UTM a câștigat premiul I la competiția de postere din cadrul ERACON 2025

 

Vă invit să urmăriți un scurt film de prezentare realizat de EAEC – European Association of Erasmus Coordinators, una dintre cele mai active și influente rețele europene dedicate internaționalizării în învățământul superior. În luna iunie a acestui an am avut plăcerea să participăm la una dintre întâlnirile lor, un eveniment care a reunit specialiști, coordonatori și reprezentanți ai universităților europene pentru a discuta tendințele actuale din programul Erasmus+ și noile direcții strategice ale cooperării academice internaționale.
Filmulețul surprinde foarte bine misiunea EAEC: sprijinirea mobilităților, dezvoltarea parteneriatelor sustenabile și promovarea excelenței în educație.