Facultatea de Medicină a Universitatii „Titu Maiorescu” din Bucuresti păstrează tradiția rezultatelor de excepţie în domeniul specific de activitate, onorând încă o dată misiunea sa de pregătire a unor cadre înalt calificate în domeniul medical și în alte domenii interdisciplinare prin efortul comun al absolvenților și profesorilor promoției 2013-2019.

Astfel, Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu” anunță cu deosebită plăcerea atingerea unui procent de promovabilitate de 90% a examenului de admitere în rezidențiat, pentru promoția 2013-2019 felicitând toți absolvenții pentru efortul depus și pentru rezultatele remarcabile.

Concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie a avut loc duminică, 8 decembrie 2019 şi, la fel ca în anii trecuţi, Ministerul Sănătăţii a organizat examenul în cele șase mari centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, urmând aceeaşi metodologie: durata totală a examenului fiind de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

În această sesiune au depus dosare de participare la concurs un număr de 8.876 de tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie din toată țara, numărul absolvenților Facultății de Medicină a Universității „Titu Maiorescu” înscriși la acest examen fiind unul însemnat.

Bucurându-se de un loc de seamă în structura cercetării ştiinţifice de profil din București, Facultatea de Medicina a Universitatii “Titu Maiorescu” prin intermediul profesorilor săi extrem de dedicați și profesioniști, obține în fiecare an rezultate deosebite la cele mai importante examene și concursuri ale lumii medicale. Așadar, aplicând cu succes principiul nostru cel mai de preț, cel al învăţământului modern, profesorii noștri, cadre medicale de înaltă prestanță, recunoscute atât la nivel național cât și internațional generează permanent competiţie şi performanţă nu doar în mediul profesional, ci și în spațiul academic național și european.

Realizând o creștere a procentului de promovabilitate de 24% în raport cu rezultatele sesiunii trecute, suntem încântați să anunțăm faptul că potrivit Listei cu absolvenții Facultății de Medicină care au promovat Examenul de rezidențiat.

Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu” dovedește deci și în acest an faptul că rămâne fidelă promisiunii și motivației sale academice de a oferi calitate excepțională în educație și oportunități variate pe piața europeană  a muncii. Profesioniștii de mâine ai medicinii românești beneficiază în cadrul Facultății de Medicină de pregătire continuă prin practică de specialitate, în spații moderne și sigure cu echipamente și dotări complete și numeroase oportunități de dezvoltare, cum ar fi: acces la burse și programe internaționale de studiu (Erasmus+), training-uri nu doar în domeniul medical ci și de dezvoltare personală (soft skills) și orientare în carieră, internship-uri și programe de schimb de experiență internaționale, personalități remarcabile ale lumii medicale europene și internaționale care sunt profesori invitați la programe de master, târguri de job-uri, workshop-uri, prelegeri, sesiuni științifice, conferințe și alte evenimente de specialitate în domenii și cu teme deosebit de variate și complexe.

Toate acestea au făcut ca Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu” să ocupe și în anul 2019 un loc fruntaș în rândul facultăților de specialitate din mediul privat și un loc onorant între primele cele mai bune Universități din România. Suntem bucuroși de această reușită de a menține o calitate academică excelentă, păstrând accesibilitatea atât din punct de vedere organizatoric, structural cât și financiar prin dotări performante și costuri de studiu rezonabile.