Scurtă prezentare:

Domnul Dan Gabriel Duda este profesor asociat la Harvard Medical School, director al Programului de Cercetare Translațională în Radioterapie pentru Tumori Gastrointestinale și cercetător principal la Massachusetts General Hospital (MGH).

Biografie:

Este doctor în Stomatologie al Universității de Medicină și Farmacie Gr. T Popa, Iași și doctor în Științe Medicale (Chirurgie Gastrointestinală) al Tohoku University Graduate School of Medicine, Japonia.

Domnia sa a fost medic rezident în Stomatologie Generală, în cadrul Departamentului de Propedeutică Stomatologică, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T Popa, Iași, Romania și Cercetător Post-Doctoral, Departamentul de Oncologie-Radioterapie de la Massachusetts General Hospital (MGH) și Harvard Medical School (HMS), Boston, SUA. A ocupat de asemenea funcțiile de Instructor, HMS și Asistent în Biologie, MGH între 2004 și 2007, Profesor Asistent, HMS și Cercetător Asistent, MGH în perioada 2007-2012. Din anul 2009 este în prezent membru al Programului ”Angiogenesis, Invasion and Metastasis” al Centrului de Oncologie Dana Farber/Harvard Cancer Center, Boston și profesor Asociat, HMS și Cercetător Asociat la Spitalul MGH, director al Programului de Cercetare Translațională în Radioterapie pentru Tumori Gastrointestinale, precum și Cercetător Principal în cadrul aceleiași instituții.

Domnul doctor Duda a participat ca expert la mai multe reuniuni științifice naționale și internaționale, având calitatea de fost profesor asociat invitat la Universitatea din Freiburg, Germania.

În plus, domnia sa conduce secția de Cercetare Oncologică din cadrul IASGO, începând din 2013, și a fost Secretar General al acestei organizații în 2015. În ultimii zece ani, a predat în cadrul Programelor: Sănătate, Știință și Technologie oferit de MIT-HMS, ASTRO, ESTRO, RTOG și IASGO.

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 14 din 02.11.2016, a avut loc acordarea statutului de profesor asociat invitat dlui. Dr. Fabian Fehlauer – lector la Universitatea din Hamburg, specialist în radio-oncologie și radioterapie – pentru anul universitar 2016-2017 în cadrul programului de studii Medicină.

Biografie:

Domnul Fabian Fehlauer este fondator și Director Medical al Centrului Oncologic de Tratament Hamburg (Strahlenzentrum, Hamburg), fiind specialist în terapia cu radiații: radioterapie, radiații oncologice şi îngrijiri paliative. Este, de asemenea, doctor în medicină al Universități din Hamburg și lector la Universitatea din Hamburg, fiind asociat în cercetare în cadrul Departamentului de radioterapie la Spitalul Universitar din Hamburg Eppendorf, alături de prof. Alberti și la Universitatea din Luebeck, alături de prof. Richter. Domnia sa este și membru în Deutsche Forschungsgemeinschaft la Consiliul European de Cancer Centrul Universitatea din Amsterdam și medic în patologie, la Spitalul Sf. Maria.

Domnul Dr. Fehlauer este co-fondator și superintendent medical la Strahlenzentrum Hamburg (SZHH), care se situează printre cele mai moderne centre de îngrijire medicală pentru radioterapie, radio-chirurgie și diagnostic, din lume. Domnul profesor Fehlauer a participat la Bursa Turism a Societății Americane de Radiologie și Oncologie Terapeutică ASTRO, a 48-a întâlnire anuală, precum și la Bursa Turism, al 8-lea Simpozion Clinic de Radiobiologie, cercetarea în acest cadru prestigios fiind finanțată de către Deutsche Forschungsgemeinschaft (DFG), Centrul European de Cancer (ECC Amsterdam), Cancer Society din Schleswig-Holstein şi Fundația Kreitz.

Domnul profesor Fehlauer a publicat lucrări pentru diverse jurnale medicale (inclusiv Jurnalul American de Medicină Fizică şi Recuperare, Psiho-Oncologie, Oncologie Cercetare și Medicamente Anti-cancer) și este afiliat profesional a numeroase organizații internaționale pentru combaterea cancerului: Societatea Germană de Cancer, Societatea de Cancer Hamburg, Societatea Germană de Radiații Oncologie, Societatea Europeană de Radiologie si Oncologie Terapeutică, Societatea Americană pentru Radiologie si Oncologie Terapeutică, Asociația Europeană pentru Neuro-Oncologie, Organizația Europeană pentru Cercetare și Tratamentul Cancerului, Societatea Americană de Oncologie Clinica, Asociaţia Europeană pentru Cercetarea Cancerului, Societatea Apărarea Biologică Împotriva Cancerului.

Scurtă prezentare:

Dr. Peter Fischer este medic stomatolog cu acreditare germană pentru DDS (Germania) din 1989. A obținut diploma de Doctor în Stomatologie la UMF „Carol Davila” Bucureşti în 1991 și este Medic specialist în Implantologie, confirmat de BDIZ (Bundesverband der Implantologisch Tätigen Zahnärzte) „Tātigkeitsschwerpunkt Implantologie” în 1998. A obținut a doua diplomă de Doctor în Stomatologie şi Chirurgie Dentară la Universitatea Humbold din Berlin iîn 2006.

Biografie:

Dr. Fischer a lucrat ca medic stomatolog în cadrul unor cabinete private din Düsseldorf și Berlin (Cabinet stomatologic Dr. Dr. Peter Paul Fischer şi Dr. Cristina Antoaneta Fischer, Asociat).

În 1996, inaugurează la București Laboratorul de tehnică dentară „Dr. Fischer –Dental Lab”. În prezent, dr. Fischer este asociat la „Hytec Cut” – Centru de frezare din România, cu sediul la București și la Cabinetul stomatologic „Axelrad și partenerii”, cu sediul la Berlin.

Dr. Fischer este membru al „Zahnärztekammer Berlin” – Asociaţia Dentară a Germaniei, membru al „SSO” – Asociaţia Dentară a Elveţiei, membru al „UNAS”, are sub-specializare în cadrul „ICOI” – Congresul Internaţional al Medicilor Implantologi orali și este membru al BDIZ – Bundesverband der Implantologisch Tätigen Zahnärzte . Are două articole publicate în ”The International Journal of Oral & Maxillofacial Implants” și în ”Clinical Oral Implants Research”.

Scurtă prezentare:

Dr. Jose Luis Calvo Guirado este Profesor și Președinte al Departamentului Oral and Implant Dentistry, Faculty of Health Science, Universitatea Catolică San Antonio, Murcia, Spania și cercetător șef și fondator al Grupului de cercetare în domeniul biomaterialelor și implanturilor, Murcia, Spain.

Biografie:

Prof. Calvo Guirado a obținut diplomele de Doctor în Medicină dentară la University of Murcia, Spania și Doctor în Biomateriale și bioinginerie la University of Elche, Alicante, Spania și are Atestat european în Chirurgie orală obținut de la Federația Europeană de Chirurgie Orală.

În cadrul Universității Catolice San Antonio din Murcia, Spania, Prof. Calvo Guirado este director al Grupului de cercetare clinică și experimentală, Președintele Departamentului de Cercetare Dentară Internatională și Președinte al programului de Master în Implantologie orală.

Pe plan internațional, Prof. Calvo Guirado este Profesor cercetător la School of Oral Medicine, Stony Brook University, New york, USA, Profesor invitat la Facultatea de Medicină Dentară, University of Belgrade, Serbia, Profesor invitat la Catholic University of Córdoba, Argentina, membru fondator al Academiei Stiințifice de Chirurgie Orală, San Juan, Argentina și din 2019 Profesor invitat la Facultatea de Medicină Dentară, UTM.

În calitate de cercetător șef a participat la mai mult de 180 proiecte de cercetare internaționale finanțate în Germania, Elveția, Franța, Serbia, Italia și Spania, domeniile vizate fiind biomaterialele și implanturile dentare.

A fost membru în Comitetul editorial al revistei Clinical Oral Implants Research (2014-2018) și este reviewer la numeroase reviste internaționale de specialitate printre care se numără ”The International Journal of Oral & Maxillofacial Implants”, ”Clinical Oral Implants Research The Journal of Contemporary Dental Practice”, ”Journal of College of Physicians and Surgeons Pakistan”, ”MDPI’s journals” etc.

Prof. Calvo Guirado a publicat 232 de articole, 10 cărți și 6 capitole de carte.

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 a avut loc invitarea doamnei Chimist Dr. Renate Viebahn-Hansler – membru al Societății „Dr. J. HANSLER GmbH”, Tehnologia Ozonului și Aplicațiile Ozonului în Medicină – în calitate de șef lucrări asociat, pentru a susține activități didactice în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Doamna Renate Viebahn-Haensler este un prestigios chimist german, consultant, membru al Asociației Germane a Chimiștilor, al Asociației Internaționale a Ozonului, membru al consiliului director la Societatea Germană pentru Aplicațiile Ozonului și membru al consiliului director al Asociației Medicale pentru Aplicațiile Ozonului din anul 1980, membru al Academiei Științifice din New York.

Doamna profesor este absolventă a Universității Tuebingen, Germania unde a absolvit Facultatea de Chimie în 1969 și doctor în filozofie al aceleiași universități din anul 1971.

A ocupat funcțiile de profesor asistent la Universitatea Tuebingen și profesor la gimnaziul Einstein, din Reutlingen, Germania și autorul celei mai renume cărți, ediția a treia, considerată o adevărată biblie a ozonoterapiei: „Aplicațiile ozonului în medicină”.

Scurtă prezentare:

Domnul José Manuel Sobrino-Heredia este doctor în drept al Universității din Santiago de Compostela. Timp de șase ani a fost avocat (Référendaire) al Curții de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg. 

