UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
FACULTATEA DE DREPT

Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești

 

Aflată la cea de a XXIX ediție, Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești, organizată de Facultatea de Drept a UTM va avea loc la data de 27 aprilie 2023, orele 14.00.

 

Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești se va desfășura pe două secțiuni:

  • Secțiunea 2 reunește comunicările studenților masteranzi, sub coordonarea d-nei. decan, Conf.univ. dr. Manuela Tăbăraș
  • Secțiunea 1 reunește comunicările studenților de la ciclul licență, sub coordonarea Conf. univ. dr. Violeta Slavu.

 

Atenție! Pentru Secțiunea 2 transmiterea titlului comunicării și a articolului in extensio se va face pe adresa de e-mail felicia.maxim@prof.utm.ro, iar pentru Secțiunea 1 pe adresa de e-mail violeta.slavu@prof.utm.ro după următorul calendar:

1. Transmiterea titlului comunicări se va face până la data de 25 martie 2023 –studenții de la ciclul de licență vor stabili tema cu profesorul coordonator, titlul comunicării trebuie transmis pe adresa de e-mail violeta.slavu@prof.utm.ro, menționându-se calitatea dumneavoastră (student licență, an de studiu) și numele profesorului coordonator;
2. Transmiterea articolului în extensio se va face până la data de 8 aprilie 2023 –studenții de la ciclul de licență vor transmite articolul pe adresa de e-mail indicată mai sus, după obținerea avizului de la profesorul coordonator privind îndeplinirea condițiilor de formă și de fond privind redactarea articolelor.
– Lucrarea va fi redactată în limba română în conformitate cu cerințele de redactare prezentate mai jos. Abstractul și cuvintele cheie vor fi redactate în limba engleză.

Pentru condiții de redactare click aici!

 

Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești ediția a XXIX-a se va desfăşura în București, la sediul Facultăţii de Drept – Universitatea Titu Maiorescu, din Calea Văcăreşti nr.187, sector 4.

 

Stimați studenți,

Vestea bună este că cele mai bune lucrări susținute de studenți și masteranzi vor fi selectate spre a fi susținute în cadrul Conferinței Internaționale de Drept, Studii europene şi Relaţii Internaţionale cu tema: Universalitatea patentă a dreptului succesoral. Lex succesionis între tradiție legislativă și valori moderne” din 18-19 mai 2023 organizată de Facultatea de Drept a UTM, respectiv publicate în volumul conferinței , indexat în 2 baze de date internaționale, motiv pentru care vă recomandăm alegerea unor teme de cercetare conexe domeniului dreptului succesoral .