PROF. UNIV. DR. SILVIU CONSTANTINOIU,
PERSONALITATE A MEDICINEI ȘI A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI MEDICAL,
DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII TITU MAIORESCU
În data de 26 noiembrie, Universitatea Titu Maiorescu din București a decernat titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA D-lui PROF. UNIV. DR. SILVIU CONSTANTINOIU (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”), personalitate a medicinei și a învățământului medical românesc. Evenimentul a avut loc în cadrul Facultății de Medicină (Amfiteatru, etajul 1, Clădirea IOR 2), în prezența unui public select format din membri ai corpului academic, cadre didactice universitare, cercetători științifici, medici de marcă, studenți, rezidenți și doctoranzi.
La prezidiul ceremoniei s-au aflat: Prof. univ. dr. Daniel Cochior, Rectorul Universității Titu Maiorescu, Prof. univ. dr. Iosif Urs, Președintele Universității, Prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, Conf. univ. dr. ing. Iustin Priescu, Președintele Senatului, și Conf. univ. dr. Cosmin Moldovan, Decanul Facultății de Medicină.
După intonarea Imnului academic „Gaudeamus Igitur”, Președintele Universității, Prof. univ. dr. Iosif Urs, a rostit Cuvântul de deschidere a ceremoniei. Decanul Facultății de Medicină, Conf. univ. dr. Cosmin Moldovan, a dat citire Hotărârii Consiliului Facultății, iar Președintele Senatului, Conf. univ. dr. ing. Iustin Priescu, a prezentat Hotărârea Senatului de acordare a titlului Doctor Honoris Causa. Rectorul Universității, Prof. univ. dr. Daniel Cochior, a rostit LAUDATIO, în care a prezentat activitatea, opera și meritele academice ale D-lui Prof. Silviu Constantinoiu. În continuarea momentului Laudatio, invitații au transmis mesaje privitoare la personalitatea Profesorului Silviu Constantinoiu și la contribuția acestuia la dezvoltarea medicinei și învățământului medical românesc.
Au urmat Conferirea Diplomei de Doctor Honoris Causa Domnului Profesor Silviu Constantinoiu, de către Rectorul Daniel Cochior, Președintele Iosif Urs, Președintele Senatului Iustin Priescu și Decanul Cosmin Moldovan, și momentul simbolic al îmbrăcării robei. Profesorul univ. dr. Silviu Constantinoiu, Doctor Honoris Causa al Universității Titu Maiorescu, a susținut Discursul de Recepție.
În cadrul Ceremoniei de a acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, Domnul Profesor Silviu Constantinoiu a primit și Medalia de Onoare „Titu Maiorescu” pentru promovarea excelenței în educație, a spiritului academic al Universității ca instituție a dezvoltării prin
cunoaștere și în semn de prețuire față de aportul său în spațiul academic românesc și față de sprijinul constant acordat comunității universitare maioresciene.
În LAUDATIO, prezentată de Rectorul Universității Titu Maiorescu, Prof. univ. dr. Daniel Cochior, sunt reliefate trăsăturile definitorii ale personalității, activității și operei Domnului Profesor Silviu Constantinoiu.
Domnul Profesor Universitar Doctor Silviu-Marian Constantinoiu este o personalitate de prim rang a chirurgiei românești și europene, a cărei activitate se situează sub semnul vocației, excelenței, spiritului creator și devotamentului față de actul medical, științific și educațional.
Este Profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și conducător de doctorat, calități în care a format generații întregi de medici, specialiști și cercetători, care îi poartă mai departe școala și exigențele profesionale. Din anul 1992, este șeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din București, coordonând activitatea chirurgicală, didactică și de cercetare. Din 2014, este Director al Centrului de Excelență în Chirurgia Esofagiană și Președinte al Asociației de Chirurgie Esofagiană „Sfânta Maria”.
Domnul Profesor Silviu Constantinoiu este recunoscut, în țară și în străinătate, ca unul dintre cei mai importanți chirurgi în domeniul chirurgiei esofagiene și eso-gastrice, cu o experiență operatorie impresionantă, contribuții fundamentale în domeniu și brevete de invenție la OSIM pentru procedee chirurgicale și materiale de sutură, deschis către inovație și integrarea rapidă a tehnologiilor moderne în practica de zi cu zi.
Domnul Profesor Silviu Constantinoiu este un mare chirurg și, în același timp, un profesor de vocație, creator de școală, care a format promoții întregi de studenți, medici rezidenți, specialiști și primari. Este autor și coautor al unui număr impresionant de tratate, monografii și cursuri universitare, între care se remarcă tratatele de patologie: „Tratat de patologie si chirurgie esofagiană”, precum și „Surgery of the Esophagus”, apărute la Editura Academiei Române și premiate cu premiul Iuliu Haţieganu în 2021 și de Academia de Științe Medicale cu premiul Thoma Ionescu în 2019, considerate astăzi repere bibliografice în domeniu. Este editor și membru în comitetele editoriale ale unor reviste științifice de prestigiu, precum „Chirurgia”, „Journal of Medicine and Life”, „Journal of Surgical Sciences” și multe altele. Activitatea sa publicistică este încununată prin premii academice și distincții naționale.
Este membru în numeroase societăți științifice naționale și internaționale, inclusiv Societatea Română de Chirurgie – în cadrul căreia a fost Secretar, Președinte al Filialei București, Vicepreședinte și, ulterior, Președinte Executiv –, precum și în societăți europene și mondiale de chirurgie, gastroenterologie și oncologie. Din anul 2021, este membru al European Surgical Association (ESA), cea mai elitistă societate științifică chirurgicală
mondială, cu un număr limitat de 200 membri din SUA, Canada, Europa, Japonia, Noua Zeelandă și Australia. Prestigiul Domnului Profesor Silviu Constantinoiu este confirmat printr-o serie impresionantă de distincții, premii și titluri onorifice, care îl așază în elita profesioniștilor din lumea medicală. Prin toate acestea, Domnul Profesor a contribuit decisiv la consolidarea vizibilității internaționale a școlii românești de chirurgie.
Profesorul Silviu Constantinoiu colaborează în plan editorial și științific cu Universitatea Titu Maiorescu, prin lucrări, volume de referință și proiecte comune realizate împreună cu cadre didactice ale acesteia, care reprezintă punți durabile între școala chirurgicală „Carol Davila” și comunitatea academică a UTM.
Prin personalitatea sa complexă – chirurg de excepție, profesor exigent și generos, cercetător, inovator, lider al comunității profesionale –, Domnul Profesor ilustrează, în mod exemplar, valorile pe care Universitatea Titu Maiorescu le promovează: competență, integritate, responsabilitate și spirit civic.
Domnul Profesor este un maestru al chirurgiei românești, caracterizat de profesionalism, devotament față de pacient și generozitate față de discipoli, un reper de stabilitate morală și profesională, un model de „magister” și, în același timp, un spirit deschis către nou, tehnologie și cercetare, o personalitate de marcă a medicinei și învățământului medical.
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Universității Titu Maiorescu din București
30.11.2025