Biografie:

Domnul José Manuel Sobrino-Heredia a fost vicepreședinte și președinte al Asociației Spaniole a Profesorilor de Drept Internațional și Relații Internaționale, Prim-Vicepreședinte al Asociației Internaționale de Drept Maritim (Franța), profesor invitat la diferite universități americane și europene, inclusiv: Universitatea de Științe Sociale din Toulouse, Universitățile din Pittsburgh, Perpignan, Universitatea LUISS Guido Carli, Roma. Este expert și consultant internațional în organizații internaționale, agenții naționale și statale (în UE, Canada, Bulgaria, Spania, Estonia, Guatemala, Lituania, Peru, Columbia, Bolivia, Ecuador, Venezuela, Polonia, România etc.).

În plus, este membru a numeroase consilii științifice și cercetător principal în peste 25 de proiecte de cercetare, finanțate de diferite instituții publice (regionale, naționale și europene), precum și membru al comitetelor de redacție sau al comitetelor consultative a numeroase publicații spaniole de drept internațional, fiind autor a numeroase cărți și articole publicate în diferite limbi, pe probleme legate de dreptul internațional public și de Dreptul Uniunii Europene. Domnia sa deține diferite premii și distincții, inclusiv Premiul pentru cercetare Galiția și profesor onorific al Universității din Vigo.

Printre funcțiile pe care domnul Heredia le-a mai ocupat se numără și cele de: expert al Agenției Spaniole de Cooperare Internațională și Dezvoltare (AECID), pentru comunitatea andină, consilier juridic în cadrul proiectelor de înfrățire între Administrația spaniolă și țările candidate la aderare în UE: Lituania, Polonia, Estonia România și Bulgaria – Programul EU PHARE, expert la Secretariatul General al Pescuitului din Ministerul Agricultură, pescuit și alimente, pentru revizuirea Politicii comune în domeniul pescuitului din Uniunea Europeană, membru al Comisiei de admitere pentru teze în cadrul Comitetului Regiunilor Uniunii Europeană, de la Bruxelles, consilier juridic al Ministerului Pescuitului și Afaceri maritime ale guvernului regional al Galiției, director al Centrului European de Documentare al Universității din A. Coruña, expert în Comunitatea andină, pentru Curtea de Justiție (Quito) și pentru Secretariatul General (Lima), expert în Republica Guatemala în timpul disputei teritoriale cu Belize, conducător de masterat în Studii Europene la Universitatea din A. Coruña, expert al Comisiei Europene pentru Comunitatea Andin și pentru Peru, referent la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Luxemburg.

Scurtă prezentare:

Prof. Eitan Mijiritsky lucrează în unitatea de Chirurgie maxilo-facială, din cadrul departamentului de Otolaringologie, Tel-Aviv Sourasky Medical Center, Sackler Faculty of Medicine, Tel-Aviv University, Israel.

Biografie:

După ce a obținut diploma DMD la Tel Aviv University (1991), Prof. E. Mijiritsky și-a continuat pregatirea în protetică, primind Certificatul de Medic specialist în Protetică dentară, în 1997 la School of Dental Medicine, Tel-Aviv University.

A fost instructor clinic pentru The Oral Implant Center, Hebrew University –Hadassah Medical Center, EinKerem, Jerusalem și în cadrul Departamentului de Protetică, Hebrew University-Hadassah School of Dental Medicine, EinKerem, Jerusalem.

În perioada 2013-2015 a fost reprezentant al Israelului în Comitetul de Management al European Cooperation in Science and Technology- COST- Action MP1005 ”NAMABIO- De la nano- la macro-biomateriale (design, procesare, caracterizare, modelare) și aplicațiile regenerative ale celulelor stem în ortopedie și medicină dentară”.

În 2015 devine Profesor invitat la Universitatea Titu Maiorescu, Facultate de Medicină dentară, în cadrul Departamentului de Reabilitare orală.

Prof. E. Mijiritsky obține în 2018 Certificatul european de medic specialist în Protetică dentară, fiind primul medic din Israel care este recunoscut de European Association of Prosthodontists (EPA) și este membru- reprezentant al Israelului în Consiliul EPA.

Prof. E. Mijiritsky a fost consultant pe probleme de Reabilitare orală pentru Israeli General Dental Public Health Insurance (“Klalit”), Shila Clinics, membru fondator al Israeli Association of Oral Implantologists (IAOI), profesor în cadrul Centrului de Implantologie orală, Hebrew University-Hadassah Medical Center, Hebrew University, EinKerem, Jerusalem.

Din 2017 Prof. E. Mijiritsky este consultant pe probleme de Reabilitare orală și coordonator științific în cadrul unității de Chirurgie oro-maxilo-facială din cadrul departamentului Otolaryngology, Head and Neck and Maxillofacial Surgery, Tel-Aviv Sourasky Medical Center, Sackler Faculty of Medicine, Tel-Aviv University, Israel.

Prof. E. Mijiritsky este un participant activ la întalnirile științifice, a primit numeroase premii de recunoaștere a activității profesionale și a participat la 8 granturi. A publicat 59 articole în literatura profesională internațională, fiind editorul unei cărți și al unui capitol de carte.

Este membru în numeroase societăți și comitete profesionale, cum ar fi Israel Dental Association, Israel Prosthodontic Society, Academy of Osseointegration (AO), International College of Prosthodontics (ICP), Diplomate of the International College of Oral Implantologists, International College of Oral Implantologists) ICOI), Founding Member and Board member of the Mediterranean Dental Implant Society (MDIS), Co-Chairman, The Mijiritsky Family Memorial Scholarship Fund at the Sackler Faculty of Medicine, Tel Aviv University, European Association of Osseointegration (EAO).

În prezent este președinte ales al Societății Israeliene de Protetică (The Israel Society of Prosthodontic) și membru, reprezentând Israelul, al European Prosthodontic Society.

Prof. E. Mijiritsky este membru în Consiliul editorial al unor jurnale profesionale internaționale de top (International Journal of Oral Implantology and Clinical Research, Case reports in Dentistry, Journal of Oral Science & Rehabilitation).

Scurtă prezentare:

Doamna Claudia Ghica-Lemarchand este profesoară de Drept Privat și Științe Penale la Universitatea Est Créteil din Paris, unde de asemenea predă studenților și Drept Penal European, Drept Penal al Afacerilor.

Biografie:

Domnia sa este doctor în drept al Universității Panthéon-Assas Paris II, fiind certificată și în studii penale și studii criminologice, la Institutul de criminologie din Paris.

În plus, a susținut cursuri la Ecole nationale de la magistrature (E.N.M.) – Școala Națională de Magistratură și la Institut National du Travail, de l’Emploi et de la Formation Professionnelle (I.N.T.E.F.P.) – Institutul Național de Muncă, Ocuparea Forței de Muncă și Formare Profesională, unde a predat Drept penal general și Drept penal special, precum și la Institutul de Studii juridice al Universității Panthéon-Assas Paris II, în cadrul căruia a susținut cursuri de Drept Penal Special. A predat de asemenea cursuri de criminologie la Conservatorul Național de Arte și Meserii și cursuri de drept penal aprofundat la Universitatea Paris-Sorbonna și Universitatea Panthéon-Assas Paris II. A fost profesor conferențiar al acestor universități și a condus cursuri de drept penal și la Școala Națională de Poliție (ICC), C.N.A.M., Universitatea din Paris și la Universitatea din Saint-Maur.

Doamna Ghica-Lemarchand a mai ocupat printre altele și funcțiile de membru al comisiei de admitere a Școlii Naționale Superioare de Poliție, președinte ale Comitetului de experți HCERES (Consiliul Superior pentru Evaluarea Cercetării și Studii Superioare) din Franța, consilier juridic în drept penal pentru Jandarmeria Națională și colaborator al C.R.E.O.G.N. (Centrul Școlii Naționale a Ofițerilor Naționale de Jandarmi), în materia Drept Penal, membru în Consiliul Național al Universităților (NCU), secțiunea Drept privat și justiție penală, membru al Comisiei de etică anti-plagiat la Facultatea de Drept a Universității din București, vice-decan pentru relații internaționale la Universitatea Paris-Est Créteil, responsabil pentru Certificatul Themis, certificat de excelență în materia Dreptul afacerilor în limba engleză, membru al consiliului de administrație al Facultății de Drept, șeful Comisiei de admitere a studenților străini UPEC, membru al Consiliului științific la aceeași universitate și membru al Comitetului de admitere pentru studenți străini, membru al Comisiei de examinare pentru acces în profesia de avocat la Universitatea din Bretania Occidentală, membru al Comisiei de studiu privind crearea unei poliții municipale la Paris, din partea Primăriei Parisului.

Autor a numeroase publicații în materia dreptului penal, dreptului civil și a dreptului internațional, doamna Claudia Ghica-Lemarchand a făcut parte și din două comisii de redactare ale UTM fiind membru al comitetului de redacție al „Analelor Universității Titu Maiorescu”, din 2007 și membru al comitetului de redacție al revistei „Megabyte”, Universitatea Titu Maiorescu, încă din anul 2009.

Scurtă prezentare:

Prof. Liran Levin este directorul Departamentului de Parodontologie din cadrul Facultății de Medicină și Medicină dentară, University of Alberta, Canada. Este, de asemenea, profesor invitat la Harvard School of Dental Medicine, Boston, MA.

Biografie:

Prof. Liran Levin a fost șeful Departamentului de Cercetare din cadrul School of Dentistry, Rambam Health Care Campus și al Facultății de Medicină – Technion IIT Haifa, Israel.

