EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  IULIE  2026

 

  • Înscrieri în perioada 29 iunie 2026-9 iulie 2026 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Proba 1 (Proba scrisă- evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate): 12 IULIE 2026 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă. Fiecare întrebare are trei variante de răspuns, dintre care o singură variantă conține răspunsul corect. Fiecărui răspuns corect i se acordă un punct – care are ca echivalent 10 sutimi în sistemul de notare în numere întregi de la 10 (zece) la 1 (unu), iar punctajul obținut se transformă în notă. La nota obținută se adaugă 1 punct din oficiu. a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

Examenul se va desfăşura în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Calea Văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Proba 2 (prezentarea și susținerea publică a lucrării de licență): 14 IULIE 2026

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

Înscrierea pentru examenul de licență se face la secretariatul Facultății de Drept, candidații vor prezenta următoarele acte și documente în dosar-plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon:

  1. cerere-tip de înscriere (ANEXA 3) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății);
  2. diploma de bacalaureat, în original și copie (față-verso);
  3. certificat de naștere, copie conform cu originalul;
  4. certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  6. copie BI/CI/pașaport;
  7. lucrarea de licență, printată și/sau pe suport electronic (stick de memorie), însoțită de referatul îndrumătorului științific al acesteia și de Raportul de similitudine generat de programul antiplagiat în urma verificării lucrării;
  8. declarația pe proprie răspundere a candidatului privind originalitatea conținutului lucrării de licență (ANEXA 1) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății);
  9. trei fotografii color, format ¾;
  10. fișa de lichidare pentru absolvenții proprii (de la secretariat);
  11. notă de informare și formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (ANEXA 5) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății).
  12. dovada achitării taxei de susținere a examenului de licență;
  13. aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM, în cazul candidaților de la alte universități.

 

Dacă actele menționate la punctele b) – f) se află la dosarul absolventului, acestea nu se mai depun la dosarul de înscriere.

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

Precizări referitoare la utilizarea sistemului  pentru detectarea plagiatului-SISTEMANTIPLAGIAT.RO-existent în cadrul universității noastre

  • Pentru fiecare verificare antiplagiat, platforma SISTEMANTIPLAGIAT.RO va genera un Raport de Similitudine, document care determină cu exactitate proporția similitudinilor din textul verificat față de conținutul din bazale de date și de pe internet. Verificarea antiplagiatului se realizează prin analiza Raportului de Similitudine.
  • Coeficienții de Similitudine din raport sunt următorii:

-Coeficient de similitudine 1- procentul din text cu toate fragmentele de minimum 5 cuvinte similare descoperite în alte documente

-Coeficient de similitudine 2-procentul din text cu toate fragmentele de minimum 25 cuvinte similare descoperite de sistem în alte documente.

  • Coordonatorul științific al lucrării de licență trebuie să examineze Raportul de Similitudine din punct de vedere al apariției în lucrare a unor împrumuturi neautorizate.
  • Recomandăm următoarele praguri de alertă:

Coeficientul de similitudine 1 să nu depășescă 30%

Un procent mare al Coeficientului de Similitudine 1 poate indica o utilizare excesivă a împrumuturilor

Coeficientul de similitudine 2 să nu depășească 5%

  • Depășirea valorii specificate pentru Coeficientul de Similitudine 2 este un semnal foarte sigur al prezenței unor împrumuturi neautorizate în document.
  • Documentele care depășesc procentele permisibile ale coeficienților de similitudine nu pot fi considerate automat cazuri de plagiat, plagiatul putând fi stabilit doar în urma interpretării rapoartelor de similitudine;
  • Pentru verificarea similitudinilor din cuprinsul lucrării licență prin soft-ul antiplagiat al UTM, se percepe o taxă suplimentară față de taxa de examen de finalizare a studiilor, numai dacă verificarea se face, anticipat, la cererea absolventului sau dacă, în urma primei verificări, constatandu-se un procent mare de similitudine, se reface lucrarea și se reverifica procentul de similitudine. Cuantumul taxei pt. verificare antiplagiat a lucrarii pentru examenul de finalizare a studiilor, la cererea anticipata a absolventului sau pentru a Il-a verificare și urmatoarele este 100 lei conform Regulamentului privind Nomenclatorul de taxe aprobat pentru anul universitar 2025-2026, https://www.utm.ro/wp-content/uploads/2025/07/UTM_SG_REG_025.pdf

 

Procedura aprobată de Consiliul Facultății de Drept în vederea verificării plagiatului în cazul lucrărilor de licență

