Universitatea Titu Maiorescu a fost prezentă la Arena Elevilor, ediția 2026!
Universitatea Titu Maiorescu a fost prezentă în perioada 19–20 septembrie la Arena Elevilor, eveniment dedicat elevilor interesați să își descopere opțiunile pentru studiile universitare și să afle mai multe despre oportunitățile pe care le oferă învățământul superior.
Arena Elevilor este cel mai mare eveniment din Europa de consiliere și îndrumare vocațională destinat elevilor claselor
V–XII, cadrelor didactice și părinților.
Ediția din 2026 a reunit un număr impresionant de participanți și speakeri, confirmând amploarea și relevanța evenimentului pentru comunitatea educațională:
- 1.697 de participanți au luat parte la eveniment;
- 50 de speakeri au susținut prezentări și sesiuni dedicate orientării educaționale și profesionale.
Prin diversitatea activităților și a informațiilor oferite, Arena Elevilor creează un cadru în care elevii pot explora domenii de interes, pot descoperi oportunități educaționale și pot lua decizii mai bine fundamentate cu privire la viitorul lor academic și profesional.
Pe parcursul celor două zile, reprezentanții UTM au fost alături de elevi și vizitatori pentru a le prezenta oferta educațională a universității, programele de studii disponibile, domeniile de pregătire și perspectivele pe care acestea le oferă pentru dezvoltarea academică și profesională. Vizitatorii standului au putut afla informații despre facultățile și programele de licență și masterat, condițiile de admitere, oportunitățile internaționale, precum și despre beneficiile vieții de student la UTM.
Ne-am bucurat să simțim energia și entuziasmul tinerilor și să purtăm discuții despre ceea ce înseamnă să fii student la Universitatea Titu Maiorescu: de la alegerea programului de studii și procesul de admitere, până la experiențele academice, proiectele, oportunitățile și comunitatea universitară care îi așteaptă odată cu începerea facultății.
Pentru a transforma întâlnirea într-o experiență cât mai interactivă, la standul UTM a fost prezentă și Roata Norocului, care le-a oferit participanților un moment de distracție și surprize.
Mulțumim tuturor elevilor, părinților și vizitatorilor care au trecut pe la standul Universității Titu Maiorescu, au discutat cu echipa noastră și au fost parte din această experiență.
A fost o ocazie importantă de a deschide împreună primele pagini ale unei posibile experiențe universitare la UTM și sperăm să ne revedem în curând, chiar în campus!