Prof. Liran Levin a obținut diploma DMD la Tel Aviv University și și-a terminat Programul de studii post-universitare în domeniul Parodontologiei în cadrul Departamentului de Parodontologie Rambam Health Care Campus. A primit de asemenea Certificatul de Medic specialist în Parodontologie de la Federația Europeană de Parodontologie și este membru al Royal College of Dentists of Canada.

Prof. Liran Levin a publicat mai mult de 250 articole și capitole în cărți în literatura internațională de profil și este implicat în cercetare în principal în domeniile parodontologie, implantologie și trauma dentară. A ținut cursuri atât la nivel național cât și internațional având ca teme implanturile dentare și bolile parodontale.

Prof. Liran Levin este Editor asociat al International Dental Journal, Quintessence International, Dental Traumatology și membru al Comitetului editorial și manuscript reviewer pentru câteva dintre revistele profesionale de top în domeniile parodontologiei, implantologiei, traumei dentare și stomatologiei generale.

Prof. Liran Levin a fost președintele Comitetului de Etică în Cercetarea dentară al Asociatiei Internationale pentru Cercetare Dentară (the International Association for Dental Research, IADR). In prezent, este președintele ales al Asociației Internaționale de Traumatologie Dentară (International Association for Dental Traumatology, IADT).

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 15 din 02.11.2016, a avut loc acordarea statutului de profesor asociat invitat dlui. Dr. Uwe-Bernd Liehr – Director adjunct al Departamentului de Urologie din cadrul Otto-von-Guericke-University Magdeburg, Germania – pentru anul universitar 2016-2017, în cadrul programului de studii Medicină.

Biografie:

Domnul Dr. Uwe-Bernd Liehr este director adjunct al Spitalului Universitar de Urologie din Magdeburg.

După ce a absolvit Facultatea de Medicină a Universității Otto-von-Guericke, în anul 1999, domnul doctor Liehr a lucrat ca asistent medical în chirurgie, la Spitalul Universitar de Urologie și Urologie Pediatrică din Magdeburg, Germania.

În anul 2005, domnul doctor și-a terminat rezidențiatul în urologie, iar un an mai târziu și-a susținut doctoratul în materia tratării cancerului, obiectul cercetării domniei sale fiind carcinomul cu celule renale. În 2006, a fost numit medic senior al Spitalului Universitare de Urologie, iar din 2007 ocupă și funcția de conducere mai sus menționată în cadrul spitalului.

Specializarea domnului doctor Liehr se referă și la domeniul urologiei pediatrice. Obiectivul său clinic și științific include tratamentul chirurgical al incontinenței masculine, chirurgia tumorală, chirurgia cu laser și utilizarea laparoscopiei în urologie, de exemplu în îndepărtarea vezicii urinare sau a pietrelor la rinichi și chirurgia de implantare, cum ar fi utilizarea ureterelor artificiale, precum și tratamentul malformațiilor urologice la copii.

În prezent, domnia sa lucrează la aplicațiile clinice a unei terapii tumorale percutanate noi, minim invazive (electroporație ireversibilă – IRE sau NanoKnife). Cercetarea sa în materia pune accent pe carcinomul cu celule renale, o prelungire a carcinomului de prostată.

Scurtă prezentare:

Dr. Adi Lorean a fost instructor în cadrul Departamentului Chirurgie orală și maxilo-facială la Universitatea Tel Aviv din Israel și secretar al Asociației Israeliene de Chirurgie Maxilo-Facială.

Biografie:

Și-a încheiat pregătirea în Implantologie si Chirurgie Maxillo-Facială la Spitalul Guvernamental Poriya și la Spitalul Queen Victoria din East Greenstead – Anglia, în 1997 și a fost chirurg principal în Departamentul de Implantologie și Chirurgie Maxilo-facială, la Spitalul Poriya unde a condus programul de instruire pentru rezidenți.

Între 2002-2010, Prof. Adi Lorean a fost șeful departamentului de cercetare și dezvoltare „Tehnologii de dezvoltare chirurgicală” a Brainsgate Ltd., care oferă un tratament revoluționar pentru pacienții cu accident vascular cerebral și demență.

În prezent este profesor asociat la Departamentul de Implantologie și vice-decan pentru afaceri internaționale la Universitatea Titu Maiorescu, București, România. De asemenea, este Director medical în cadrul a două clinici stomatologice private cu accent principal pe implantologie și membru în comitetul consultativ al ADIN Ltd.

Prof. Lorean a efectuat studii clinice în peste 20 de țări din întreaga lume și este coautorul a 6 brevete americane, a participat activ în programul internațional de educație și formare pentru medicii implicați în cercetarea referitoare la tratamentul pacienților cu AVC. De asemenea, a fost implicat într-un proiect de cercetare referitor la posibilități de tratare a peri-implantitei folosind granule de titan, cercetare derulată de către Tigran Ltd.

În prezent este implicat în proiecte de cercetare legate de implanturi dentare aplicate pacienților diabetici, studiind însă și rezultatul pe termen lung al implanturilor aplicate pacienților sănătoși. De asemenea, lucrează și la dezvoltarea unui dispozitiv chirurgical pentru creșterea minimă a sinusurilor invazive.

Prof. Lorean a publicat peste 27 articole în domeniul implantologiei și chirurgiei maxilo-faciale. A susținut și încă mai desfășoară numeroase prelegeri, seminarii, cursuri, predare interactivă de chirurgie în direct și seminarii web în Israel și peste tot în lume.

Scurtă prezentare:

Domnul Joël Monéger este profesor emerit al Universității Paris-Dauphine, catedra Jean Monnet, conducând această catedră, precum și director onorific al Institutului Droit Dauphine. Profesorul Monéger susține cursuri în Universitatea Paris-Dauphine din anul 2001 și până în preznet, dar a mai susținut cursuri și la Universitatea din Orleans în perioada 1984-2001, la Universitatea Hassan II, Casablanca, Maroc și este fost vicepreședinte al Ascola.

Biografie:

Domnia sa este un profesor de Drept privat cu experiență didactică vastă în Franța și în multe alte țări (SUA, Spania, Argentina, Germania, Maroc și Africa, cu predare în limba franceză). De asemenea, este consultant pentru „închirieri comerciale” și probleme europene de drept al concurenței. Este fost director al Școlii Doctorale, fost director al programului de master de Drept European și Internațional al Afacerilor, decan de onoare al Facultății de Drept, Economie și Management din cadrul Universității din Orleans și profesor asociat invitat al Facultății de Drept a Universității Saint Louis, Missouri (SUA) unde predă anual cursul de Drept European, precum și al Universității Autonome din Madrid, unde susține conferințe despre dreptul la liberă circulație în UE cu privire la circulația de produse, persoane, etc. și conferințe de drept de concentrare.

Scurtă prezentare:

Prof. Joseph Nissan este medic stomatolog, cercetător și specialist în Reabilitare orală. A obținut diploma DMD (1991) și specializarea în Protetică (1997) la Scoala de Medicină Dentară a Universității Tel-Aviv, Israel.

Biografie:

Din 2014, Prof. Joseph Nissan este șeful Departamentului de Reabilitare Orală și Implanto-Protetică din cadrul Rabin Medical Center, Beilinson Campus, Petah Tikva.

De asemenea, el este membru al Departamentului de Protetică (din 1992), fiind profesor asociat al Scolii de Medicină Dentară din cadrul Tel-Aviv University, Israel și fost director al Diviziei de Implantologie (2002-2009) și al Programului postuniversitar de Protetică. Prof. Joseph Nissan este membru în Comitetul Director, Comitetul de Cercetare, Comitetul de Educație Continuă, Comitetul de Educație, Comitetul de Educație Post-universitară, Comitetul de Materiale și Echipament Dentar din cadrul Școlii de Medicină Dentară a Universității Tel-Aviv, Israel.

În prezent, Prof. Joseph Nissan este președintele ”Israel Society of Implant-Dentistry” (din 2011) și fost președinte al Societatii Israeliene de Protetică (2004-2006). De asemenea, este președinte al ”Consiliului Național de Potetică, Comitet profesional” în Asociația Dentară Israeliană și în Ministerul Sănătății din Israel (din 2012).

Începand cu anul 2016, este membru al Consiliului Stiințific, Comitetului de Cercetare, Comitetului Național de Educație Continuă, Comitetului de Acreditare Națională, Comitetului de Educație Continuă în domeniul Implantologiei din cadrul Asociației Dentare Israeliene.

Prof. Joseph Nissan este membru în Consiliul editorial și reviewer internațional pentru jurnale profesionale internaționale de top în domeniile protetică, implantologie dentară și stomatologie generală. Prof. Joseph Nissan a participat la 20 granturi, a publicat în jur de 100 articole în literatura profesională internațională, este editorul unei cărți și a opt capitole de carte în domeniul Protetică și este implicat în cercetare în principal în protetica fixă, implantologie și estetica dentară. A fost citat în literatura de mai mult de 3000 de ori, având H-index de 33. A susținut prelegeri atat naționale cât și internaționale în domeniile implanto-proteticii și proteticii fixe și este lector international FDI -World Dental Federation.

Domeniile principale de cercetare și prelegeri sunt Protetica și Implantologia, incluzând: Restaurarea dinților tratați endodontic, Acuratețea tehnicilor de amprentare, Aspecte biomecanice în implanto-protetică, Importanța tehnicilor de amprentare în restaurările pe implanturi, Implicațiile conservarii locului de extracție pentru restaurările pe implanturi, Protezele mandibulare pe implanturi, Rezultatul estetic și restaurator al protezarii pe implanturi în cazul crestei alveolare atrofice.