  • Vă rugăm să mențineți legătura cu coordonatorul științific în vederea stabilirii formei finale a lucrării de licență, mai ales în cazul în care se detectează depăsirea procentelor stabilite;
  • Vă rugăm să trimiteti lucrările de licență finalizate spre verificare antiplagiat(după obținerea acordului coordonatorului științific) Domnului Asist.univ.dr.Toma Georgian Georgian.Toma@prof.utm.ro
  • Trimiterea lucrărilor de licentă spre verificare antiplagiat se face în perioada 18 mai 2026-14 iunie 2026;
  • În momentul în care trimiteți lucrarea de licență spre verificare antiplagiat, vă rugăm să aveți în vedere următoarele precizări- Pentru verificarea similitudinilor din cuprinsul lucrării licență prin soft-ul antiplagiat al UTM, se percepe o taxă suplimentară față de taxa de examen de finalizare a studiilor, numai dacă verificarea se face, anticipat, la cererea absolventului sau dacă, în urma primei verificări, constatandu-se un procent mare de similitudine, se reface lucrarea și se reverifica procentul de similitudine. Cuantumul taxei pt. verificare antiplagiat a lucrarii pentru examenul de finalizare a studiilor, la cererea anticipata a absolventului sau pentru a Il-a verificare și urmatoarele este 100 lei conform Regulamentului privind Nomenclatorul de taxe aprobat pentru anul universitar 2025-2026, https://www.utm.ro/wp-content/uploads/2025/07/UTM_SG_REG_025.pdf
  • Cadrul didactic implicat în procedura (Asist.univ.dr.Georgian Toma) are doar atribuții administrative;
  • În vederea administrării eficiente a procedurii aplicate, vă rugăm să trimiteti lucrările în format Docx indicand Numele si prenumele absolventului, Programul de studii universitare de licenta Drept IF/ID, numele si prenumele coordonatorului.

De exemplu:

In mesajul trimis pe email Georgian.Toma@prof.utm.ro la subiect va rugam sa scrieti

Popescu Ion Program de studii universitare de licenta Drept IF Maxim Felicia (pentru programul de studii universitare de licenta DREPT IF, numele si prenumele coordonatorului )

Popescu Ion Program de studii universitare de licenta Drept ID Maxim Felicia (pentru programul de studii universitare de licenta DREPT ID, numele si prenumele coordonatorului)

  • Pentru detalii puteți accesa linkul-

https://www.utm.ro/wp-content/uploads/2022/03/Procedura-privind-prevenirea-plagiatului-finala.pdf

  • Lucrările care se încadrează în coeficientul de similitudine stabilit de facultate și primesc referatul coordonatorului științific, pot să intre în procesul de înscriere pentru susținerea examenului de licență sesiunea IULIE 2026
  • Perioada de înscriere pentru susținerea examenului de dizertație este 29 iunie 2026-9 iulie 2026, la secretariatul Facultății.

 

 

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  2025-2026 

Teme propuse pentru lucrarea de licență proba 2 

 

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA SEPTEMBRIE  2025

 

  • Înscrieri în perioada 01 SEPTEMBRIE 2025-11 SEPTEMBRIE 2025 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Componenta scrisă: 15 SEPTEMBRIE 2025 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Calea Văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Componenta orală: 17 SEPTEMBRIE 2025

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

Înscrierea pentru examenul de licență se face la secretariatul Facultății de Drept, candidații vor prezenta următoarele acte și documente în dosar-plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon:

  1. cerere-tip de înscriere (ANEXA 3) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății). Candidații de la programul de studii Drept vor specifica obligatoriu pe cererea-tip de înscriere disciplina aleasă pentru susținerea componentei 2;
  2. diploma de bacalaureat, în original și copie (față-verso);
  3. certificat de naștere, copie conform cu originalul;
  4. certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  6. copie BI/CI/pașaport;
  7. declarația pe proprie răspundere a candidatului privind originalitatea conținutului lucrării de licență (ANEXA 1) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății);
  8. trei fotografii color, format ¾;
  9. fișa de lichidare pentru absolvenții proprii (de la secretariat);
  10. notă de informare și formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (ANEXA 5) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății).
  11. dovada achitării taxei de susținere a examenului de licență;
  12. cerere alegere disciplină componenta orala examen de licenta;
  13. aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM., în cazul candidaților de la alte universități.

 

Dacă actele menționate la punctele 2) – 6) se află la dosarul absolventului, acestea nu se mai depun la dosarul de înscriere.

