Studiul European Eurostudent

Ministerul Educației coordonează și anul acesta studiul european Eurostudent. Acesta urmărește colectarea și analizarea de date privind condițiile de viață și de studiu ale studenților din Europa.

În intervalul martie- mai 2023, studenții universității Titu Maiorescu din programele de licență sau master vor primi un e-mail cu un chestionar online la care sunt invitați să participe ca respondenți, datele studenților vor fi private și păstrate în format anonim.

Chestionarul (național) este aplicat studenților din mediul public și privat din toate instituțiile de învățământ superior conține 76 de întrebări pe 9 teme majorecaracteristici socio-demografice; context familial; acces și tranziție în învățământul superior; situația studiilor și relația cu mediul academic; bugetul de timp; mobilitatea; munca (angajarea); resurse și cheltuieli; locuirea.

Eurostudent își propune să contribuie la stabilirea de structuri naționale de monitorizare a dimensiunii sociale a învățământului superior, în 28 de state din Europa. De-a lungul etapelor anterioare de implementare, începând din anul 2000, proiectul european a reușit să construiască o rețea de grupuri de cercetare în peste 25 de țări.