Scurtă prezentare:

Doamna Gabriela Oanță este profesor asociat de Drept Internațional Public și Relații Internaționale la Universitatea din A. Coruña (Spania) și deține în prezent funcția de director al Institutului Universitar de Studii Europene „Salvador de Madariaga” din cadrul aceleiași universități. Domnia sa este responsabil cu coordonarea Catedrei Jean Monnet „Politica maritimă integrată a Uniunii Europene”. Este membru al WG1 al MARSAFENET din 2012, precum și membră a diferite grupuri de cercetare și proiecte finanțate de diverse instituții de cercetare internaționale și spaniole.

Biografie:

Din 2008, cercetările doamnei Gabriela Oanță s-au concentrat asupra Dreptului Internațional Maritim, Politicii comune în domeniul pescuitului și asupra Dreptului Internațional pentru Dezvoltare, fiind cercetător la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, interesată de acordurile privind pescuitul internațional, pescuitul pe termen lung și cooperarea internațională pentru dezvoltare, extinderea Uniunii Europene și Politica comună în domeniul pescuitului.

Domnia sa a predat la diferite universități din Armenia, Franța, Italia, România, Spania, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. A fost cercetător invitat la Academia de Drept Internațional de la Haga (Haga, Olanda), Institutul olandez pentru Dreptul Mării (Universitatea Utrecht, Olanda) și LUISS Università Guido Carli (Roma, Italia). Pe lângă activitățile de profesor susținute la Universitatea din A. Coruña, doamna Oanță mai este asociată și a Institutului Universitar de Studii Europene „Salvador de Madariaga”, în calitate de profesor, precum și profesor asociat invitat al Universității din Vigo (Campus Ourense), în 2006-2018.

De asemenea, este director al Institutului universitar de studii europene „Salvador de Madariaga” de la Universitatea din A. Coruña, director al Centrului European de Documentare din A. Coruña, director al cursului de pregătire postuniversitară specifică „Politica maritimă integrată a Uniunii Europene” co -finanțat de Comisia Europeană și mediator al Grupului de interese privind dreptul mării (LAWSEA) în cadrul Societății Europene de Drept Internațional (ESIL).

Doamna Oanță este autorul a două cărți (una în coautorat cu Jacobo Ríos de la Universitatea din Perpignan Via Domitia din Franța), dar a scris și, mai multe capitole de cărți publicate de edituri prestigioase și articole de specialitate juridică publicate de Web of Science (Journal Citation Reports), SCOPUS și alte reviste de profil juridic spaniole. În plan academic este membru al Centrului de excelență Jean Monnet „Instituții de Drept al Uniunii Europene”, al Universității din A. Coruña, membru al grupului de cercetare „Probleme curente de drept internațional și european” al aceleiași universități, membru al rețelei de excelență „Noi scenarii privind pescuitul maritim și protecția marinarilor”, condusă de Ministerul Economiei și Competitivității, membru al proiectului de cercetare „Parteneriat public-privat în cooperare pentru dezvoltarea în sectorul pescuitului: companii de pescuit spaniole din țările în curs de dezvoltare”, în cadrul Ministerului Economiei și Competitivității, membru al Rețelei de experți privind aspectele juridice ale securității maritime (MARSAFENET).

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 15 din 08.12.2015 a avut loc invitarea domnului prof. dr. Lamberto Re, din cadrul Medinat SRLA Clinic for Beauty & Pain din Marche Region, Italia, profesor de toxicologie la Universitatea din Ancona, Italia, expert internațional în ozonoterapie – pentru a susține activități didactice în cadrul programului de studii postuniversitare de Oxigeno-ozonoterapie, în semestrul II al anului universitar 2015-2016. De asemenea, prin Hotărârea Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 domnia sa a fost invitat în calitate de specialist de mare valoare, devenind cadru didactic universitar asociat invitat, în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Domnul profesor Lamberto Re este fost profesor de „Farmacologie moleculară și celulară” la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Ancona, dar și fost profesor de „Biotehnologie farmacologică” și „Farmacologie” în Facultatea de Științe a aceleiași Universități. Domnia sa este expert în tehnici experimentale de bază în farmacologie, cum ar fi testele in-vitro și toxicologie experimentală in vivo. În colaborare cu Dr. Walter Stühmer și Dr. Erwin Neher, de la Institutul Max Plank din Gottingen, domnul prof. Lamberto Re a devenit expert în tehnica „Loose Patch Clamp” și „Patch Clamp” pentru caracterizarea transmiterilor sinaptice în sinapsele sistemului nervos central și periferic.

La invitația Consiliului de redacție al Arhivei Cercetării Medicale, domnul Lamberto Re a fost inclus în Comitetul editorial internațional, încă din iulie 1994, fiind coordonator a numeroase reviste internaționale de farmacologice, cercetare farmacologică generală, toxicologie, biologie chimică și proiectare de medicamente. Lucrând în domeniul medicamentelor pe bază de plante și medicinii naturiste, a devenit interesat și de domeniul ozonoterapiei, cadru în care a luat parte la studii de bază și studii clinice privind caracterizarea mecanismelor de acțiune a amestecurilor ozon-oxigen. A publicat în anul 1999 o primă lucrare de bază care a demonstrat efectele asupra calciului intracelular indus de doze mici de ozon, fiind în prezent autor a peste 200 de publicații în materie.

Încă de la începerea activității de cercetare full-time și a activității clinice a dobândit o experiență vastă în domeniul tratamentului cu amestecuri de ozon și oxigen. Domnia sa se bucură în prezent de o recunoaștere deosebită în acest mediu de cercetare medicală, fiind unul dintre cei mai înalți experți internaționali în domeniul ozonoterapiei.

În calitate de profesor și lector în materia terapiei cu ozon și utilizările sale medicale în sport și alte tulburări legate de durere a susținut numeroase cursuri în SUA (Phil Mollica ODS Center, încă din anul 2008) și în Dubai (pentru serviciul CAM al ministrului sănătății, în perioada 2005-2008), fiind invitat la un număr impresionant de conferințe și evenimente de specialitatea în materia ozonoterapiei.

De asemenea, domnul profesor Re este membru și co-fondator al societății „Potenzi Attiva” având scopul declarat de a propune și sprijini dezvoltarea resurselor terapeutice științifice și etice cu privire la îmbunătățiri biologice ale omului, membru al Societății farmacologice italiene, al Societății Latino-Americane de Medicină Naturală și Tradițională, membru al Asociației Italiene a Ozonului Medical, al Federației Italiene a Ozonului (FIO) fiind inclus în Comitetul științific al aceleiași societăți și Președinte al FIO din iunie 2015, membru al Asociației Spaniole AEPROMO, membru de onoare al SOVEOT, Societatea Venezueleană de Ozonoterapie și președinte al Comitetului științific WFOT din 2015 până în 2019.

Scurtă prezentare:

Dr. Nachum Samet a fost Lector în cadrul Departamentului de Stomatologie restaurativă la Harvard School of Dental Medicine, până în 2010. De asemenea, a ocupat funcția de director al Școlii doctorale de Protetică dentară, din 2003 până în 2008. 

Biografie:

Domnul Dr. Nachum Samet deține numeroase diplome stomatologice, dar și o certificare în protetică de la Hebrew University and Hadassah School of Dental Medicine, Israel. Este membru al mai multor organizații profesionale, inclusiv Academia de Osteointegrare, Academia Americană de Parodontologie și Asociația Americană de Educație Dentară, în cadrul căreia activează și ca secretar la Secția de Protetică.

Absolvent al studiilor doctorale și postdoctorale în Protetică dentară, Prof. Nachum Samet a contribuit la evoluția curriculei în cercetarea protetică atât la Hebrew University and Hadassah School of Dental Medicine, cât și la Harvard School of Dental Medicine. De asemenea, a organizat și a ținut prelegeri despre implanturile dentare și planificarea tratamentului.

Prof. Nachum Samet a primit numeroase premii de recunoaștere, inclusiv Distinguished Junior Faculty Award de la Harvard School of Dental Medicine în anul 2006 și a fost onorat de Universitatea Harvard cu distincția „unul dintre cei mai buni profesori” ai săi în 2007.

Prof. Nachum Samet conduce studii de cercetarea clinică, predare și practică în domeniul implanto-protetic. Având o experiență de mai bine de 20 de ani în stomatologie și implanturi dentare. El este și autor a numeroase publicații în materie.

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 68 din 28.04.2017, a avut loc acordarea statutului de profesor asociat invitat, domnului Michael Stehling – doctor în medicină, profesor universitar, Departamentul Imagistică medicală, Jerusalem University, cercetător la Universitatea din Berkeley, California – în cadrul programului de studii Medicină, pentru anul universitar 2017-2018.

Biografie:

Domnul Michael Stehling este doctor în medicină, absolvind magna cum laude, Universitatea JWG, Frankfurt, Germania în cadrul Departamentului de radiologie diagnostică – Nero-radiologie, precum și doctor în filozofie al Universității din Nottingham, Anglia, Marea Britanie, absolvind în cadrul Departamentului de fizică, unde a studiat sub coordonarea lui Sir Peter Mansfield, laureat al premiului Nobel pentru medicină, pentru dezvoltarea imaginii prin rezonanță magnetică. De asemenea, domnul dr. Stehling deține certificare pedagogică, cu titlul de doctor habilitat în medicină al Universității Ludwig Maximilian, Munchen, Germania.

Prof. Michael K. Stehling este un expert recunoscut în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor prostatice. În calitate de director, prof. Stehling a condus Centrul de tratament de prostată pe care l-a fondat în Offenbach, fiind specializat în cele mai avansate tehnici de diagnosticare și de tratament minim invazive pentru cancerul prostatei și alte afecțiuni prostatice. Centrul este lider mondial în domeniul tratamentului IRE/NanoKnife pentru cancerul de prostată, tehnică inovatoare de tratament al cancerului de prostată, des utilizată și perfecționată de domnul dr. Stehling și echipa sa.

