Conferința Internațională

„Educație și Creativitate pentru o Societate Bazată pe Cunoaştere”

Astăzi în Aula Magna a Universității Titu Maiorescu, a avut loc deschiderea lucrărilor celei de-a XIX-a ediție a Conferinţei Internaţionale “Educaţie şi creativitate pentru o societate bazată pe cunoaştere”.

Conferinţa reprezintă o manifestare ştiinţifică cu caracter multidisciplinar, al cărei obiectiv general îl constituie promovarea excelenţei ştiinţifice în rândul comunităţii academice, cercetătorilor, specialiştilor, doctoranzilor, masteranzilor şi studenţilor.

    În componența prezidiului s-au aflat cadre didactice din conducerea universității, precum și invitați din afara instituției: Prof. univ. dr. Iosif. R. Urs (Președintele Universității), Prof. univ. dr. Daniel Cochior (Rectorul Universității), Prof. univ. dr. Valentin Pau (Vicepreședinte al Consiliului de Administrație), Prof. univ. dr. Smaranda Angheni (Vicepreședinte al Consiliului de Administrație), Conf. univ. dr. Iustin Priescu (Președintele Senatului Universitar), Prof. univ. dr. Titi Paraschiv (Prorector pentru Cercetare Științifică), Conf. univ. dr. Elena Rusu (Prorector pentru Învățământ), Conf. univ. dr. Geanina Banu (Prorector pentru Relații Internaționale),  Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea (Membru de onoare al Academiei Române, Director Științific Spitalul Clinic Sanador), care a prezentat lucrarea cu titlul „Per Aspera ad Astra”.

Evenimentul s-a desfășurat în format hybrid, iar prin intervenția sa online, domnul Prof. univ. dr. ing. Eusebiu Catană (Universitatea Liberă din Bruxelles, Doctor Honoris Causa al Universității Titu Maiorescu) a prezentat lucrarea cu tema „The 2025 Frontiers of Generative AI: Smart Modeling of the Future”.

În continuare, au avut intervenții online domnii CS II dr. Andrei Alexandru (Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării),  Dragoș-Cristian VLAD (Preşedintele Autorității pentru Digitalizarea României), Corneliu MĂNESCU (Director General, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale).

Prorectorul pentru cercetare științifică al Universității Titu Maiorescu, Prof. univ. dr. Titi Paraschiv, a avut rolul de moderator al lucrărilor conferinței și a prezentat o lucrare cu tema „The Crisis of Meaning in the Digital Age. From Data to Wisdom” („Criza sensului în era digitală. De la date la înțelepciune”).

După deschiderea lucrărilor conferinței, a avut loc expunerea comunicărilor pe secțiuni.