Dragi colegi, Dragi studenți,
Crăciunul se configurează ca un spațiu simbolic fundamental al culturii europene, în care teologia, etica și dreptul se întâlnesc sub semnul promisiunii răscumpărătoare.
Crăciunul este un timp al așteptării și al speranței mesianice, manifestate atât în plan personal, cât și în plan colectiv, mai ales în contexte istorice și existențiale marcate de criză, fragilitate și suferință.
Această sărbătoare ne reamintește că sensul vieții nu se construiește exclusiv prin rațiune sau voință individuală, ci prin relație, responsabilitate și iubirea oferită celuilalt.
Prin întruparea lui Dumnezeu în Hristos, Crăciunul exprimă paradoxul fundamental al creștinismului: infinitul care se face prezent în finitudine, transcendentul care se apropie de condiția umană.
Din acest paradox decurge un model de leadership profund diferit de logica dominării: un leadership al slujirii, al responsabilității și al smereniei, ca alternativă etică la cultul forței, puterii și ierarhiei rigide.
În istoria culturii și civilizației, Crăciunul devine un catalizator major al civilizației occidentale, contribuind la consolidarea culturii dreptului, a libertăților fundamentale, a echității și a performanței instituționale.
Nașterea Pruncului Isus Hristos se afirmă ca simbol arhetipal al reînnoirii vieții, al continuității și al speranței, reafirmând valoarea fiecărui început.
Într-o cultură a valorilor consolidate în timp, Crăciunul răspunde unei nevoi universale de sens, apartenență și integrare a sacrului în experiența profană a vieții cotidiene.
Cultura Crăciunului funcționează ca o pedagogie a memoriei colective, transmitând valori între generații și contribuind la formarea și menținerea unei identități culturale comune.
Crăciunul nu este doar un timp al celebrării, ci și un timp al reconcilierii relațiilor, o oglindă a autenticității legăturilor interumane, oferind siguranță emoțională și sentiment de apartenență.
În plan psihologic și existențial, Crăciunul poate fi înțeles ca o „pauză vindecătoare”, favorizând reconcilierea, iertarea și refacerea interioară, devenind un cadru simbolic al echilibrului personal și relațional.
În acest orizont al sensului, al memoriei și al relației, Crăciunul se dezvăluie nu doar ca sărbătoare, ci ca experiență comună de reînnoire spirituală, de responsabilitate față de celălalt și de reafirmare a coeziunii comunitare.
Dragi prieteni, permiteți-mi să urez întregii noastre comunități maioresciene ca speranțele să se transforme în realitate, așteptarea să devină salvatoare, iar puterea creatoare a Infinitului să fie vindecătoare. Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să aducă tuturor reconciliere, pace, bucurie și iubire.
Așa să ne ajute Dumnezeu! Crăciun binecuvântat!
Rector, Prof. univ. dr. Daniel COCHIOR
