Recunoștere publică a valorii școlii medicale maioresciene – Rectorul Universitatii Titu Maiorescu, Prof.univ.dr. Daniel Cochior este distins la Gala Capital 2025 cu „Premiul pentru excelență în educația medicală universitară

 

În data de 19 noiembrie Gala Capital 2025 „Performeri în sănătate” a debutat cu distincția rectorului Universitatii Titu Maiorescu, Prof. univ. dr. Daniel Cochior cu „Premiul pentru excelență în educația medicală universitară”.

În cadrul momentului de premiere, Rectorul Universității, Prof. univ. dr. Daniel Cochior, a transmis următorul mesaj:
Este o mare onoare pentru mine, în calitate de Rector al Universității Titu Maiorescu din București, să primesc Premiul pentru excelență în educația medicală universitară, acordat în această seară de Revista Capital, o publicație care de peste trei decenii are ca misiune recunoașterea și promovarea performanței în toate domeniile vieții economice, sociale și culturale. Vă mulțumesc sincer, în numele întregii comunități academice maioresciene, pentru acest gest de prețuire care onorează nu doar o instituție, ci o întreagă școală de gândire și de formare medicală românească. Pe de altă parte, privind acest premiu, sentimentele și gândurile mă copleșesc în cascadă…. Această distincție reprezintă o recunoaștere a trecutului, a prezentului și un angajament pentru viitor: un viitor al educației medicale românești bazat pe știință, umanitate și performanță. Anul acesta celebrăm 35 de ani de existență și mă gândesc la cei care prin efortul și sacrificiul lor au făcut posibilă existența acestei universități: membrii fondatori, foști rectori, foști profesori.. D-l Președinte al UTM, prezent și azi în mijlocul nostru la acest eveniment, cunoaște cel mai bine istoria universității. Observ cu satisfacție că în prezent se conturează unul din obiectivele noastre strategice prioritare, prin recunoaștere publică: excelența în educație și cercetare. Astăzi, întreaga conducere a universității, alături de cadrele didactice, cercetătorii, personalul administrativ și partenerii noștri construim zi de zi o universitate orientată spre excelență, inovație și relevanță socială. Și le mulțumesc pentru aceast efort! De asemenea, mulțumesc studenților noștri, tinerilor care ne încredințează cel mai valoros capital al lor: tinerețea, energia și potențialul lor intelectual și uman. Așadar, acest premiu nu-mi aparține mie, vremelnic în funcția de conducere, ci aparține efortului depus de întreaga comunitate academică maioresciană. Pentru viitor gândesc că acest premiu ne obligă: să fim mai buni, să fim în continuare o echipă sudată, să urmărim să ne îndeplinim obiectivele asumate. În numele Universității Titu Maiorescu, vă mulțumesc din inimă încă odată pentru această onorantă distincție!

Gala Capital Performeri din Sănătate a adus în prim-plan excelența din domeniul medical. Medici de renume, personalități din sănătate, rețele de clinici și spitale publice și private, companii de top din industria farmaceutică, precum și producători de medicamente și suplimente alimentare au fost premiați pentru performanțele lor remarcabile.

În cadrul galei au mai fost premiate încă două cadre didactice din cadrul Facultății de Medicină de la Universitatea Titu Maiorescu:
Conf. Univ. dr. Corneliu – Dan Blendea (Președinte al Societății Române de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie) a fost distins cu premiul pentru „Excelență în dezvoltarea infrastructurii naționale integrate de recuperare medicală” și Conf. Univ. dr. Rodica Olteanu (Medic Primar dermatovenerolog și director medical al Spitalului Clinic Colentina) a fost onorată cu o distincție importantă la secțiunea „Excelență în Medicină”.