Prof. Stehling este specializat în diagnosticarea avansată a prostatei prin RMN. Imagistica prin rezonanță magnetică a prostatei permite realizarea unui diagnostic precis fără o procedură invazivă și fără durere sau expunere la radiații. Fiind una dintre mințile cu o contribuție semnificativă și deosebită la dezvoltarea imaginii prin rezonanță magnetică, prof. Stehling este și unul dintre cei mai experimentați specialiști în acest domeniu.

În mediul universitar, a ocupat funcții precum: Clinician în Radiologie la Catedra de Radiologie, Spitalul Beth Israel, în cadrul Facultății de Medicină a Universității Harvard; Radiolog și director al Departamentului Investigare RMN la Institutul de Diagnostic și Radiologie al Spitalului Universitar Ludwig Maximilian din Großhadern, Germania; profesor asistent de radiologie la Universitatea Ludwig Maximilian, din Munchen, Germania și profesor asociat de radiologie la Facultatea de Medicină a Universității din Boston.

A patentat alături de alte nume prestigioase ale medicinii: tomografia prin rezonanță magnetică nucleară – aparat care poate funcționa cu o secvență de impuls conform metodei ecografice, precum și o serie de metode, sisteme de funcționare a aparatelor pentru ablația țesuturilor.

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 a avut loc invitarea domnului Vincenzo Simonetti – din partea Asociației Italiene de Oxigeno-Ozonoterapie – în calitate de șef lucrări asociat, pentru a susține activități didactice în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Domnul Vincenzo Simonetti este un medic de renume european în domeniul ozonoterapiei. Face parte din echipele de cercetători care au patentat modelul cerebro-vascular îmbunătățit prin autohemoterapia cu ozon: un studiu bazat pe entropie la pacienții cu scleroză multiplă, cu impact în domenii multiple: medicină, biologie, inginerie, fiind implicat de asemenea în proiectul de cercetare care a reușit patentarea în materia analizei timpului și a frecvenței semnalelor cvasi-periodice infraroșii pentru evaluarea efectelor pe termen lung ale autohemoterapiei cu ozon în scleroza multiplă.

Domnul doctor Simonetti a fost rezident al spitalului Molinette di Torino, Direcția Chirurgie Generală prezidată de Prof. G. Giordanengo, unde a lucrat din 1965 până în 1970. Este licențiat în Medicină și Chirurgie, cu specializarea chirurgie generală. În cadrul activității sale la Spitalul Molinette din Torino a ocupat funcția de asistent chirurgical de nivelul I, fiind apoi și doctor de familie în perioada pentru o foarte lungă perioadă începând din anul 1971 și până în anul 2009.

Dr. Simonetti practică atât ozonoterapia, cât și tratamentul chelator încă din 1992. A fost lector în cadrul programului de master în terapie cu ozon al Universității Titu Majurescu din București în perioada 2008- 2016, precum și la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Carol Davila, București între 2017 și 2018, fiind de asemenea lector în cadrul programului de master în terapie cu ozon la Universitatea din Pavia, începând din anul 2011.

Domnia sa este membru al Executivului Național al Societății Științifice Italiene de Oxigen-Ozonoterapie (S.I.O.O.T.), membru al Comisiei de protocoale și cercetare al S.I.O.O.T., fost președintele al Asociației KAOS Onlus, membru AMPAS.

Pionieratul și practica medicului italian Vincenzo Simonetti în domeniu terapiei cu ozon îl face una dintre cele mai cunoscute personalități în materie, bucurându-se de o recunoaștere internațională pentru lucrările sale publicate cu privire la ozonoterapie și studii de tratament al cancerului, fiind invitat să-și împărtășească vasta experiență în calitate de vorbitor la numeroase congrese naționale și internaționale de terapie cu ozon.

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 61 din 28.04.2015 a avut loc invitarea domnului dr. Tiron Ștefan, în calitate de lector asociat, pentru a susține activități didactice în cadrul Cursului postuniversitar de perfecționare în Oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină, pentru o perioadă de 1 an. Potrivit Hotărârii Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 domnia sa a fost de asemenea invitat în calitate de specialist de mare valoare, devenind cadru didactic universitar asociat invitat, în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Dr. Ștefan Tiron este medic primar ortoped, cu supraspecializare în posturologie și ozonoterapie. În perioada 9-10 noiembrie 2019, la Guangzhou (China), în cadrul celui de-al 6-lea Congres Mondial de Ozonoterapie, domnia sa a fost ales de către Adunarea Generală a W.F.O.T. în funcția de președinte.

Domnul profesor Tiron este Președinte fondator al Societăți Române de Posturologie, precum și al Societății Științifice Române de Oxigen-Ozono-Terapie, fiind de asemenea membru al Comitetului Director al Asociației Medicale Romane, al Societății Științifice Italiene de Oxigen-Ozonoterapie (S.I.O.O.T.) și al Societății Internaționale de Posturologie.

Domnia sa este medic specialist în ortopedie și traumatologie, traumatologie sportivă, artroscopie, având și o supraspecializare în Traumatologie Sportivă și Ortopedie la Spitalul Universitar din Londra; deține și un master în Managementul Sănătății Publice și al Serviciilor de Sănătate.

Și-a susținut rezidențiatul în specialitatea Chirurgie la AEPS- DIS, Paris și a făcut un stagiu de chirurgie la Spitalul Clinic „Antoine Beclaire”, Clinica de Chirurgie a Prof. Franco.

A fost medic specialist Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Universitar, București, director al Direcției de Integrare Europeana și Programe de Sănătate, în cadrul Ministerului Sănătății, Secretar General al Ministerului Sănătății și Familiei, consilier al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentantul României la Înaltul Comitet European pentru Sănătate, coordonator al integrării activității donorilor din domeniul sănătății, manager al clinicii private „American Medical Center” și al clinicii private „Centrul Medical Dr. Tiron”, Vicepreședinte al Secției de Box a Clubului Dinamo București.

Susține în mod regulat prelegeri și are participări în cadrul unor prezentări și conferințe recunoscute în domeniul ozonoterapiei, în Romania și Italia, fiind inițiator și organizator al Conferinței Internaționale cu tema: „Probleme de Sănătate de interes comun pentru România și Uniunea Europeană” (București – octombrie 2000).

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 84 din 09.06.2015, a avut loc invitarea domnului prof. Yaman Tokat – profesor de chirurgie generală la Spitalul Florence Nightingale, din Istanbul, Turcia, Directorul Departamentului de Chirurgie Generală și Transplant de Organe – ca profesor asociat invitat, pentru a susține activități didactice în cadrul Școlii doctorale de la Facultatea de Medicină, pentru anul universitar 2015-2016.

Biografie:

Domnul profesor universitar doctor Yaman Tokat este unul dintre cei mai recunoscuți specialiști în chirurgia ficatului la nivel mondial, fiind specialist în tratarea patologiilor precum: ciroza hepatica, cancer hepatic, cancer hepato-biliar, tumori de pancreas, alte afecțiuni hepato-biliare și pancreatice. Domnia sa a absolvit și și-a susținut rezidența în Chirurgie Generală în 1992 în cadrul Departamentului de Chirurgie Generală a Facultății de Medicină Ege, fiind și fondator al Programului de Transplant hepatic în cadrul Facultății de Medicină Ege (în 1994). A realizat primul transplant parțial de succes hepatic de la donator viu, în Turcia.

Domnul prof. Dr. Yaman Tokat este director al Centrului de Transplant de Ficat al Spitalului Public Florence Nightingale, funcție din care a ajutat la evaluarea și înființarea a numeroase echipe atât în ​​Turcia, cât și în lume, cu peste 1500 de transplanturi hepatice de succes, centru care a ales de către Societatea Europeană pentru Transplant de Organe drept singura instituție eligibilă să facă instruire, numeroase dintre metodele în transplantul de ficat de la donator viu aparținând și fiind perfecționate de către domnul dr. Yaman Tokat și echipa sa, care realizează în prezent peste 100 de transplanturi pe an.

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 85 din 09.06.2015 a avut loc invitarea domnului Christoph C. Zielinski – profesor de medicină, imunologie și oncologie medicală la Universitatea de Medicină din Viena, director al Diviziei Clinice de Oncologie, șef al Departamentului de Medicină I, director al Centrului de Cercetare pentru Cancer din cadrul Universității de Medicină din Viena și a Spitalului General Viena – ca profesor asociat invitat, pentru a susține activități didactice în cadrul Școlii doctorale de la Facultatea de Medicină, pentru anul universitar 2015-2016.

Biografie:

Domnul profesor Christoph C. Zielinski este o personalitate marcantă a medicinii de nivel mondial, cu o carieră și activitate de excepție în domeniul oncologiei. Domnia sa este şi Preşedinte al Centrului European al Grupului de Cooperare Oncologică, membru al Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASO), a Asociaţiei Americane pentru Cercetări în Domeniul Cancerului (AACR) şi a Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO), consilier local al Organizației Europene de Cancer (ECCO). În calitate de medic, principalele sale domenii de expertiză includ oncologia, medicina internă, hematologie și imunologie clinică. Este deținătorul a numeroase premii și distincții printre care Premiul Orașului Viena pentru Științe Medicale și al unei medalii de aur pentru servicii acordate provinciei Viena, primind în 2014 și Marea Medalie de Argint pentru Servicii către Republica Austria, iar în 2016, Marele premiu european central al orașului Viena pentru cercetarea interdisciplinară și inovație în materia cancerului.