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

Referitor la alegerea disciplinei la care se va sustine  componenta orala aratam urmatoarele:

În ipoteza în care cererea pentru susținerea componentei orale este validata pentru sesiunea din iulie 2025, însă absolventul nu s-a prezentat la sesiunea din vară, alegerea rămâne valabilă pentru sesiunea din septembrie 2025 a examenului de licență.

În cazul în care absolventul care doreste să se înscrie la sesiunea de licență din septembrie 2025 nu are cerere formulata pentru componenta orala a examenului de licenta, acesta este rugat sa-si trimita optiunea în perioada 25 august 2025-31 august 2025, catre secretara de an.

Persoanele  care au completat formularul vor primi mail de confirmare a validarii alegerii disciplinei pana cel tarziu la data de 05 septembrie 2025

Consiliul facultății  va indica pentru fiecare disciplină, cifra maximă a solicitărilor admisibile pentru fiecare disciplina fundamentală și de specialitate.

A SE VEDEA METODOLOGIA REFERITOR LA PROCEDURA DE A ALEGERE A DISCIPLINEI PENTRU COMPONENTA ORALA

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE EXAMEN LICENȚĂ 2025

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  IULIE  2025

 

  • Înscrieri în perioada 23 IUNIE – 08 IULIE 2025 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Componenta scrisă: 13 IULIE 2025 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licența pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Calea Văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Componenta orală: 15 IULIE 2025

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

Înscrierea pentru examenul de licență se face la secretariatul Facultății de Drept, candidații vor prezenta următoarele acte și documente în dosar-plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon:

  1. cerere-tip de înscriere (ANEXA 3) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății). Candidații de la programul de studii Drept vor specifica obligatoriu pe cererea-tip de înscriere disciplina aleasă pentru susținerea componentei 2;
  2. diploma de bacalaureat, în original și copie (față-verso);
  3. certificat de naștere, copie conform cu originalul;
  4. certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  6. copie BI/CI/pașaport;
  7. declarația pe proprie răspundere a candidatului privind originalitatea conținutului lucrării de licență (ANEXA 1) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății);
  8. trei fotografii color, format ¾;
  9. fișa de lichidare pentru absolvenții proprii (de la secretariat);
  10. notă de informare și formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (ANEXA 5) (de la secretariat, sau de pe pagina de web a facultății).
  11. dovada achitării taxei de susținere a examenului de licență;
  12. cerere alegere disciplină componenta orala examen de licenta;
  13. aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM., în cazul candidaților de la alte universități.

Dacă actele menționate la punctele 2. – 5. se află la dosarul absolventului, acestea nu se mai depun la dosarul de înscriere.

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE EXAMEN LICENȚĂ 2025

 

 

 

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ
SESIUNEA  SEPTEMBRIE   2024

  • Înscrieri în perioada 5 SEPTEMBRIE – 12 SEPTEMBRIE 2024 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Componenta scrisă: 16 SEPTEMBRIE 2024 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Calea văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Componenta orală: 18 SEPTEMBRIE 2024

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

Înscrierea pentru examenul de licență se face la secretariatul Facultății de Drept. Candidații vor prezenta următoarele acte și documente în dosar-plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon:

 

  1. cerere-tip de înscriere (ANEXA 3) (de la secretariatul facultății). Candidații de la programul de studii Drept vor specifica obligatoriu pe cererea-tip de înscriere disciplina aleasă pentru susținerea componentei 2;
  2. diploma de bacalaureat, în original și copie (față-verso);
  3. certificat de naștere, copie conform cu originalul;
  4. certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  6. copie BI(valabil)/CI(valabil)//pașaport(valabil)/;
  7. trei fotografii color, format ¾;
  8. fișa de lichidare pentru absolvenții proprii (de la secretariat);
  9. notă de informare și formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (ANEXA 5) (de la secretariatul facultății).
  10. dovada achitării taxei de susținere a examenului de licență;
  11. aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite şi ale UTM., în cazul candidaților de la alte universități.

 

Dacă actele menționate la punctele 2 – 6 se află la dosarul absolventului, acestea nu se mai depun la dosarul de înscriere.

