Stimați și distinși invitați,
Domnule Președinte al Universității Titu Maiorescu,
Domnule Președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor prorectori, vicepreședinți, decani și senatori,
Distinși membri ai comunității academice maioresciene din București și Tg Jiu,
Dragi studenți,
Deschidem astăzi cu emoție, bucurie și încredere, dar și cu solemnitate și responsabilitate, porțile Universității pentru o nouă generație de studenți. Un nou an universitar începe însă pentru întreaga noastră comunitate studențească.
Fiecare student pășește pe porțile Universității cu o resursă pe care aceasta nu o poate crea în locul său: potențialul individual, exprimat prin inteligență, curiozitate, energie, capacitate de muncă, talent și aspirații.
Uneori, prin certitudini, alteori prin îndoieli și aproape întotdeauna, printr-o reprezentare a omului și a profesionistului care ar putea deveni.
Dar potențialul, oricât de mare ar fi, nu este încă o profesie. Potențialul nu formulează un diagnostic și nu operează un pacient. Nu pledează într-o instanță. Nu construiește un sistem informatic. Nu educă, nu dezvoltă strategii și nu conduce o organizație. Nu realizează o cercetare științifică. Și nu poate fi certificat printr-o diplomă.
Între ceea ce poate deveni un student și ceea ce va fi capabil să realizeze la finalul studiilor există un parcurs. Acest parcurs se numește educație. Iar misiunea Universității Titu Maiorescu este tocmai aceasta: să transforme, prin educație, potențialul individual în competență profesională.
Dincolo de programele de studii, amfiteatre, laboratoare, biblioteci, platforme digitale, profesori, parteneriate și diplome, rezultatul fundamental al educației universitare este transformarea studentului: trecerea de la informație la cunoaștere, de la cunoaștere la capacitatea de a o utiliza, de la capacitate la competență și de la competență la autonomie profesională. În cele din urmă, transformarea unui tânăr care intră în Universitate cu un vis și un potențial într-un absolvent capabil să genereze valoare pentru sine și pentru societate.
Universitatea Titu Maiorescu își îndeplinește această misiune pe fundamentul a 36 de ani de transformare și construcție instituțională. Nu avem istoria seculară a universităților constituite cu multe generații înainte de 1989. Istoria noastră este diferită, iar tocmai această diferență spune ceva important despre noi: UTM a trebuit să își construiască propria poziție. Să creeze facultăți. Să dezvolte programe universitare. Să formeze comunități academice. Să investească. Să se evalueze. Să se compare. Să intre în sisteme naționale și internaționale de evaluare. Să demonstreze viziune, capacitate de construcție și capacitate de transformare.
Astăzi, Universitatea Titu Maiorescu reunește o comunitate de peste 10.000 de studenți (inclusiv filiala Tg. Jiu), masteranzi, doctoranzi și rezidenți și cuprinde zece facultăți, 25 de programe de studii universitare de licență, dintre care 19 cu frecvență și 6 la distanță, 23 de programe de masterat și trei școli doctorale – Drept, Medicină și Medicină Dentară. Universitatea organizează, de asemenea, programe de Medicină și Medicină Dentară în limba engleză și pregătire prin rezidențiat în cele două domenii medicale. Totodată universitatea oferă programe de pregătire psihopedagogică în vederea dobândirii competențelor didactice. Activitatea comunității academice se desfășoară într-o infrastructură universitară de peste 45.000 de metri pătrați.
Universitatea Titu Maiorescu este singura universitate particulară din România prezentă constant între primele 30 de universități în Metarankingul Universitar Național. Din anul 2022, UTM este certificată internațional în domeniul managementului calității, conform standardului ISO 9001:2015, iar în acest an Universitatea a obținut, în cadrul sistemului internațional QS Stars, un rating general de patru stele din cinci.
Aceste rezultate sunt importante nu pentru că un clasament, un rating sau un certificat ar putea defini, în sine, valoarea unei universități, ci pentru că evidențiază ceva mai profund: capacitatea unei instituții relativ tinere de a evolua, de a se raporta la standarde externe și de a deveni competitivă. Aceasta este, poate, una dintre cele mai importante trăsături ale Universității Titu Maiorescu. Nu am primit poziția pe care o avem prin moștenire. A trebuit să o construim prin transformare continuă.
