Centrul de consiliere și orientare în carieră al Universității Titu Maiorescu, vă invită să participați la prima ediție a programului Germination lansat de BIOdyssey – primul hub de inovație în HealthTech din România, fondat de experți de la universitățile Stanford, Technion și Politehnica din București, având susținerea Fundației Romano-Americane și a Ministerului Cercetării, Inovării, Digitalizării.

 

Înscrierile pentru primul program al hub-ului, numit Germination, se fac până pe 28 octombrie accesând https://biodyssey.eu/application/, iar selecția se va face în urma unui interviu online. Locurile sunt limitate.

 

Structura programului (activitățile practice, cursurile, lucrul în echipă, oportunitățile de networking) este gândită astfel încât să contribuie la dezvoltarea/consolidarea gândirii creative și inovatoare, precum și a aptitudinilor antreprenoriale ale cursanților.

Obiectivul final al programului este să pregătească cursanții cu aspirații antreprenoriale pentru dezvoltarea propriului lor startup în MedTech, însă nu exclusiv. Cele mai bune echipe vor participa în cel de-al 2lea program al hub-ului, numit Acceleration, unde își vor construi propriul startup cu sprijinul echipei BIOdyssey.

 

Cine poate aplica?

Sunt încurajați participanții cu background-uri academice diverse (ex. tehnic, medical, design, business, administrație, legal, etc), unul dintre obiectivele acestui program fiind inclusiv crearea unor echipe multidisciplinare

Dacă aveți deja o echipă multidisciplinară, sunteți încurajați să participați împreună cu echipa. Altfel, veți forma o echipă în cadrul hub-ului.

Participarea în programul Germination costă 100 EUR (pentru studenți).

 

Ce oferă programul Germination ?

  • participanții vor avea acces la metodologia de inovație dezvoltată de Prof. Ezri Tarazi și predată de peste 10 ani în hub-ul de inovație al universității Technion din Israel, de unde iau naștere anual zeci de startup-uri (inclusiv startup-ul Moovit). Este un curs de antreprenoriat în care vor fi prezentate si exersate  metodele si instrumentele care dezvoltă gândirea creativă și inovatoare, astfel încât sa construim produse cu impact în sistemul de sănătate: identificarea si înțelegerea nevoii si a modului in care ea este rezolvată acum, a pieței, a parților interesate (stakeholders), etică medicala, proprietate intelectuală, analiza riscului, precum si multe altele.
  • O serie de cel puțin 9 workshop-uri hands-on (care vor avea loc in format hibrid – unele întâlniri vor avea loc fizic, in București, altele online) cu fondatorii programului si invitați ai acestora. Printre aceștia se regăsesc unul dintre cei mai renumiți experți internaționali in design thinking si fondatorul metodologiei predate in cadrul programului, precum si profesor Alon Wolf, fondatorul uneia dintre cele mai renumite companii din lume de roboti chirurgicali si profesor la Bologna Business School.
  • La finalul programului fiecare echipă va avea identificată o problemă din sistemul de sănătate, validată de experți internaționali precum și o soluție la problema respectivă (sub formă de proof-of-concept).
  • Cele mai bune echipe vor trece în cel de-al 2lea program al hub-ului, numit Acceleration acolo unde, împreună cu echipa BIOdyssey, își vor construi propriul startup, fiind expuși la ecosistemele de inovație din Israel, Silicon Valley și Japonia (acces la mentori, investitori, precum și alte resurse).