Felicitări studentului Dorin Alexa de la Facultatea de Medicină Dentară, an 6, care a obținut locul 1 la Campionatul European de Karate Interstil – proba Kata – Locul I, Croatia, 19-23 mai 2021.

 


 

Studentul Dorin Alexa, din cadrul Universității Titu Maiorescu, Facultatea de Medicina Dentară anul II, a participat la Campionatul National Universitar de Karate, organizat în București în perioada 01-02 aprilie 2017. Pe parcursul competiției au fost înscriși 21 de sportivi, iar studentul Dorin Alexa s-a clasat pe locul III.

Studentul Dorin Alexe este născut la data de 02.07.1997 și practică Karate din anul 2010. Karate este un sport din categoria artelor marțiale din care face parte și stilul Kata. În anul 2016, studentul a ocupat locul III la aceeași competiție sportivă.