Profesorul Zielinski este directorul Centrului Cancerului de la Viena (VCC), centru ce coordonează îngrijirea cancerului și studiile clinice din orașul Viena. VCC a fost înființat în 2018. Din 1999, domnul profesor Zielinski este președintele Grupului Central European de Oncologie Cooperativă care desfășoară studii clinice și activități educaționale majore prin intermediul Academiei sale în 23 de țări din Europa Centrală și de Sud-Est.

Profesorul Zielinski și-a efectuat pregătirea medicală la Spitalul Universitar Viena și și-a început cariera cu un post de cercetător la Centrul de Cercetare a Cancerului de la Universitatea Tufts, Boston, SUA. Din anul 2004 până în 2017 a fost președinte al Departamentului de Medicină I și al Diviziei sale de oncologie clinică, iar din 2010 până în 2018 director al Centrului Complet de Cancer al Universității Medicale Viena – Spitalul General. Activitățile sale recente de cercetare clinică acoperă o gamă largă de terapii pentru cancer, cu un accent deosebit pe studiile clinice, cercetarea cancerului de sân și pulmonar, inclusiv dezvoltarea conceptelor legate de imunoterapie și medicamente vizate. A publicat aproximativ 600 de lucrări originale și recenzii în jurnale de recenzii și multe cărți. H-Index-ul său este de 67 de ani, iar citările documentelor scrise de el depășesc 19.000. Prof. Zielinski este redactor-șef al revistei online cu acces deschis „ESMO Open – Cancer Horizons”, care este una dintre cele două reviste științifice ale Societății Europene pentru Oncologie Medicală publicate de grupul BMJ, și – în această funcție – este membru al Consiliului ESMO.

Profesorul Zielinski este de asemenea membru al Societății Europene pentru Oncologie Medicală (ESMO) unde a funcționat în cadrul Comitetului executiv, precum și ca președinte al Comitetului de burse și premii în perioada 2014-2017. A fost reprezentant local la reuniunea anuală ESMO 2012 și la ședința ECC 2015.

În plus, Prof. Zielinski este membru de onoare al Societății Poloneze de Oncologie Clinică și, de asemenea, membru al Societății austriece pentru hematologie și oncologie, Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO), Asociația Americană pentru Cercetarea Cancerului (AACR) și Societatea Chineză pentru Oncologie clinică (CSCO).

Dan Gabriel Duda

Fabian Fehlauer

Peter Paul Fischer

Jose Luis Calvo Guirado

Renate Viebahn-Hansler

José Manuel Sobrino-Heredia

Eitan Mijiritsky

Claudia Ghica-Lemarchand

Liran Levin

Uwe-Bernd Liehr

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 15 din 02.11.2016, a avut loc acordarea statutului de profesor asociat invitat dlui. Dr. Uwe-Bernd Liehr – Director adjunct al Departamentului de Urologie din cadrul Otto-von-Guericke-University Magdeburg, Germania – pentru anul universitar 2016-2017, în cadrul programului de studii Medicină.

Biografie:

Domnul Dr. Uwe-Bernd Liehr este director adjunct al Spitalului Universitar de Urologie din Magdeburg.

După ce a absolvit Facultatea de Medicină a Universității Otto-von-Guericke, în anul 1999, domnul doctor Liehr a lucrat ca asistent medical în chirurgie, la Spitalul Universitar de Urologie și Urologie Pediatrică din Magdeburg, Germania.

În anul 2005, domnul doctor și-a terminat rezidențiatul în urologie, iar un an mai târziu și-a susținut doctoratul în materia tratării cancerului, obiectul cercetării domniei sale fiind carcinomul cu celule renale. În 2006, a fost numit medic senior al Spitalului Universitare de Urologie, iar din 2007 ocupă și funcția de conducere mai sus menționată în cadrul spitalului.

Specializarea domnului doctor Liehr se referă și la domeniul urologiei pediatrice. Obiectivul său clinic și științific include tratamentul chirurgical al incontinenței masculine, chirurgia tumorală, chirurgia cu laser și utilizarea laparoscopiei în urologie, de exemplu în îndepărtarea vezicii urinare sau a pietrelor la rinichi și chirurgia de implantare, cum ar fi utilizarea ureterelor artificiale, precum și tratamentul malformațiilor urologice la copii.

În prezent, domnia sa lucrează la aplicațiile clinice a unei terapii tumorale percutanate noi, minim invazive (electroporație ireversibilă – IRE sau NanoKnife). Cercetarea sa în materia pune accent pe carcinomul cu celule renale, o prelungire a carcinomului de prostată.

Adi Lorean

Scurtă prezentare:

Dr. Adi Lorean a fost instructor în cadrul Departamentului Chirurgie orală și maxilo-facială la Universitatea Tel Aviv din Israel și secretar al Asociației Israeliene de Chirurgie Maxilo-Facială.

Biografie:

Și-a încheiat pregătirea în Implantologie si Chirurgie Maxillo-Facială la Spitalul Guvernamental Poriya și la Spitalul Queen Victoria din East Greenstead – Anglia, în 1997 și a fost chirurg principal în Departamentul de Implantologie și Chirurgie Maxilo-facială, la Spitalul Poriya unde a condus programul de instruire pentru rezidenți.

Între 2002-2010, Prof. Adi Lorean a fost șeful departamentului de cercetare și dezvoltare „Tehnologii de dezvoltare chirurgicală” a Brainsgate Ltd., care oferă un tratament revoluționar pentru pacienții cu accident vascular cerebral și demență.

În prezent este profesor asociat la Departamentul de Implantologie și vice-decan pentru afaceri internaționale la Universitatea Titu Maiorescu, București, România. De asemenea, este Director medical în cadrul a două clinici stomatologice private cu accent principal pe implantologie și membru în comitetul consultativ al ADIN Ltd.

Prof. Lorean a efectuat studii clinice în peste 20 de țări din întreaga lume și este coautorul a 6 brevete americane, a participat activ în programul internațional de educație și formare pentru medicii implicați în cercetarea referitoare la tratamentul pacienților cu AVC. De asemenea, a fost implicat într-un proiect de cercetare referitor la posibilități de tratare a peri-implantitei folosind granule de titan, cercetare derulată de către Tigran Ltd.

În prezent este implicat în proiecte de cercetare legate de implanturi dentare aplicate pacienților diabetici, studiind însă și rezultatul pe termen lung al implanturilor aplicate pacienților sănătoși. De asemenea, lucrează și la dezvoltarea unui dispozitiv chirurgical pentru creșterea minimă a sinusurilor invazive.

Prof. Lorean a publicat peste 27 articole în domeniul implantologiei și chirurgiei maxilo-faciale. A susținut și încă mai desfășoară numeroase prelegeri, seminarii, cursuri, predare interactivă de chirurgie în direct și seminarii web în Israel și peste tot în lume.

Joël Monéger

Scurtă prezentare:

Domnul Joël Monéger este profesor emerit al Universității Paris-Dauphine, catedra Jean Monnet, conducând această catedră, precum și director onorific al Institutului Droit Dauphine. Profesorul Monéger susține cursuri în Universitatea Paris-Dauphine din anul 2001 și până în preznet, dar a mai susținut cursuri și la Universitatea din Orleans în perioada 1984-2001, la Universitatea Hassan II, Casablanca, Maroc și este fost vicepreședinte al Ascola.

Biografie:

Domnia sa este un profesor de Drept privat cu experiență didactică vastă în Franța și în multe alte țări (SUA, Spania, Argentina, Germania, Maroc și Africa, cu predare în limba franceză). De asemenea, este consultant pentru „închirieri comerciale” și probleme europene de drept al concurenței. Este fost director al Școlii Doctorale, fost director al programului de master de Drept European și Internațional al Afacerilor, decan de onoare al Facultății de Drept, Economie și Management din cadrul Universității din Orleans și profesor asociat invitat al Facultății de Drept a Universității Saint Louis, Missouri (SUA) unde predă anual cursul de Drept European, precum și al Universității Autonome din Madrid, unde susține conferințe despre dreptul la liberă circulație în UE cu privire la circulația de produse, persoane, etc. și conferințe de drept de concentrare.

Joseph Nissan

Scurtă prezentare:

Prof. Joseph Nissan este medic stomatolog, cercetător și specialist în Reabilitare orală. A obținut diploma DMD (1991) și specializarea în Protetică (1997) la Scoala de Medicină Dentară a Universității Tel-Aviv, Israel.

Biografie:

Din 2014, Prof. Joseph Nissan este șeful Departamentului de Reabilitare Orală și Implanto-Protetică din cadrul Rabin Medical Center, Beilinson Campus, Petah Tikva.

De asemenea, el este membru al Departamentului de Protetică (din 1992), fiind profesor asociat al Scolii de Medicină Dentară din cadrul Tel-Aviv University, Israel și fost director al Diviziei de Implantologie (2002-2009) și al Programului postuniversitar de Protetică. Prof. Joseph Nissan este membru în Comitetul Director, Comitetul de Cercetare, Comitetul de Educație Continuă, Comitetul de Educație, Comitetul de Educație Post-universitară, Comitetul de Materiale și Echipament Dentar din cadrul Școlii de Medicină Dentară a Universității Tel-Aviv, Israel.

În prezent, Prof. Joseph Nissan este președintele ”Israel Society of Implant-Dentistry” (din 2011) și fost președinte al Societatii Israeliene de Protetică (2004-2006). De asemenea, este președinte al ”Consiliului Național de Potetică, Comitet profesional” în Asociația Dentară Israeliană și în Ministerul Sănătății din Israel (din 2012).

Începand cu anul 2016, este membru al Consiliului Stiințific, Comitetului de Cercetare, Comitetului Național de Educație Continuă, Comitetului de Acreditare Națională, Comitetului de Educație Continuă în domeniul Implantologiei din cadrul Asociației Dentare Israeliene.

