Tradiție, transformare și responsabilitate academică. Alocuțiunea rectorului Universității Titu Maiorescu la deschiderea Congresului CMSB & ESCD 2026
Pe 1 octombrie 2026 a avut loc, la București, deschiderea oficială a Congresului CMSB & ESCD 2026, eveniment care reunește, timp de trei zile, profesioniști din domeniul medicinei dentare din peste 30 de țări. Organizată în premieră în parteneriat cu European Society of Cosmetic Dentistry (ESCD), ediția din acest an a Congresului Colegiului Medicilor Stomatologi din București aduce comunitatea stomatologică bucureșteană mai aproape de colegi din întreaga lume, într-un nou demers dedicat educației medicale continue, dialogului și schimbului de experiență.
Desfășurat sub tema centrală „Precizie și estetică în stomatologie: dialogul dintre tehnologie și artă”, congresul propune un program care îmbină conferințe, sesiuni practice hands-on și dezbateri între specialiști, oferind participanților ocazia de a aprofunda abordări clinice actuale, de a exersa tehnici moderne și de a învăța din experiența celorlalți. Tema reflectă direcția stomatologiei contemporane, în care precizia, tehnologia și estetica se întâlnesc pentru a susține tratamente tot mai complexe și mai predictibile.
În cadrul ceremoniei de deschidere au luat cuvântul Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, președintele CMSB, Dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR, Dr. Maciej Żarow, președintele ESCD, Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila”, și Prof. Univ. Dr. Daniel Cochior, rectorul Universității Titu Maiorescu.
Prezentăm mai jos discursul susținut de domnul rector Prof. Univ. Dr. Daniel Cochior în deschiderea congresului:
Domnule Președinte al CMSR,
Domnule Președinte al CMSB,
Domnule Decan,
Distinși reprezentanți ai comunității profesionale și academice,
Doamnelor și domnilor,
Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la deschiderea acestui congres și îi salut, cu deosebită considerație, pe colegii mei din conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Ne întâlnim aici nu doar în această calitate, ci și ca medici formați în diverse specialități, pentru care cunoașterea, judecata clinică și responsabilitatea deciziei sunt inseparabile.
Prezența Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” are, în contextul acestei reuniuni, și o semnificație istorică. Învățământul dentistic era prevăzut în legătură cu Facultatea de Medicină din București încă din 1898, iar constituirea Facultății de Stomatologie, în 1948, a consacrat instituțional o tradiție academică ce a însoțit o parte importantă a evoluției medicinei dentare românești. Este o tradiție care merită recunoscută și respectată.
Tema congresului, „Precizie și estetică în stomatologie: dialogul dintre tehnologie și artă”, ne invită însă să privim nu numai spre tradiție, ci mai ales spre transformare. Există un vechi concept, technē, care desemna priceperea de a face bine un lucru și care reunea ceea ce noi separăm astăzi în tehnică, meșteșug și artă.
Istoria confirmă această legătură: geometria și perspectiva au transformat pictura Renașterii; noile materiale și tehnicile inginerești au schimbat arhitectura; fotografia a modificat pictura fără să o înlocuiască; tehnologia înregistrării a extins limbajul muzicii, iar cinematografia însăși s-a născut din întâlnirea invenției tehnice cu imaginația artistică. Tehnologia nu a eliminat arta, însă i-a deplasat permanent frontiera.
Același proces se produce astăzi în medicina dentară. Imagistica tridimensională, scannerul intraoral, microscopul, sistemele CAD/CAM, imprimarea 3D, planificarea digitală și inteligența artificială extind capacitatea medicului de a vedea, măsura, anticipa și realiza. Ele aduc precizie, predictibilitate și reproductibilitate. Dar precizia geometrică nu este, prin ea însăși, armonie. Un algoritm poate calcula axe, distanțe, simetrii și proporții – însă nu poate reduce individualitatea pacientului la o formulă. Tehnologia poate standardiza procesul – dar medicul trebuie să individualizeze rezultatul.
Poate nicăieri această distincție nu este mai vizibilă decât în medicina dentară.
Rezultatul trebuie să fie medical corect, biologic compatibil, funcțional și estetic.
Produsul actului medical devine astfel rezultatul unei convergențe între știință, funcție, tehnologie și sensibilitate estetică.
Aici începe responsabilitatea universității. Nu mai este suficient să transmitem cunoștințe și să dezvoltăm dexteritate clinică. Trebuie să transformăm cunoașterea în abilități, abilitățile în competență, iar competența în autonomie profesională responsabilă.
Viitorul medic stomatolog trebuie să integreze cunoașterea biomedicală, gestul clinic, competența digitală, raționamentul critic, sensibilitatea estetică și capacitatea de a decide împreună cu pacientul.
Universitatea Titu Maiorescu aparține unei generații universitare diferite de cea reprezentată de universitățile medicale istorice. Într-un interval istoric mult mai scurt, și-a construit propria comunitate academică, infrastructura clinică și propriile generații de absolvenți, afirmându-se într-un mediu universitar medical competitiv. Pentru noi, competitivitatea nu înseamnă revendicarea unei tradiții pe care nu o avem, ci capacitatea unei universități mai tinere de a-și câștiga permanent locul prin calitatea formării, adaptare, inovare și performanță.
Poate că aici se întâlnesc simbolic universitățile pe care le reprezentăm astăzi: tradiția care a construit o școală solidă și dinamismul care obligă o universitate mai tânără să își confirme permanent valoarea. Nu sunt perspective opuse, ci două forme prin care universitatea contribuie la evoluția aceleiași profesii.
Iar una dintre măsurile autentice ale unei universități este ceea ce devin oamenii pe care îi formează. Cadre didactice și absolvenți ai Universității Titu Maiorescu sunt astăzi prezenți în practica medicală, în cercetare și în educația noilor generații, dar își asumă și responsabilități în organismele reprezentative ale profesiei. Regăsim chiar în conducerea comunității profesionale stomatologice bucureștene această continuitate între universitate și profesie. Este un argument în plus pentru colaborarea dintre universități și Colegiul Medicilor Stomatologi: universitatea construiește premisele competenței, iar comunitatea profesională o dezvoltă și o confruntă permanent cu realitatea practicii.
Această colaborare devine cu atât mai importantă în epoca inteligenței artificiale. Pe măsură ce tehnologia va putea identifica, compara, simula și propune tot mai mult, valoarea medicului se va concentra tot mai mult în judecată, discernământ și asumare.
De aceea, aș sintetiza provocarea pe care acest congres o adresează deopotrivă profesiei și universităților în patru propoziții:
Știința fundamentează.
Tehnologia face posibil.
Arta individualizează.
Medicul decide și își asumă.
Misiunea noastră comună este, așadar, să formăm nu doar utilizatori performanți ai tehnologiei, ci medici mai buni prin tehnologie, capabili să transforme cunoașterea în competență, precizia în rezultat clinic și sensibilitatea estetică în armonie, întotdeauna în beneficiul pacientului.
Domnule Președinte, vă felicit pentru tema aleasă și pentru dimensiunea internațională a acestei ediții și vă doresc un congres care să genereze idei, colaborări și repere profesionale capabile să ducă medicina dentară din țara noastră mai departe. Vă mulțumesc.