Aici, istoria Universității se întâlnește cu parcursul fiecărui student care pășește astăzi pe porțile sale. Nici vouă, dragi studenți, nu vă este garantat locul pe care îl veți ocupa în societate peste cinci, zece sau douăzeci de ani. Va trebui să îl construiți, începând din prima zi de facultate și prin fiecare alegere care va urma. Universitatea vă poate oferi profesori, acces la cunoaștere și infrastructură. Vă poate pune în fața unor standarde, vă poate provoca intelectual, vă poate evalua și vă poate deschide oportunități. Există însă ceva ce nici o universitate nu poate face: nu poate învăța în locul vostru.
Transformarea nu este un serviciu pe care studentul îl primește pasiv, ci un proces la care trebuie să participe în mod conștient și responsabil.
De aceea, dragi studenți din anul I, vă invit ca astăzi să nu vă întrebați doar: „Ce facultate sau ce program de studii am început?”, ci și: „Cine vreau să fiu atunci când voi finaliza acest parcurs?” Iar apoi să vă adresați o întrebare și mai exigentă: „Ce trebuie să fac, în fiecare zi, pentru a deveni acel om și acel profesionist?” Pentru că între cele două momente – prima zi de facultate și ceremonia de absolvire – se va desfășura adevărata poveste a educației și a transformării voastre. La absolvire, diploma va consemna oficial rezultatul. Transformarea se va fi produs însă cu mult înainte, prin sute și mii de alegeri care, cumulate, vă vor construi competențele și vă vor consolida capacitatea de a fi competitivi profesional.
În același timp, și noi, profesorii, trebuie să ne asumăm aceeași exigență. Într-o lume în care inteligența artificială poate furniza în câteva secunde informații pentru care, până de curând, un student ar fi petrecut ore multe într-o bibliotecă, universitatea nu mai poate avea drept misiune principală simpla transmitere a informației. Rolul profesorului este de a forma instrumentele cognitive necesare pentru înțelegerea critică a informației: capacitatea de a o interoga, de a o verifica, de a o integra și de a o utiliza responsabil, transformând informația și cunoașterea în decizie și acțiune competentă.
Dacă ar fi să exprim într-un singur cuvânt filosofia pe care Universitatea Titu Maiorescu trebuie să o ducă mai departe, acel cuvânt ar fi: TRANSFORMARE. Transformarea potențialului în competență.
Transformarea tânărului care intră pe porțile Universității în profesionistul care iese din ea. Transformarea potențialului de cercetare al fiecărui cadru didactic și cercetător în rezultate științifice relevante. Transformarea potențialului fiecărui membru al comunității noastre în competențe care să contribuie la eficiența și calitatea activității fiecărei structuri academice și administrative. Transformarea continuă a capacității de management a structurilor de conducere, astfel încât deciziile fundamentate pe date și evidențe să susțină strategii coerente de dezvoltare, consolidare instituțională și creștere a competitivității.
Creșterea competitivității studentului și a absolventului, creșterea performanței profesorului și a cercetătorului și, prin toate acestea, creșterea competitivității Universității Titu Maiorescu.
Dragi studenți, la începutul acestui an universitar, Universitatea Titu Maiorescu nu vă poate promite că parcursul va fi ușor. Nici nu ar trebui să o facă. Orice construcție durabilă presupune efort, timp și responsabilitate.
Universitatea vă poate însă propune ceva mai important: ca timpul pe care îl investiți aici să conteze, efortul vostru să producă valoare și ca potențialul cu care intrați astăzi în această universitate să se transforme în competență. Iar atunci când, peste ani, veți privi în urmă, să puteți spune: „Nu am plecat din această universitate doar cu o diplomă. Prin educație și prin propriul efort, m-am transformat: am devenit mai bine pregătit, mai competent și mai capabil să îmi construiesc propriul viitor.”
Aceasta este una dintre măsurile autentice ale educației și, în același timp, expresia unei responsabilități împărtășite.
Distinși membri ai comunității academice maioresciene din București și Tg Jiu, vă invit ca, în anul universitar 2026–2027, să ne asumăm împreună responsabilitatea de a valorifica potențialul individual și instituțional printr-un proces continuu de transformare, orientat spre dezvoltarea competențelor, evoluție și consolidarea competitivității Universității.
În esență, parcursul nostru poate fi exprimat prin patru repere fundamentale:
Potențial. Transformare. Competență. Competitivitate.
Potențialul este ceea ce avem.
Transformarea este ceea ce ne asumăm.
Competența este ceea ce construim.
Competitivitatea este ceea ce demonstrăm.
Mult succes în noul an universitar!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
VIVAT ACADEMIA! VIVANT PROFESSORES!
Rector, Prof. Univ. Dr. Daniel COCHIOR