Prof. Joseph Nissan este membru în Consiliul editorial și reviewer internațional pentru jurnale profesionale internaționale de top în domeniile protetică, implantologie dentară și stomatologie generală. Prof. Joseph Nissan a participat la 20 granturi, a publicat în jur de 100 articole în literatura profesională internațională, este editorul unei cărți și a opt capitole de carte în domeniul Protetică și este implicat în cercetare în principal în protetica fixă, implantologie și estetica dentară. A fost citat în literatura de mai mult de 3000 de ori, având H-index de 33. A susținut prelegeri atat naționale cât și internaționale în domeniile implanto-proteticii și proteticii fixe și este lector international FDI -World Dental Federation.

Domeniile principale de cercetare și prelegeri sunt Protetica și Implantologia, incluzând: Restaurarea dinților tratați endodontic, Acuratețea tehnicilor de amprentare, Aspecte biomecanice în implanto-protetică, Importanța tehnicilor de amprentare în restaurările pe implanturi, Implicațiile conservarii locului de extracție pentru restaurările pe implanturi, Protezele mandibulare pe implanturi, Rezultatul estetic și restaurator al protezarii pe implanturi în cazul crestei alveolare atrofice.

Gabriela Oanță

Scurtă prezentare:

Doamna Gabriela Oanță este profesor asociat de Drept Internațional Public și Relații Internaționale la Universitatea din A. Coruña (Spania) și deține în prezent funcția de director al Institutului Universitar de Studii Europene „Salvador de Madariaga” din cadrul aceleiași universități. Domnia sa este responsabil cu coordonarea Catedrei Jean Monnet „Politica maritimă integrată a Uniunii Europene”. Este membru al WG1 al MARSAFENET din 2012, precum și membră a diferite grupuri de cercetare și proiecte finanțate de diverse instituții de cercetare internaționale și spaniole.

Biografie:

Din 2008, cercetările doamnei Gabriela Oanță s-au concentrat asupra Dreptului Internațional Maritim, Politicii comune în domeniul pescuitului și asupra Dreptului Internațional pentru Dezvoltare, fiind cercetător la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, interesată de acordurile privind pescuitul internațional, pescuitul pe termen lung și cooperarea internațională pentru dezvoltare, extinderea Uniunii Europene și Politica comună în domeniul pescuitului.

Domnia sa a predat la diferite universități din Armenia, Franța, Italia, România, Spania, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. A fost cercetător invitat la Academia de Drept Internațional de la Haga (Haga, Olanda), Institutul olandez pentru Dreptul Mării (Universitatea Utrecht, Olanda) și LUISS Università Guido Carli (Roma, Italia). Pe lângă activitățile de profesor susținute la Universitatea din A. Coruña, doamna Oanță mai este asociată și a Institutului Universitar de Studii Europene „Salvador de Madariaga”, în calitate de profesor, precum și profesor asociat invitat al Universității din Vigo (Campus Ourense), în 2006-2018.

De asemenea, este director al Institutului universitar de studii europene „Salvador de Madariaga” de la Universitatea din A. Coruña, director al Centrului European de Documentare din A. Coruña, director al cursului de pregătire postuniversitară specifică „Politica maritimă integrată a Uniunii Europene” co -finanțat de Comisia Europeană și mediator al Grupului de interese privind dreptul mării (LAWSEA) în cadrul Societății Europene de Drept Internațional (ESIL).

Doamna Oanță este autorul a două cărți (una în coautorat cu Jacobo Ríos de la Universitatea din Perpignan Via Domitia din Franța), dar a scris și, mai multe capitole de cărți publicate de edituri prestigioase și articole de specialitate juridică publicate de Web of Science (Journal Citation Reports), SCOPUS și alte reviste de profil juridic spaniole. În plan academic este membru al Centrului de excelență Jean Monnet „Instituții de Drept al Uniunii Europene”, al Universității din A. Coruña, membru al grupului de cercetare „Probleme curente de drept internațional și european” al aceleiași universități, membru al rețelei de excelență „Noi scenarii privind pescuitul maritim și protecția marinarilor”, condusă de Ministerul Economiei și Competitivității, membru al proiectului de cercetare „Parteneriat public-privat în cooperare pentru dezvoltarea în sectorul pescuitului: companii de pescuit spaniole din țările în curs de dezvoltare”, în cadrul Ministerului Economiei și Competitivității, membru al Rețelei de experți privind aspectele juridice ale securității maritime (MARSAFENET).

Lamberto Re

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 15 din 08.12.2015 a avut loc invitarea domnului prof. dr. Lamberto Re, din cadrul Medinat SRLA Clinic for Beauty & Pain din Marche Region, Italia, profesor de toxicologie la Universitatea din Ancona, Italia, expert internațional în ozonoterapie – pentru a susține activități didactice în cadrul programului de studii postuniversitare de Oxigeno-ozonoterapie, în semestrul II al anului universitar 2015-2016. De asemenea, prin Hotărârea Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 domnia sa a fost invitat în calitate de specialist de mare valoare, devenind cadru didactic universitar asociat invitat, în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Domnul profesor Lamberto Re este fost profesor de „Farmacologie moleculară și celulară” la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Ancona, dar și fost profesor de „Biotehnologie farmacologică” și „Farmacologie” în Facultatea de Științe a aceleiași Universități. Domnia sa este expert în tehnici experimentale de bază în farmacologie, cum ar fi testele in-vitro și toxicologie experimentală in vivo. În colaborare cu Dr. Walter Stühmer și Dr. Erwin Neher, de la Institutul Max Plank din Gottingen, domnul prof. Lamberto Re a devenit expert în tehnica „Loose Patch Clamp” și „Patch Clamp” pentru caracterizarea transmiterilor sinaptice în sinapsele sistemului nervos central și periferic.

La invitația Consiliului de redacție al Arhivei Cercetării Medicale, domnul Lamberto Re a fost inclus în Comitetul editorial internațional, încă din iulie 1994, fiind coordonator a numeroase reviste internaționale de farmacologice, cercetare farmacologică generală, toxicologie, biologie chimică și proiectare de medicamente. Lucrând în domeniul medicamentelor pe bază de plante și medicinii naturiste, a devenit interesat și de domeniul ozonoterapiei, cadru în care a luat parte la studii de bază și studii clinice privind caracterizarea mecanismelor de acțiune a amestecurilor ozon-oxigen. A publicat în anul 1999 o primă lucrare de bază care a demonstrat efectele asupra calciului intracelular indus de doze mici de ozon, fiind în prezent autor a peste 200 de publicații în materie.

Încă de la începerea activității de cercetare full-time și a activității clinice a dobândit o experiență vastă în domeniul tratamentului cu amestecuri de ozon și oxigen. Domnia sa se bucură în prezent de o recunoaștere deosebită în acest mediu de cercetare medicală, fiind unul dintre cei mai înalți experți internaționali în domeniul ozonoterapiei.

În calitate de profesor și lector în materia terapiei cu ozon și utilizările sale medicale în sport și alte tulburări legate de durere a susținut numeroase cursuri în SUA (Phil Mollica ODS Center, încă din anul 2008) și în Dubai (pentru serviciul CAM al ministrului sănătății, în perioada 2005-2008), fiind invitat la un număr impresionant de conferințe și evenimente de specialitatea în materia ozonoterapiei.

De asemenea, domnul profesor Re este membru și co-fondator al societății „Potenzi Attiva” având scopul declarat de a propune și sprijini dezvoltarea resurselor terapeutice științifice și etice cu privire la îmbunătățiri biologice ale omului, membru al Societății farmacologice italiene, al Societății Latino-Americane de Medicină Naturală și Tradițională, membru al Asociației Italiene a Ozonului Medical, al Federației Italiene a Ozonului (FIO) fiind inclus în Comitetul științific al aceleiași societăți și Președinte al FIO din iunie 2015, membru al Asociației Spaniole AEPROMO, membru de onoare al SOVEOT, Societatea Venezueleană de Ozonoterapie și președinte al Comitetului științific WFOT din 2015 până în 2019.

Nachum Raphael Samet

Scurtă prezentare:

Dr. Nachum Samet a fost Lector în cadrul Departamentului de Stomatologie restaurativă la Harvard School of Dental Medicine, până în 2010. De asemenea, a ocupat funcția de director al Școlii doctorale de Protetică dentară, din 2003 până în 2008. 

Biografie:

Domnul Dr. Nachum Samet deține numeroase diplome stomatologice, dar și o certificare în protetică de la Hebrew University and Hadassah School of Dental Medicine, Israel. Este membru al mai multor organizații profesionale, inclusiv Academia de Osteointegrare, Academia Americană de Parodontologie și Asociația Americană de Educație Dentară, în cadrul căreia activează și ca secretar la Secția de Protetică.

Absolvent al studiilor doctorale și postdoctorale în Protetică dentară, Prof. Nachum Samet a contribuit la evoluția curriculei în cercetarea protetică atât la Hebrew University and Hadassah School of Dental Medicine, cât și la Harvard School of Dental Medicine. De asemenea, a organizat și a ținut prelegeri despre implanturile dentare și planificarea tratamentului.

Prof. Nachum Samet a primit numeroase premii de recunoaștere, inclusiv Distinguished Junior Faculty Award de la Harvard School of Dental Medicine în anul 2006 și a fost onorat de Universitatea Harvard cu distincția „unul dintre cei mai buni profesori” ai săi în 2007.

Prof. Nachum Samet conduce studii de cercetarea clinică, predare și practică în domeniul implanto-protetic. Având o experiență de mai bine de 20 de ani în stomatologie și implanturi dentare. El este și autor a numeroase publicații în materie.

Michael Stehling

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 68 din 28.04.2017, a avut loc acordarea statutului de profesor asociat invitat, domnului Michael Stehling – doctor în medicină, profesor universitar, Departamentul Imagistică medicală, Jerusalem University, cercetător la Universitatea din Berkeley, California – în cadrul programului de studii Medicină, pentru anul universitar 2017-2018.