 

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

 

SESIUNEA  IULIE   2024

  • Înscrieri în perioada 19 IUNIE – 03 IULIE 2024 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Componenta scrisă: 08 IULIE 2024 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Calea văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Componenta orală: 10 IULIE 2024

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

Înscrierea pentru examenul de licență se face la secretariatul Facultății de Drept. Candidații vor prezenta următoarele acte și documente în dosar-plic, pe care vor înscrie, cu majuscule, numele, inițiala/inițialele prenumelui / prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut), precum și adresa de e-mail și numărul de telefon:

 

  1. cerere-tip de înscriere (ANEXA 3) (de la secretariatul facultății). Candidații de la programul de studii Drept vor specifica obligatoriu pe cererea-tip de înscriere disciplina aleasă pentru susținerea componentei 2;
  2. diploma de bacalaureat, în original și copie (față-verso);
  3. certificat de naștere, copie conform cu originalul;
  4. certificat de căsătorie (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), copie conform cu originalul;
  6. copie BI(valabil)/CI(valabil)//pașaport(valabil)/;
  7. trei fotografii color, format ¾;
  8. fișa de lichidare pentru absolvenții proprii (de la secretariat);
  9. notă de informare și formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (ANEXA 5) (de la secretariatul facultății).
  10. dovada achitării taxei de susținere a examenului de licență;
  11. aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite şi ale UTM., în cazul candidaților de la alte universități.

 

Dacă actele menționate la punctele 2) – 6) se află la dosarul absolventului, acestea nu se mai depun la dosarul de înscriere.

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

 

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE EXAMEN LICENȚĂ 2024

 

DOCUMENTE

Cererea pentru alegerea disciplinei la componenta orală

Anexa 3 cerere pentru înscriere la examenul de licență 

Anexa 5 notă de informare și consințământ privind datele personale

Anexa 7 declarație

Fișă lichidare 

 

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  SEPTEMBRIE  2023

 

 

  • Înscrieri în perioada 04 SEPTEMBRIE – 13 SEPTEMBRIE 2023 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Componenta scrisă: 17 SEPTEMBRIE 2023 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul universităţii titu maiorescu din calea văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Componenta orală: 19 SEPTEMBRIE 2023

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

LA  EXAMENUL  DE  LICENŢĂ SUNT  URMĂTOARELE:

  1. CERERE TIP DE ÎNSCRIERE (Anexa 3, se obține de la Secretariat);
  2. DIPLOMA DE BACALAUREAT – original şi copie;
  3. CERTIFICAT DE  NAŞTERE – copie conform cu originalul;
  4. certificat de CĂSĂTORIE (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbări de nume sau prenume (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  6. copie C.I./B.I./ PAŞAPORT– copie conform cu originalul
  7. 3 FOTOGRAFII COLOR format 3/4;
  8. FIŞA DE LICHIDARE (pentru absolvenţii proprii, se obține de la secretariat)
  9. NOTĂ DE INFORMARE ȘI FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (Anexa 5 se obține de la Secretariat)
  10. DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE SUSȚINERE A EXAMENULUI DE LICENȚĂ (2000 lei);

 

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  IULIE  2023

  • Înscrieri în perioada 26 IUNIE – 5 IULIE 2023 (la secretariatul Facultăţii de Drept)
  • Componenta scrisă: 9 IUlie 2023 – orele:  9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul universităţii titu maiorescu din Calea Văcăreşti

Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.

  • Componenta orală: 11 iuLie 2023

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

LA  EXAMENUL  DE  LICENŢĂ SUNT  URMĂTOARELE:

  1. CERERE TIP DE ÎNSCRIERE (Anexa 3, se obține de la Secretariat sau de pe pagina web a universității);
  2. DIPLOMA DE BACALAUREAT – original şi copie;
  3. CERTIFICAT DE  NAŞTERE – copie conform cu originalul;
  4. certificat de CĂSĂTORIE (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbări de nume sau prenume (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  6. copie C.I./B.I./ PAŞAPORT– copie conform cu originalul
  7. 3 FOTOGRAFII COLOR format 3/4;
  8. FIŞA DE LICHIDARE (pentru absolvenţii proprii, se obține de la secretariat sau de pe pagina web a universității)
  9. NOTĂ DE INFORMARE ȘI FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (Anexa 5 se obține de la Secretariat sau de pe pagina web a universității).
  10. DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE SUSȚINERE A EXAMENULUI DE LICENȚĂ (2000 lei);

 

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

 

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE EXAMEN LICENȚĂ 2023

 

 

Link formular Cerere (click aici) de alegere a disciplinei pentru componenta orală a examenului de licență la Facultatea de Drept

 

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  SEPTEMBRIE  2022

 

  • Înscrieri în perioada 5 SEPTEMBRIE – 12 SEPTEMBRIE 2022 (la secretariatul Facultăţii de Drept)

 

  • Proba scrisă: 14 SEPTEMBRIE 2022 – orele: 9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul universităţii titu maiorescu din calea văcăreşti, nr. 189, Corp M

  • Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.
  • Proba orală: 16 SEPTEMBRIE 2022

Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

LA  EXAMENUL  DE  LICENŢĂ SUNT  URMĂTOARELE:

  1. CERERE TIP DE ÎNSCRIERE (Anexa 3, se obține de la Secretariat);
  2. DIPLOMA DE BACALAUREAT – original şi copie;
  3. CERTIFICAT DE  NAŞTERE – copie conform cu originalul;
  4. certificat de CĂSĂTORIE (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbări de nume sau prenume (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  6. copie C.I./B.I./ PAŞAPORT– copie conform cu originalul
  7. LUCRAREA DE LICENŢĂ, printată şi pe suport electronic (CD sau stick de memorie), însoţită de Raportul de similitudine obținut prin verificarea lucrării cu ajutorul unui program antiplagiat recunoscut CNATDCU, referatul coordonatorului ştiinţific al acesteia;
  8. Declarația pe proprie răspundere a candidatului privind originalitatea conținutului lucrării (Anexa 1, se obține de la Secretariat);
  9. 3 FOTOGRAFII COLOR format 3/4;
  10. FIŞA DE LICHIDARE (pentru absolvenţii proprii, se obține de la secretariat)
  11. NOTĂ DE INFORMARE ȘI FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (Anexa 5 se obține de la Secretariat).
  12. DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE SUSȚINERE A EXAMENULUI DE LICENȚĂ (1300 lei);

 

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

 

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 

 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

SESIUNEA  IULIE  2022

 

  • Înscrieri în perioada 20 IUNIE – 29 IUnIE 2022 (la secretariatul Facultăţii de Drept)

 

  • Proba scrisă: 3 IUlie 2022 – orele: 9,00 – 12,00

Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate: (90 de întrebari tip grilă punctate fiecare cu 1 punct, la care se adauga un punct din oficiu – a se vedea Tematica si bibliografia examenului de licenta pe www.utm.ro )

examenul se va desfăşura în cadrul universităţii titu maiorescu din calea văcăreşti, nr. 189, Corp M

  • Prezentarea la sală se va face la ora 8,00 cu C.I.
  • Proba orală: 5 iuLie 2022

Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă

 

ACTELE  NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  ABSOLVENŢILOR  U.T.M.

LA  EXAMENUL  DE  LICENŢĂ SUNT  URMĂTOARELE:

  1. CERERE TIP DE ÎNSCRIERE (Anexa 3, se obține de la Secretariat sau de pe pagina web a universității);
  2. DIPLOMA DE BACALAUREAT – original şi copie;
  3. CERTIFICAT DE  NAŞTERE – copie conform cu originalul;
  4. certificat de CĂSĂTORIE (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  5. orice alt act care atestă schimbări de nume sau prenume (dacă este cazul) – copie conform cu originalul;
  6. copie C.I./B.I./ PAŞAPORT– copie conform cu originalul
  7. LUCRAREA DE LICENŢĂ, printată şi pe suport electronic (CD sau stick de memorie), însoţită de Raportul de similitudine obținut prin verificarea lucrării cu ajutorul unui program antiplagiat recunoscut CNATDCU, referatul coordonatorului ştiinţific al acesteia;
  8. Declarația pe proprie răspundere a candidatului privind originalitatea conținutului lucrării (Anexa 1, se obține de la Secretariat sau de pe pagina web a universității);
  9. 3 FOTOGRAFII COLOR format 3/4;
  10. FIŞA DE LICHIDARE (pentru absolvenţii proprii, se obține de la secretariat sau de pe pagina web a universității)
  11. NOTĂ DE INFORMARE ȘI FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) (Anexa 5 se obține de la Secretariat sau de pe pagina web a universității).
  12. DOVADA ACHITĂRII TAXEI DE SUSȚINERE A EXAMENULUI DE LICENȚĂ (1300 lei);

 

ÎN PLUS, PENTRU ABSOLVENȚII ALTOR UNIVERSITĂȚI

ACTE NECESARE PENTRU  ÎNSCRIEREA  LA EXAMENUL DE LICENȚĂ:

 

  • ACORD DE PRINCIPIU, cu aprobarea consiliilor de administrație și a senatelor universitare ale universității absolvite și ale UTM;
  • ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE A STUDIILOR – original;
  • SUPLIMENT LA DIPLOMĂ sau foaie matricolă – original

 


 

EXAMEN  DE  LICENŢĂ

TEMATICĂ SI BIBLIOGRAFIE EXAMEN LICENȚĂ 2022