DESPRE ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ

  • Ce este învăţământul la distanţă (ID)? – Cea mai modernă formă de învăţământ superior, caracterizată prin flexibilitatea programului de studiu, prin care se asigură posibilitatea de formare iniţială, de perfecţionare sau de conversie profesională.
  • Cui se adresează? – Atât absolvenţilor de liceu, cât şi tuturor celor dornici de a obţine o a doua specializare, oferindu-le posibilitatea de a-şi continua activitatea socială concomitent cu studiile universitare.
  • Cum se desfăşoară programele de studui în forma ID? Sub îndrumarea unui corp profesoral cu experienţă în domeniu, pe baza unor programe specifice şi a unor materiale didactice elaborate pentru învăţământul la distanţă, distribuite studentului ID inclus în taxa de studii.

 

PROGRAME DE PREGĂTIRE ÎN FORMA ID

  • îndrumare în sistem tutorial (întâlniri periodice între cadrele didactice îndrumătoare şi studenţi, cu predilecţie în zile nelucrătoare);
  • comunicare prin Internet sau alte mijloace accesibile;
  • sistem de autoinstruire şi autoevaluare.

 

MATERIALE UTILIZATE ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN FORMA ID

Fiecare student înmatriculat la forma ID primeşte, ulterior achitării primei rate din taxa de studiu, parola de acces pe platforma e-learning a Universității Titu Maiorescu. Aici se găsesc toate materialele didactice necesare studențiilor (cursuri, bibliografie, teste de evaluare etc.).  Orice alte informatii suplimentare se regasesc pe site-ul Universitatii www.utm.ro, respectiv:

  • Regulament de organizare si functionare a departamentelor pentru ID-UTM;
  • Informaţii privind activităţile didactice semestriale;
  • Calendarul activităţilor şi informaţii despre corpul profesoral;
  • Ghidul de prezentare a programului de studiu desfăşurat în forma ID;
  • Bibliografia aferentă fiecărei discipline;
  • Modalitatea de examinare;
  • Programul secretariatului;
  • Programarea tutorialelor sau a activităţilor specifice formei de învăţământ la distanţă.

 

AVANTAJELE FORMEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

  • materiale didactice incluse în taxa de studii
  • sesiuni de examene incluse în taxa de studii
  • tehnologie informaţională modernă;
  • corp profesoral specializat;
  • diplomă de licenţă recunoscută ;
  • participare la stagii de studii în străinătate, prin sistemul de burse SOCRATES/ERASMUS.


… şi multe alte avantaje de care poţi beneficia, înscriindu-te la forma de învăţământ la distanţă!