Biografie:

Domnul Michael Stehling este doctor în medicină, absolvind magna cum laude, Universitatea JWG, Frankfurt, Germania în cadrul Departamentului de radiologie diagnostică – Nero-radiologie, precum și doctor în filozofie al Universității din Nottingham, Anglia, Marea Britanie, absolvind în cadrul Departamentului de fizică, unde a studiat sub coordonarea lui Sir Peter Mansfield, laureat al premiului Nobel pentru medicină, pentru dezvoltarea imaginii prin rezonanță magnetică. De asemenea, domnul dr. Stehling deține certificare pedagogică, cu titlul de doctor habilitat în medicină al Universității Ludwig Maximilian, Munchen, Germania.

Prof. Michael K. Stehling este un expert recunoscut în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor prostatice. În calitate de director, prof. Stehling a condus Centrul de tratament de prostată pe care l-a fondat în Offenbach, fiind specializat în cele mai avansate tehnici de diagnosticare și de tratament minim invazive pentru cancerul prostatei și alte afecțiuni prostatice. Centrul este lider mondial în domeniul tratamentului IRE/NanoKnife pentru cancerul de prostată, tehnică inovatoare de tratament al cancerului de prostată, des utilizată și perfecționată de domnul dr. Stehling și echipa sa.

Prof. Stehling este specializat în diagnosticarea avansată a prostatei prin RMN. Imagistica prin rezonanță magnetică a prostatei permite realizarea unui diagnostic precis fără o procedură invazivă și fără durere sau expunere la radiații. Fiind una dintre mințile cu o contribuție semnificativă și deosebită la dezvoltarea imaginii prin rezonanță magnetică, prof. Stehling este și unul dintre cei mai experimentați specialiști în acest domeniu.

În mediul universitar, a ocupat funcții precum: Clinician în Radiologie la Catedra de Radiologie, Spitalul Beth Israel, în cadrul Facultății de Medicină a Universității Harvard; Radiolog și director al Departamentului Investigare RMN la Institutul de Diagnostic și Radiologie al Spitalului Universitar Ludwig Maximilian din Großhadern, Germania; profesor asistent de radiologie la Universitatea Ludwig Maximilian, din Munchen, Germania și profesor asociat de radiologie la Facultatea de Medicină a Universității din Boston.

A patentat alături de alte nume prestigioase ale medicinii: tomografia prin rezonanță magnetică nucleară – aparat care poate funcționa cu o secvență de impuls conform metodei ecografice, precum și o serie de metode, sisteme de funcționare a aparatelor pentru ablația țesuturilor.

Vincenzo Simonetti

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 a avut loc invitarea domnului Vincenzo Simonetti – din partea Asociației Italiene de Oxigeno-Ozonoterapie – în calitate de șef lucrări asociat, pentru a susține activități didactice în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Domnul Vincenzo Simonetti este un medic de renume european în domeniul ozonoterapiei. Face parte din echipele de cercetători care au patentat modelul cerebro-vascular îmbunătățit prin autohemoterapia cu ozon: un studiu bazat pe entropie la pacienții cu scleroză multiplă, cu impact în domenii multiple: medicină, biologie, inginerie, fiind implicat de asemenea în proiectul de cercetare care a reușit patentarea în materia analizei timpului și a frecvenței semnalelor cvasi-periodice infraroșii pentru evaluarea efectelor pe termen lung ale autohemoterapiei cu ozon în scleroza multiplă.

Domnul doctor Simonetti a fost rezident al spitalului Molinette di Torino, Direcția Chirurgie Generală prezidată de Prof. G. Giordanengo, unde a lucrat din 1965 până în 1970. Este licențiat în Medicină și Chirurgie, cu specializarea chirurgie generală. În cadrul activității sale la Spitalul Molinette din Torino a ocupat funcția de asistent chirurgical de nivelul I, fiind apoi și doctor de familie în perioada pentru o foarte lungă perioadă începând din anul 1971 și până în anul 2009.

Dr. Simonetti practică atât ozonoterapia, cât și tratamentul chelator încă din 1992. A fost lector în cadrul programului de master în terapie cu ozon al Universității Titu Majurescu din București în perioada 2008- 2016, precum și la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Carol Davila, București între 2017 și 2018, fiind de asemenea lector în cadrul programului de master în terapie cu ozon la Universitatea din Pavia, începând din anul 2011.

Domnia sa este membru al Executivului Național al Societății Științifice Italiene de Oxigen-Ozonoterapie (S.I.O.O.T.), membru al Comisiei de protocoale și cercetare al S.I.O.O.T., fost președintele al Asociației KAOS Onlus, membru AMPAS.

Pionieratul și practica medicului italian Vincenzo Simonetti în domeniu terapiei cu ozon îl face una dintre cele mai cunoscute personalități în materie, bucurându-se de o recunoaștere internațională pentru lucrările sale publicate cu privire la ozonoterapie și studii de tratament al cancerului, fiind invitat să-și împărtășească vasta experiență în calitate de vorbitor la numeroase congrese naționale și internaționale de terapie cu ozon.

Tiron Ștefan

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 61 din 28.04.2015 a avut loc invitarea domnului dr. Tiron Ștefan, în calitate de lector asociat, pentru a susține activități didactice în cadrul Cursului postuniversitar de perfecționare în Oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină, pentru o perioadă de 1 an. Potrivit Hotărârii Senatului UTM nr. 64 din 24.05.2016 domnia sa a fost de asemenea invitat în calitate de specialist de mare valoare, devenind cadru didactic universitar asociat invitat, în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă în oxigeno-ozonoterapie, organizat de Facultatea de Medicină.

Biografie:

Dr. Ștefan Tiron este medic primar ortoped, cu supraspecializare în posturologie și ozonoterapie. În perioada 9-10 noiembrie 2019, la Guangzhou (China), în cadrul celui de-al 6-lea Congres Mondial de Ozonoterapie, domnia sa a fost ales de către Adunarea Generală a W.F.O.T. în funcția de președinte.

Domnul profesor Tiron este Președinte fondator al Societăți Române de Posturologie, precum și al Societății Științifice Române de Oxigen-Ozono-Terapie, fiind de asemenea membru al Comitetului Director al Asociației Medicale Romane, al Societății Științifice Italiene de Oxigen-Ozonoterapie (S.I.O.O.T.) și al Societății Internaționale de Posturologie.

Domnia sa este medic specialist în ortopedie și traumatologie, traumatologie sportivă, artroscopie, având și o supraspecializare în Traumatologie Sportivă și Ortopedie la Spitalul Universitar din Londra; deține și un master în Managementul Sănătății Publice și al Serviciilor de Sănătate.

Și-a susținut rezidențiatul în specialitatea Chirurgie la AEPS- DIS, Paris și a făcut un stagiu de chirurgie la Spitalul Clinic „Antoine Beclaire”, Clinica de Chirurgie a Prof. Franco.

A fost medic specialist Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Universitar, București, director al Direcției de Integrare Europeana și Programe de Sănătate, în cadrul Ministerului Sănătății, Secretar General al Ministerului Sănătății și Familiei, consilier al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentantul României la Înaltul Comitet European pentru Sănătate, coordonator al integrării activității donorilor din domeniul sănătății, manager al clinicii private „American Medical Center” și al clinicii private „Centrul Medical Dr. Tiron”, Vicepreședinte al Secției de Box a Clubului Dinamo București.

Susține în mod regulat prelegeri și are participări în cadrul unor prezentări și conferințe recunoscute în domeniul ozonoterapiei, în Romania și Italia, fiind inițiator și organizator al Conferinței Internaționale cu tema: „Probleme de Sănătate de interes comun pentru România și Uniunea Europeană” (București – octombrie 2000).

Yaman Tokat

Scurtă prezentare:

Prin Hotărârea Senatului UTM nr. 84 din 09.06.2015, a avut loc invitarea domnului prof. Yaman Tokat – profesor de chirurgie generală la Spitalul Florence Nightingale, din Istanbul, Turcia, Directorul Departamentului de Chirurgie Generală și Transplant de Organe – ca profesor asociat invitat, pentru a susține activități didactice în cadrul Școlii doctorale de la Facultatea de Medicină, pentru anul universitar 2015-2016.

Biografie:

Domnul profesor universitar doctor Yaman Tokat este unul dintre cei mai recunoscuți specialiști în chirurgia ficatului la nivel mondial, fiind specialist în tratarea patologiilor precum: ciroza hepatica, cancer hepatic, cancer hepato-biliar, tumori de pancreas, alte afecțiuni hepato-biliare și pancreatice. Domnia sa a absolvit și și-a susținut rezidența în Chirurgie Generală în 1992 în cadrul Departamentului de Chirurgie Generală a Facultății de Medicină Ege, fiind și fondator al Programului de Transplant hepatic în cadrul Facultății de Medicină Ege (în 1994). A realizat primul transplant parțial de succes hepatic de la donator viu, în Turcia.

Domnul prof. Dr. Yaman Tokat este director al Centrului de Transplant de Ficat al Spitalului Public Florence Nightingale, funcție din care a ajutat la evaluarea și înființarea a numeroase echipe atât în ​​Turcia, cât și în lume, cu peste 1500 de transplanturi hepatice de succes, centru care a ales de către Societatea Europeană pentru Transplant de Organe drept singura instituție eligibilă să facă instruire, numeroase dintre metodele în transplantul de ficat de la donator viu aparținând și fiind perfecționate de către domnul dr. Yaman Tokat și echipa sa, care realizează în prezent peste 100 de transplanturi pe an.

Christoph C. Zielinski