detalii, accesați Politica de utilizare a modulelor cookie.

Colectăm informații despre modul în care utilizați serviciile noastre, cum ar fi tipurile de conținut pe care le vizualizați sau cu care interacționați, sau frecvența și durata activităților dumneavoastră.
Colectăm informațiile de contact pe care ni le oferiți.
Colectăm informații de pe sau despre computerele, telefoanele sau celelalte dispozitive de pe care accesați site-ul nostru, în funcție de permisiunile pe care le-ați acordat.

Iată câteva exemple de informații despre dispozitiv pe care le colectăm:

  • atribute, cum ar fi sistemul de operare, versiunea de hardware, setările dispozitivului, numele și tipurile de fișiere și de software și identificatorii de dispozitiv;
  • locațiile dispozitivului, inclusiv locațiile geografice specifice, cum ar fi prin intermediul semnalelor GPS, Bluetooth sau Wi-Fi;
  • informații despre conexiune, cum ar fi numele operatorului de telefonie mobilă sau numele furnizorului de servicii de Internet (ISP), tipul browserului, limba și fusul orar, numărul de telefon mobil și adresa IP.

 

5. Transmiterea de date cu caracter personal către terți
Universitatea Titu Maiorescu din București transmite date cu caracter personal următorilor terți:
Date cu caracter personal ale studenților noștri se transmit autorităților publice, conform prevederilor legale.
Date cu caracter personal ale angajaților și colaboratorilor se transmit la autorități publice, conform prevederilor legale și la societăți contractate (medicina muncii, sănătate și securitate ocupațională, bonuri de masa, tichete cadou, etc.)
Partenerilor noștri pentru executarea contractelor în domeniul cercetării.

 

6. Durata prelucrării datelor cu caracter personal
Universitatea Titu Maiorescu din București prelucrează:

  • Date cu caracter personal ale studenților, conform prevederilor legale;
  • Date cu caracter personal ale studenților incluși în programele de cercetare, pe durata cercetării și conform prevederilor legale și contractuale cu partenerii din cercetare;
  • Date cu caracter personal ale angajaților și colaboratorilor pe durata angajării și apoi pe durata prevăzută de legislația muncii referitor la dosarul de personal;

 

7. Cum protejăm datele cu caracter personal
Datele personale sunt prelucrate în condiții de siguranță. Universitatea Titu Maiorescu din București a luat măsuri tehnice și organizaționale adecvate privind securitatea datelor, împotriva prelucrării sau a alterării neautorizate, împotriva pierderii sau a distrugerii, precum și împotriva dezvăluirii și a accesului neautorizat la datele personale transmise, stocate sau prelucrate. Universitatea Titu Maiorescu din București asigură integritatea, disponibilitatea, confidențialitatea și autenticitatea în ceea ce privește datele cu caracter personal.

Universitatea Titu Maiorescu din București utilizează metode și tehnologii de securitate avansate, împreună cu politici aplicate salariaților și procedurilor de lucru pentru a proteja prelucrarea datelor cu caracter personal, conform prevederilor legale în vigoare.

Universitatea Titu Maiorescu din București depune toate eforturile rezonabile, justificate din punct de vedere comercial, pentru a proteja datele cu caracter personal pe care le deținem, analizăm noile tehnologii în domeniu și, atunci și dacă este cazul, le aplicăm în vederea upgrade-ului sistemelor noastre de securitate.

De asemenea, am implementat măsurile tehnice și organizaționale adecvate pentru a asigura că sunt prelucrate doar datele personale necesare scopurilor specificate. Principiul privind protecția implicită a datelor va fi urmat și în cursul dezvoltării de noi servicii.

Totuși, în ciuda eforturilor depuse pentru stocarea informațiilor colectate într-un mediu de operare sigur, care nu este disponibil publicului, nu putem garanta securitatea absolută a acestor informații în timpul transmiterii sau stocării în sistemele noastre. În caz de încălcare a securității care va pune în pericol confidențialitatea sau informațiile personale, ne angajăm să vă informam de aceste lucruri, fie prin intermediul website-ului, fie prin alte metode de care dispunem (mesaje email, apeluri telefonice etc.).

 

8. Drepturile persoanelor care ne încredințează datele cu caracter personal
În calitate de titular al datelor cu caracter personal, aveți o serie de drepturi, inclusiv:

  • dreptul de acces – vă permite să obțineți confirmarea faptului că datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de către noi și, dacă este afirmativ, care sunt detaliile relevante ale acestor activități de prelucrare;
  • dreptul de rectificare – vă permite să rectificați datele dumneavoastră personale dacă sunt incorecte;
  • dreptul la ștergere – vă permite să obțineți ștergerea datelor dumneavoastră personale în anumite cazuri, ca de exemplu: dacă datele nu mai sunt necesare în legătură cu scopurile pentru care au fost colectate; dacă procesarea s-a bazat pe consimțământul dumneavoastră și dacă v-ați retras consimțământul, sau acesta a expirat sau în cazul în care nu mai există un temei juridic pentru procesarea datelor dumneavoastră personale; o instanță sau o autoritate de reglementare a decis că datele dumneavoastră cu caracter personal în cauză trebuie șterse; dacă se dovedește că datele dumneavoastră personale au fost prelucrate în mod ilegal.
  • dreptul la restricționare – vă permite să obțineți restricția de procesare a datelor dumneavoastră cu caracter personal în anumite cazuri, de exemplu, atunci când contestați acuratețea datelor dumneavoastră cu caracter personal, pentru o perioadă care ne permite să verificăm această acuratețe;
  • dreptul de a obiecta – vă permite să obiectați la procesarea ulterioară a datelor dumneavoastră cu caracter personal, în condițiile și în limitele stabilite de lege;
  • dreptul la portabilitatea datelor – vă permite să primiți datele cu caracter personal pe care ni le-ați furnizat, într-un format structurat, utilizat în mod obișnuit și lizibil, sau să transmiteți aceste date unui alt operator de date.

Puteți să vă exercitați drepturile menționate mai sus și să obțineți informări referitoare la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal prin depunerea unei cereri scrise sau prin e-mail la adresa dpo@univ.utm.ro.

Date de contact DPO

 

Fax: 021/311.22.97
Adresa de corespondență: Rectorat Universitatea Titu Maiorescu, str. Dâmbovnicului 22, sector 4 București