23 Aprilie – Ziua Universității Titu Maiorescu
O zi care celebrează Educația, Cartea și Cunoașterea
În data de 23 aprilie, Universitatea Titu Maiorescu își celebrează ziua de naștere. Este o dată cu valoare specială, care face trimitere la Legea nr. 239 din 23 aprilie 2002 privind înfiinţarea Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Universitatea, fondată in 1990, a fost astfel consacrată juridic „ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ”. 23 aprilie a fost adoptată in mod simbolic drept Ziua Universității de către comunitatea academică maioresciană.
Data de 23 aprilie marchează în calendarul creștin o sărbătoare importantă: Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Privită într-un context spiritual mai larg, Ziua de 23 aprilie are astfel pentru Universitatea Titu Maiorescu o semnificație complexă: ziua biruinței luminii cunoașterii prin educație asupra întunericului ignoranței.
În aceeași zi, 23 aprilie, se sărbătorește și Ziua Internațională a Cărții, sub egida UNESCO, din 1995. Cartea a fost, este și va rămâne, și în Era Digitală, suportul educației și al cunoașterii, mijlocul evoluției umanității și civilizației. Prin celebrarea cărții, 23 aprilie își îmbogățeste semnificațiile spirituale și culturale.
Ziua de 23 aprilie este astfel un cadru de convergență a unor semnificații religioase, istorice, spirituale și culturale majore. Prin sinergia sensurilor sale, Ziua Universității Titu Maiorescu prezintă astfel o importanță specială, care depășește cadrul instituțional.
În 23 aprilie 2026, la 36 de ani de la fondarea sa, Universitatea Titu Maiorescu este una dintre universitățile de valoare ale României, prezentă constant în clasamentele oficiale ale celor mai bune universități românești. Structura complexă, de universitate comprehensivă, educația academică și cercetarea științifică, desfășurate sub semnul calității și al excelenței, programele și proiectele, manifestările științifice, colaborările și parteneriatele internaționale, rezultatele și performanțele obținute de studenți și absolvenți, carierele de succes, toate acestea sunt date obiective care califică Universitatea Titu Maiorescu drept o universitate de elită, recunoscută și apreciată ca atare pe plan național și internațional.
La mulți ani, Universitatea Titu Maiorescu!
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Universității Titu Maiorescu din București
23.04.2026





